Idei Premiul Nobel pentru Pace

O recompensă prea serviabilă

Desigur, ideea europeană merită să fie distinsă cu un premiu. Dar nu Uniunii de astăzi, care vinde arme şi făureşte şomeri, ar fi trebuit Comitetul Nobel să-i înmâneze premiul, consideră un jurnalist algero-tunisian.

Publicat pe 10 decembrie 2012 la 08:15

În acest moment revine adeseori în dezbaterile din Algeria trecutul colonial al multor ţări europene, începând cu Franţa şi Marea Britanie, şi se pune întrebarea dacă decizia înţelepţilor din Oslo nu ar trebui să fie interpretată drept o oficializare a ieşirii Vechiului Continent din purgatoriul său post-colonial.

Într-un moment în care Franţa încă se complace în refuzul de a-şi privi în faţă trecutul ei algerian, colonial, şi într-un moment în care justiţia britanică acceptă să deschidă dosarul sensibil al revoltei Mau Mau în Kenya, acest premiu Nobelpoate deci părea ca fiind o descărcare de gestiune acordată de către Europa "înţeleaptă şi virtuoasă", adică cea din Nord, care nu are aproape nimic să-şi reproşeze în termeni de aventuri coloniale.

Ne putem de asemenea întreba din ce moment devine cineva eligibil pentru un premiu de acest gen şi pentru cât timp.

Desigur, de mult timp Europa nu se mai sfâşie prin arme. Dar am uitat oare deja conflictul din Balcani, unde Uniunea Europeană (UE) a fost incapabilă să impună pacea? În multe privinţe, Statele Unite ale Americii, care şi-au folosit toată influenţa pentru a readuce calmul în regiune şi a supune regimul sârb al lui Miloșevici, ar merita o parte din acest premiu.

Newsletter în limba română

Ceea ce relativizează puţin această imagine de linişte împăciuitoare cu care s-ar vrea Europa învăluită astăzi, în opoziţie cu restul lumii, o lume din ce în ce mai globalizată şi mai puţin sigură. Se citează deseori cu minunare marea înfăptuire a europenilor în materie de reconstrucţie şi integrare regională, în ciuda mai multor secole de război. Trebuie într-adevăr recunoscut faptul că Uniunea Europeană este o reuşită frumoasă, dacă se ia ca punct de plecare starea continentului în 1945.

Dar Fondatorii Europei?

Dar atunci, cei care ar merita premiul Nobel ar fi "părinţii Europei", precum germanul Konrad Adenauer, luxemburghezul Joseph Bech, olandezul Johan Willem Beyen, italianul Alcide De Gasperi, francezii Jean Monnet şi Robert Schuman şi belgianul Paul-Henri Spaak.

Am putea admite şi ca premiul sus-citat să revină urmaşilor lor spirituali, adică unor personalităţi precum germanul Walter Hallstein, primul preşedinte al Comisiei Europene, italianul Altiero Spinelli, care a inspirat un proiect de "tratat privind Uniunea Europeană", în 1984, sau francezul Jacques Delors, preşedinte al Comisiei Europene din 1985 în 1995.

De asemenea, premiul ar fi avut sens dacă Helmut Kohl, Helmut Schmidt şi Valéry Giscard d'Estaing ar fi fost (colectiv) recompensaţi în calitate de motoare ale cuplului franco-german, fiindcă, precum se ştie, orice apropie Germania şi Franţa contribuie la puterea Europei.

În schimb, actualii lideri europeni sunt departe de a fi la înălţimea proiectului iniţial. Incapabili să vadă dincolo de graniţele naţionale, aceştia transformă treptat Europa în spaţiu de şicane care nu mai face pe nimeni să viseze.

Dimpotrivă, subiectul european începe să fie o ilustrare exemplară a limitelor deschiderii şi transformării statelor-naţiune în entităţi transfrontaliere.

Un premiu de ultima şansă

Aşa că avem oarecum impresia că acest premiu este un soi de recompensă de ultima şansă, menit să-i încurajeze pe europeni să se trezească, să nu oprească programul Erasmus (una dintre rarele manifestări concrete ale evoluţiei paşnice ale Europei în interiorul graniţelor sale) şi, în cele din urmă, să trudească împreună pentru o adevărată uniune.

Dar există un factor şi mai important. Se poate oare decerna un premiu Nobel pentru Pace unei grupări, precum Uniunea Europeană, din care mai mulţi membri (Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie) se numără printre cei mai mari negustori de arme din lume? Pace înăuntru, dar arme în afară sau, uneori, chiar şi înăuntru, după cum reiese din vânzările germane de arme unei Grecii care rămâne încă, oricare ar fi circumstanţele, obsedată de ameninţarea turcească...

Şi hai să vorbim despre această pace interioară. Da, este adevărat, tunurile au amuţit, dar un alt conflict împarte şi ameninţă să distrugă Uniunea Europeană. Este vorba despre războiul economic între membrii ei. Să luăm de exemplu Germania. Iată o ţară al cărui excedent comercial continuă să crească, dar în detrimentul partenerilor săi europeni şi adeseori pe pieţe ele-înseşi europene.

La fel, ce să gândim despre acele ţări care îşi scad taxele pentru a favoriza delocalizările pe teritoriul lor? Victimele teribilelor războaie napoleoniene şi ale celor două războaie mondiale aparţin istoriei. Dar cei care urmează în volbura nenorocirilor epocii moderne sunt acum şomerii. Merită cineva un premiu Nobel pentru Pace atunci când lasă să se petreacă în propria casă astfel de violenţă socială? Întrebarea merită să fie pusă şi într-o bună zi va trebui făcut bilanţul opţiunii liberale impuse treptat de Bruxelles.

Dar în acest lung rechizitoriu împotriva decernării premiului cu pricina, trebuie totuşi menţionat un punct pozitiv major. Europa a abolit pedeapsa cu moartea şi încearcă să-i facă pe partenerii ei să înţeleagă importanţa unui astfel de demers. Acesta este marele său merit şi oferă ceva argumente celor care care numesc acest premiu Nobel o incitare întru exemplaritate.

Astăzi, în ciuda tuturor neajunsurilor sale, Europa este regiunea care apără cel mai puternic în lume "dreptul de a avea drepturi", adică baza fundamentală pentru democraţie.

Şi fiindcă acest "drept de a avea drepturi" este pus în pericol de înşişi europenii (dreptul la muncă şi sănătate pentru toţi, etc.), ar fi trebuit să se acorde acest premiusub rezervă de "confirmare".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect