Europa Centrală: Unde a dispărut solidaritatea regiunii?

13 decembrie 2012
Gazeta Wyborcza Varşovia

“Au crezut că pot sta înăuntru”
“Au crezut că pot sta înăuntru”

Acum exact 10 de ani, patru ţări din fostul bloc sovietic au primit dreptul de a intra în UE. Dar, în ciuda legăturilor economice strânse şi al unui sentiment de destin împărtăşit, evoluţiile politice diferite le împiedică încă să aibă o adevărată influenţă în sânul Uniunii.

Iată că se apropie a zecea aniversare a încheierii negocierilor de aderare a Poloniei la UE, din 13 decembrie 2002 la Copenhaga. Polonia a primit atunci undă verde pentru aderarea la UE, alături de alte nouă ţări din Europa Centrală şi de Sud. Acela a fost ultimul moment când regiunea a arătat un adevărat front unit, luptând împreună pentru cele mai bune condiţii posibile de aderare. De atunci, drumurile s-au bifurcat, fiecare ţară târguindu-se pe cont propriu cu Bruxelles şi încercând să-şi consolideze relaţiile cu actorii-cheie ai UE.

De fapt, căile politice şi economice erau divergente cu mult înainte. Cele zece ţări care au aderat la UE în 2004 se află în stadii de dezvoltare politică foarte diferite, cu excepţia, poate, a prezenţei pretutindeni a populismului, la un nivel impresionant şi invariabil. Diferă de asemenea punctele lor de vedere asupra integrării europene. Slovacia este în zona euro, Republica Cehă rămâne sceptică, Ungaria este vitează, iar Polonia, deşi în general în favoarea monedei euro, consideră că nu are sens să adere în timpul unei crize.

Pe de altă parte, cele zece ţări depind acum în mare măsură de UE. Acesta este un punct crucial al orientării noastre geopolitice şi o sursă fundamentală de fonduri de modernizare; finanţarea UE este prezentă în 99% dintre proiectele publice din Ungaria şi în 50% dintre cele din Polonia. De asemenea, UE creează un efect de seră pentru investiţii.

O alternativă, nu un scop

În politica poloneză, regiunea a fost în general percepută ca fiind o alternativă, şi nu un scop în sine. Ea a fost fie ignorată, fiindcă erau lucruri mai importante, precum Triunghiul de la Weimar sau relaţiile bilaterale cu statele importante, fie folosită (de administraţia partidului Lege şi Justiţie în 2005-2007) ca o contrapondere pentru ceea ce era considerat ca fiind o dependenţă excesivă de Germania. Astăzi, Europa Centrală a devenit un mijloc de a evita marginalizarea în UE. Mişcările tectonice care au loc în Europa pot anula lucrul de care suntem acum atât de mândri, şi anume că suntem în inima Europei.

Noi gândim că, dacă rămânem alipiţi de ceilalţi din regiune, ar trebui să fim în stare să împiedicăm crearea unei Europe cu două viteze. Şi în acest proces, uităm de ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze în felul în care este practicată democraţia. Trebuie să fim conştienţi de efectele secundare ale acestuia. Ungaria şi România sunt pe cale să încerce o nouă cultură politică în regiune, împingând din ce în ce mai departe linia roşie unde se sfârşeşte democraţia. Dacă nu ne dăm seama de acest lucru, boala ne va molipsi şi pe noi.

Ceea ce ne uneşte mai presus de orice este trecutul nostru comun, şi nu neapărat un sentiment de identitate comună, dar cel puţin o soartă comună şi interese comune în UE. Ultimul factor a jucat un rol-cheie în decursul negocierilor de aderare din 2003 şi, ulterior, în timpul dezbaterilor privind precedentul buget.

Interese comune

Acum importanţa sa s-a atenuat din cauza amplificării diferenţelor şi de asemenea al unui sentiment cum că ar fi posibil să obținem mai multe prin intermediul relaţiilor bilaterale (de exemplu între Polonia şi Germania). Încrederea reciprocă nu mai este nici ea ce era iar Polonia nu a reuşit să-şi convingă partenerii regionali să opună împreună un veto politicii privind schimbările climatice.

Şi nici nu ne-am făcut temele de acasă. Fondul Internaţional Vişegrad a fost înfiinţat în 2000, dar a fost o excepţie de la regula investiţiilor prost-inspirate. Iar acum a venit vremea de corectat lacunele. Polonia deţine în prezent preşedinţia Grupului de la Vişegrad şi a alcătuit o ordine de zi solidă, de 53 pagini. Două elemente ies în evidenţă: "conectarea" ţărilor din regiune prin infrastructurile de energie şi de transport precum şi definirea intereselor comune în UE, de la piaţa unică până la subiectele de securitate.

Există o istorie a succesului comun în Europa Centrală. Ţările din Grupul de la Vişegrad au înregistrat o însumare a PIB-urilor de peste 770 de miliarde de euro, de patru ori suma de la mijlocul anilor 1990. Ceea ce înseamnă că Europa Centrală este mai mult decât o "stare de spirit". Dar este încă departe de a deveni o entitate politică cu o influenţă demnă de luat în seamă.

Factual or translation error? Tell us.