Polonia: Katowice minând trecutul

Oțelării în zona urbană Katowice.
Oțelării în zona urbană Katowice.
7 decembrie 2012 – New Eastern Europe (Cracovia)

Cum te poţi reinventa şi îţi poţi construi o nouă identitate după un trecut industrial eşuat? Prin fixarea mizei pe cultură şi arhitectură, pentru atragerea turiştilor. Oraşul situat în regiunea Silezia, în sudul Poloniei, urmează modelul Bilbao şi va inaugura un muzeu întinerit, în luna ianuarie.

În octombrie 1997, Muzeul Guggenheim a fost inaugurat în Bilbao (Spania), transformând un fost oraş postindustrial care se lupta să supravieţuiască într-o înfloritoare atracţie turistică globală. Conceput de Frank Gehry, muzeul, care a costat aproximativ 100 de milioane de dolari (77,3 milioane de euro), a fost un succes spontan, având aproape patru milioane de vizitatori în primii trei ani.

Muzeul Śląskie din oraşul polonez Katowice nu va beneficia de aceeaşi atenţie mediatică şi nu va fi la fel de popular precum Guggenheim, deşi există motive care sugerează că ar putea avea efecte similare în privinţa revigorării oraşului.

Principala atracţie a Muzeului Śląskie nu este arhitectura sa, chiar dacă designul subtil al clădirii (pe locul unei foste mine de cărbuni) este impresionant. La fel ca Bilbao, Katowice nu este un oraş provincial obişnuit, ci se mândreşte cu o istorie şi o identitate unice pe plan local.

Un trecut cultural bogat

Locuitorii regiunii Silezia reprezintă cel mai mare grup minoritar din Polonia, aproximativ 817 000 de persoane asumând etnia sileziană la recensământul din 2011. Următorul grup minoritar ca mărime din Polonia este cel al caşubilor (aproximativ 229 000 de persoane). Mulţi polonezi consideră problematică recenta ascensiune a “naţionalismului” în Silezia, o situaţie care riscă să submineze puternica retorică naţionalistă care a permis Poloniei să supravieţuiască divizării teritoriale, ocupaţiei germane şi dominaţiei sovietico-ruse în ultimii 200 de ani.

Oraşul Katowice nu îşi poate permite să îndepărteze potenţialii investitori din regiune, indiferent de unde provin aceştia. De fapt, cu cât vor fi consolidate mai mult legăturile cu companiile germane, cu atât va fi mai bine pentru economia regională. Numit în trecut Kattowitz, oraşul reprezenta pe vremuri frontiera sud-estică a imperiului german.

În această regiune de graniţă situată între Est şi Vest, s-au dezvoltat limba şi cultura sileziană, în paralel cu revoluţia industrială şi construcţia de căi ferate. Limba sileziană este un dialect al polonezei, dar cea mai mare parte a fondului lexical este de origine germanică.

Acest peisaj cultural mixt este principala atracţie regională, mai ales din punctul de vedere al muzeului. La fel cum Catalonia sau regiunea Ţara Bascilor au supravieţuit actelor de reprimare în timpul regimului Franco din Spania, aşa şi Silezia Superioară a reuşit să reziste în perioada comunistă, când oraşul Katowice a fost numit scurt timp Stalinogród, deşi tradiţiile locale s-au păstrat relativ intacte.

După Primul Război Mondial, Silezia Superioară a făcut obiectul unui referendum pentru a se decide dacă va rămâne parte a Germaniei sau va fi admisă în noua Republică Poloneză. După revoltele sileziene din 1919, 1920 şi 1921, Liga Naţiunilor a decis împărţirea regiunii între Est şi Vest. În perioada interbelică, oraşul Katowice a fost centrul singurului voievodat autonom al Poloniei (Silezia Estică Superioară), un statut care se reflectă în impunătorul Palat al Parlamentului Silezian (1925-1929) şi în arhitectura modernistă a anilor 1930, elemente care i-au adus numele de “Chicago-ul Poloniei”.

A urmat ocupaţia nazistă, după care teritoriile Sileziei Superioare şi Inferioare au fost anexate Republicii Populare Polonia (PRL). Minele de cărbuni au oferit o bază de recrutare Sindicatului Solidarność (Solidaritatea) în anii 1980, nouă muncitori aflaţi în grevă fiind ucişi de forţele de ordine la mina Wujek din Katowice pe 16 decembrie 1981, imediat după introducerea legii marţiale.

După căderea comunismului, există o reafirmare a identităţii sileziene, care a culminat în rezultatele recensământului din 2011. Administratorii muzeului au dificila sarcină de a negocia conceptul acestui loc unic plin de semnificaţii istorice. În mod categoric au o locaţie şi o clădire pe măsură, iar obiectivul pare a fi crearea unui concept interactiv similar cu cel al Muzeului Insurecţiei din Varşovia.

O sursă de inspiraţie pentru proiecte similare

Muzeul Śląskie este doar o parte a ambiţiosului proiect de relansare a oraşului. Gara din Katowice şi Piaţa centrală trec şi ele printr-un proces de reconstrucţie masivă. Muzeul face parte din “zona culturală”, care va include şi o nouă clădire a Orchestrei simfonice a postului naţional de radio. Strada Mariacka, situată în apropiere, a devenit principala atracţie a vieţii de noapte după ce Primăria a decis în 2008 să permită doar accesul pietonilor în această zonă.

Una dintre cele mai mari probleme din Katowice este că, fiind un oraş cu puţin peste 300 000 de locuitori (al zecelea ca mărime din Polonia), se chinuie să atragă atenţia pe care o merită drept centru al uneia dintre cele mai mari zone urbane din Europa. Înfiinţarea Uniunii metropolitane a Sileziei Superioare (GZM) în anul 2007 poate da un sens mai amplu şi poate stimula identitatea colectivă a acestei zone urbane. Succesul relansării oraşului Katowice va fi cuantificat parţial şi prin modul în care va impulsiona proiecte similare din oraşele vecine Chorzow şi Bytom.

Atunci când va fi inaugurat, noul Muzeu Śląskie va oferi cel puţin un bun motiv pentru o vizită în centrul oraşului Katowice. Bilbao a demonstrat că este posibilă reinventarea unui oraş postindustrial, fiind o sursă de inspiraţie pentru proiecte similare de relansare a suburbiei Salford Quays din zona metropolitană Manchester şi pentru zona Quayside din Newcastle.

Aşteptările sunt mari că Muzeul Śląskie va reuşi să aibă potenţialul necesar pentru reaşezarea oraşului pe hartă, aşa cum s-a întâmplat cu Muzeul Guggenheim din Bilbao.

Factual or translation error? Tell us.