Alegeți o limbă
Pe de o parte a lanţului de producţie, câteva sute de capsule fără nicio inscripţie. Pe de cealaltă parte, o paletă cu cutii perfect stivuite şi etichetate. Între ele, vreo zece roboţi din oţel cu braţe articulate plasează cu minuţie medicamentele în ambalajele lor respective. Muncitorii au zâmbetul pe buze: testele sunt concludente. Maşinile la care au trudit de mai multe luni vor putea în curând fi livrate clientului lor indian.
În această uzină aproape nouă a grupului italian Marchesini, în suburbia sudică a oraşului Bologna (capitala regiunii Emilia-Romagna), cei 700 de angajaţi inventează maşini de ambalat medicamentele unor firme precum Novartis, GSK sau Sandoz. La 300 de km în nordul Romei, în regiunea Emilia-Romagna, industria merge din plin. Acolo se concep automate de peste o tonă, care sunt expediate în Brazilia, China, Africa de Sud... "Lucrăm mult cu pieţele emergente", recunoaşte imediat Guido Rossi, director de comunicare la Marchesini.
În inima unei Europe împotmolite în măsuri de austeritate care îi subminează capacităţile de producţie, succesul industrial din Emilia-Romagna nu poate fi explicat doar prin exporturile bine gândite. "Puterea industriei locale constă de asemenea în numeroasele mici întreprinderi din regiune, care ţes un fel de plasă de securitate în jurul nostru", susţine Massimo Marchesini, fondatorul, în 1974, al grupului omonim. El susţine că această structură de întreprinderi mici şi mijlocii deosebit de sudate permite dispersia efectelor şocului crizei economice globale.
Bine aţi venit în "Packaging Valley"
De la preluarea frâielor Italiei - în urmă cu doar un an - de către Mario Monti şi echipa sa de tehnocraţi "perspectivele pe termen lung ale Italiei [s-au] îmbunătăţit", observă OCDE în previziunile sale economice publicate săptămâna trecută. Şomajul scade, ratele obligaţiunilor guvernului pe zece ani sunt la cel mai mic nivel din 2010 încoace, iar potrivit analiştilor băncii Intesa Sanpaolo, producţia industrială înregistrează "o stabilizare globală [...] în trimestrul al treilea, care întrerupe tendinţa de scădere constatată în restul anului".
În timp ce în Europa se înmulţesc anunţurile de închidere ale unor situri industriale (Peugeot, Petroplus, Alcoa, ArcelorMittal...), fabricarea de maşini de ambalare din Emilia-Romagna se demarchează. Concentraţia de întreprinderi active în acest domeniu este de aşa natură încât perimetrul de câteva sute de kilometri în jurul oraşului Bologna a fost poreclit "Packaging Valley". Potrivit unui studiu al băncilor locale Carisbo şi Banca Monteparma, acest sector afişa în primul semestru 2012 o creştere de 9% faţă de 2008. Între 2000 şi 2011, exporturile către ţările BRICS au crescut cu 260,4%.
Odinioară regiunea producea mătase. Astăzi, ea se consacră împachetării de cafea, ţigări, produse cosmetice, paste... Şi ceai. În suburbia de est a capitalei sosului “ragù” (sos specific italian derivat din francezul “ragôut”), fabrica grupului IMA împrăştie în cele patru vânturi mirosuri de ierburi sălbatice. Călcând peste cadavre de pliculeţe de ceai pe jumătate desfăcute, Daniele Vacchi, responsabilul de comunicare al liderului mondial în domeniul fabricării de maşini de ambalat ceaiul, constată că "2011 a fost cel mai bun an din ultimii 50. Iar 2012 va spulbera orice record. Avem chiar prea mult de lucru de doi ani încoace...". Numărul de angajaţi este în continuă creştere: de la 3129 în 2010, a ajuns astăzi la 3524.
Termenul de "Packaging Valley" (Valea Ambalajului) este un mod prescurtat de a explica un lucru cu mult mai complex", explică Daniele Vacchi într-o franceză aproape perfectă. El crede de asemenea că "arma secretă" a regiunii se află în relaţiile dintre sutele ei mici întreprinderi. "Când ne-a izbit criza, ne-am strâns cu toţii mai aproape unii de ceilalţi, avem încredere unii în ceilalţi, împărtăşim o reţea de relaţii informale care nu sunt înscrise în contracte, spune bărbatul de cincizeci de ani, învârtind în mâini un pliculeţ sfâşiat. Economia este ţinută în spinare de întreaga regiune: ea are o veche istorie de cultură industrială. Italia este sugrumată, dar Emilia-Romagna rezistă şocurilor".
Modelul alternativ al industriei italiene
În timp ce în Franţa raportul lui de Louis Gallois, comisar general pentru Investiţii în Consiliul francez de miniştri, a relansat recent dezbaterea în jurul industriei franceze, iar economia germană rămâne un model pentru Europa, alternativa adusă de modelul industrial italian este prea adeseori trecută cu vederea. Salariile în Italia sunt mai mici decât în Germania, dar contribuţiile sociale aduc costul muncii la un nivel similar. Contactate, sindicatele locale spun desigur că se tem de criză şi de pericolul unei precarizări a statutului muncitorilor (mai ales prin înmulţirea contractelor temporare). Ei recunosc totuşi că "împachetarea" nu cunoaşte aceleaşi probleme precum celelalte sectoare.
Sănătatea industriei din Emilia-Romagna reaminteşte faptul că Italia mai are încă resurse. Cel puţin acesta este mesajul pe care vrea să-l transmită o mare bancă în gările din Bologna, Parma sau Milano: "L'Italia merita ancora credito" [Italia merită credit încă].
