Știri Consiliul European

Europa federală nu trece iarna

Ultimul summit UE al anului nu se va încheia prin făurirea unei uniuni economice şi monetare mai puternice. Din vina Berlinului şi Parisului, care s-au înţeles să îngroape foaia de parcurs prezentată de Herman Van Rompuy. Dezbaterea asupra viitorului Uniunii este amânată până în 2014, după alegerile germane şi europene.

Publicat pe 13 decembrie 2012 la 16:04

François Hollande şi Angela Merkel au făcut o farsă foarte proastă Uniunii Europene. Cuplul franco-german, care a reuşit de data aceasta să se pună de acord, a decis ieri să îngroape o dezbatere strategică asupra viitorului Europei. O dezbatere amânată, sechestrată, sau mai degrabă interzisă.

Cele douăzeci şi şapte se angajaseră să adopte înainte de sfârşitul anului o "foaie de parcurs": aceasta era presupusă să precizeze etapele unei "integrări solidare" - pentru a folosi o expresie sibilină îndrăgită de preşedintele Hollande. Ce solidaritate financiară, ce capacitate bugetară comună, ce control democratic?

Nu era vorba de a decide de toate cele, nici de a începe o fugă înainte iresponsabilă, ci de a urni din loc toate instituţiile Uniunii, şi mai ales de a scoate o mare dezbatere la lumina zilei.

Politica struţului

Din cel puţin două motive: acesta este preţul supravieţuirii zonei, fiindcă până acum cele douăzeci şi şapte nu au evitat catastrofa decât făcând, la fiecare summit aşa-zis "de ultima şansă", un pas mai departe în materie de solidaritate financiară între state membre; dar această înaintare cu ţârâita - şi acesta este al doilea motiv - s-a făcut sub constrângerea pieţelor, fără viziune politică şi, mai ales, pe ascuns faţă de privirile opiniei publice.

Newsletter în limba română

În dezacord cu privire la contururile unui nou federalism european, francezi şi germani au preferat politica struţului: Angela Merkel intră în perioadă electorală şi nu vrea să-şi asume niciun risc; iar François Hollande se teme cel mai mult de redeschiderea vechilor răni în sânul majorităţii sale. Deci trâmbiţele au amuţit. Dar această politică meschină este bazată pe unele postulate îndoielnice, ca şi cum criza ar fi definitiv trecută iar popoarele s-ar putea mulţumi cu o austeritate cu vedere scurtă.

Din Portugalia și Italia

Un summit decisiv - încă unul

"În Consiliul European de astăzi şi de mâine se va discuta despre o foaie de parcurs pentru a reforma şi a completa Uniunea Economică şi Monetară, decizii importante pentru depăşirea crizei din zona euro", scrie Maria João Rodrigues, în Público. Potrivit acesteia,

după trei ani de măsuri cu mult sub ceea ce era necesar, care au lăsat criza să se întindă, sunt în sfârşit puse pe masă propuneri de anvergură, la care Portugalia ar trebui să participe activ [...] pentru a evita ca logica interguvernamentală să se impună în procesul de luare a deciziilor, ceea ce ar favoriza ţările mai puternice. Numai metoda comunitară, bazată pe iniţiativa Comisiei Europene şi pe rolul Parlamentului, poate asigura în cele mai bune condiţii egalitatea statelor membre şi a cetăţenilor, astăzi foarte vătămate.

"Acest ultim summit [...] al unui an dificil este încheiat acum de UE într-o atmosferă de sumbră îngrijorare şi incertitudini alarmante despre aproape toate subiectele. Despre viitorul său, despre identitatea sa, despre integrare sau despre visul federal", scrie Enzo Bettiza, în La Stampa. Pentru editorialistul italian, summitul din 13-14 decembrie

va continua să se fărâmiţeze timp de 48 de ore în confidenţe de culoar şi discrete întâlniri bilaterale. După ce au evitat recifele greceşti şi au îngheţat pentru moment deficitul spaniol, principalii protagonişti ai summitului, francezii şi germanii, vor înfrunta în intimitatea diplomatică a cinelor private cele două "incidente" majore care pun astăzi în pericol coeziunea UE: deriva politică a Italiei şi atitudinea contestatară, eurosceptică şi anti-birocratică a Marii Britanii.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect