Alegeți o limbă
Woody Allen este deja aici, Martin Scorsese şi Clint Eastwood sunt anunţaţi, şi chiar şi Madonna vrea să turneze scene din al treilea ei film la Paris. În această vară, pluteşte ca un parfum de Hollywood peste capitala franceză. Motivul: de la începutul anului, Franţa acordă o scutire de impozit de 20% pentru producătorii străini. Realizatorii americani pot şterge până la patru milioane de euro din bugetele lor. "Astfel, Franţa a preluat conceptul care reuşise Germaniei", constată Udo Bomnüter, producător şi scriitor berlinez.
Din 2007, Fondul german de subvenţii cinematografice (DFFF) acoperă la acelaşi nivel costurile de producţie, în anumite condiţii. DFFF înlocuieşte Medienfonds (Fonduri mediatice), populare în Germania ca model de economie, dar poreclite "Stupid German Money" (bani proşti germani) în Los Angeles, pentru că de la început au investit în eşecuri. Cu DFFF, Germania este din nou pe urmele Marii Britanii şi Irlandei, primele care au oferit cadouri producţiilor străine. "Există o concurenţă fiscală puternică în Europa, continuă Bomnüter, iar Hollywood o urmăreşte cu atenţie".
O problemă de prestigiu
Asistăm astfel la un turism al locului de filmare : regizori americani reputaţi mergând din paradis fiscal în paradis fiscal. Mult timp Franţa şi-a promovat în primul rând industria ei cinematografică naţională, mai mult decât orice altă ţară din Europa. La Paris, filmele sunt considerate patrimoniu cultural demn de a fi protejat. "Faptul că astăzi avantaje fiscale sunt propuse producătorilor străini este şi o chestiune de prestigiu", explică Patricia Scheller, care a scris o carte cu Bomnüter despre strategiile europene de subvenţii în filme. Franţa nu mai vroia ca mari regizori să turneze în străinătate scene care erau presupuse să se întâmple la Paris. Astfel, Quentin Tarantino a produs "Inglourious Basterds" parţial la Babelsberg, Olivier Dahan a realizat tributul adus lui Edith Piaf, "La Vie en Rose", la Praga, iar Steven Spielberg a reconstituit ziua Z pentru "Salvaţi soldatul Ryan" nu în Normandia, ci în Irlanda.
Deci astfel între zece şi douăzeci mari producţii americane au trecut astfel pe sub nasul Franţei. Această eră este acum trecută. "Franţa va fi din nou filmată în Franţa", lansează Franck Priot, delegat general adjunct al Comisiei de Film Franţa, autoritatea care încearcă să atragă cineaşti din străinătate. Se pare că este deja mulţumit de rezultatul acestei ofensive fiscale. Anul acesta, Paris a servit de decor pentru mai mult de douăzeci de producţii străine. Anul precedent, un singur regizor străin cunoscut, regizorul britanic Christopher Nolan, a filmat scene din filmul său Inception în capitala franceză.
Mană financiară
Ţările europene dau din coate pentru a atrage filmele străine, deoarece regizorii crează locuri de muncă. Ei angajează cameramani, ingineri de sunet şi lumini, costumieri şi machiori. Woody Allen i-a permis chiar şi primei doamne franceze, Carla Bruni, să-şi facă debuturile în cinema - frumos efect secundar al cadoului fiscal. În plus, pe lângă costurile de producţie, americanii lasă mulţi bani în ţară : se stabilesc timp de săptămâni în hoteluri de lux, închiriază locuri de filmare scumpe. Sofia Coppola a plătit de exemplu 300.000 de euro pentru a putea filma timp de două luni la castelul din Versailles. Paris prezintă totuşi un dezavantaj în comparaţie cu Londra sau Berlin : nu există mari studiouri de film, cum ar fi Pinewood sau Babelsberg. Dar şi aici, Franţa se va pune la zi. În 2012, regizorul Luc Besson speră să deschidă propriul său Cité du Cinéma (Oraşul Cinematografului) în nordul capitalei.
