Criza din zona euro: Pactul Germaniei cu diavolul

14 decembrie 2012
The Irish Times Dublin

“Faust și Mephisto”, de Eugène Delacroix (1826-27). Colecția Wallace (Londra).
“Faust și Mephisto”, de Eugène Delacroix (1826-27). Colecția Wallace (Londra).

În cea mai celebră dramă a lui Goethe – Faust -, autorul german evocă ideea că tipărirea de bancnote reprezintă o continuare a alchimiei prin alte mijloace. Această perspectivă este evidentă în actuala atitudine a Germaniei faţă de criza din zona euro, argumentează corespondentul de la Berlin al ziarului Irish Times.

Pentru oricine încearcă să surprindă atitudinea Germaniei faţă de bani şi faţă de datoriile suverane, toate drumurile duc la Frankfurt.

Capitala financiară a Germaniei găzduieşte nu doar două bănci centrale – Bundesbank şi Banca Centrală Europeană -, ci şi o clădire galbenă, în stil baroc, aflată în umbra sediului BCE. În această clădire s-a născut geniul literar al Germaniei, Johann Wolfgang Goethe, în 1749.

În prezent muzeu, Casa Goethe găzduieşte o expoziţie fascinantă – Goethe şi banii (“Goethe und das Geld”) -, analizând modul în care atitudinile sociale faţă de bani au inspirat scrierile lui Goethe, care, în schimb, au influenţat modul în care germanii se raportează la bani.

Un stil luxos, crucial

Goethe s-a născut într-o familie influentă, care avea o serie de afaceri prospere, iar, ulterior, a reuşit să beneficieze de pe urma unor căsătorii avantajoase. Deşi era în relaţii de prietenie cu proprietarii unor bănci – Goethe aproape că intrase prin căsătorie într-o asemenea familie -, pierderile suferite după războaiele napoleoniene l-au făcut pe scriitor să aibă toată viaţa suspiciuni faţă de activităţile bancare. Bilanţurile contabile ale familiei arată că scriitorul avea un mod de viaţă diferit de stilul simplu german, cheltuind adesea 15% din veniturile anuale pe vinuri. Era ajutat adesea să scape de datorii de mama sa şi de patronii pentru care lucra. După cum arată organizatorii expoziţiei, Goethe argumenta că stilul său de viaţă luxos a fost “crucial pentru dezvoltarea personalităţii”.

A devenit mai calculat în 1784, când a fost numit ministru de Finanţe al ducatului Saxonia-Weimar, regiune situată în spaţiul actualului land Thuringia. Această experienţă i-a influenţat modul de gândire şi a contribuit la crearea capodoperei sale literare, Faust, care este o lectură obligatorie în şcolile germane, tema centrală fiind celebrul “pact faustian” făcut de bătrânul filosof cu diavolul reprezentat de personajul Mephisto.

Diavolul îi promite lui Faust totul în această lume, dar, dacă Faust îşi va dori vreun moment veşnicia, Mephisto îi va lua sufletul.

În a doua parte a dramei Faust, publicată postum, acţiunea se petrece în curtea aflată în faliment a unui împărat hedonist. Trezorierul imperial anunţă că “lăzile cu bani sunt goale”, la fel şi cramele, din cauza petrecerilor frecvente. Însă influentul Mephisto propune transformarea hârtiei în bani. Împăratul îndatorat este uimit: “M-am săturat să tot caut soluţii / Nu avem bani, faceţi ce a spus”. Bancnotele semnate de împărat declanşează o explozie a consumului, “jumătate din popor fiind obsedată să mănânce bine / cealaltă jumătate să se îmbrace bine”.

Fără echivalent în realitate

Abia după ce Mephisto şi prietenul său Faust dispar, cineva îşi dă seama că valoarea bancnotelor nu are echivalent în realitate – spre exemplu în lingouri de aur -, ci în promisiunea aurului care încă nu a fost scos din mine.

Asemănările între drama Faust şi capitalul necesar revoluţiei industriale au fost observate de cititorii contemporani cu Goethe. Iar avertismentele scriitorului sunt încă o dată relevante pentru nenumărate personalităţi germane, care, pe baza operei literare, emit preocupări în legătură cu criza din zona euro. În prezent, rolul trezorierului imperial din Faust, care avertizează privind tipărirea banilor, a fost asumat de preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann.

“Dacă o bancă centrală poate crea, teoretic, bani în număr nelimitat din nimic, cum poate oferi garanţia că aceşti bani îşi menţin valoarea?”, a întrebat el în septembrie cu ocazia unei conferinţe desfăşurate la Frankfurt. “Tentaţia există cu certitudine, iar mulţi i-au cedat de-a lungul istoriei monetare”, a avertizat Weidmann.

El atrage atenţia că planul BCE de achiziţionare a obligaţiunilor în mod nelimitat în scopul stabilizării zonei euro este un potenţial pact faustian dacă le va oferi politicienilor o alternativă financiară mai convenabilă decât reformele economice dureroase.

BCE argumentează că nu este cazul, iar diferenţele de idei au reactivat o ambivalenţă culturală în Germania faţă de bani şi datorii suverane. Până la urmă, aceasta este ţara în care cuvântul “Schuld” înseamnă atât datorie monetară, cât şi vină morală. Intervenţiile BCE pe piaţa obligaţiunilor au fost condamnate de aceiaşi moralişti economici care cataloghează statele îndatorate din zona euro drept “Schuldensünder” (“vinovate pentru datorii”).

Prin urmare, există o legătură între atitudinile de acum şi drama faustiană, legătură descrisă de teoreticianul literar german Werner Hamacher drept o critică a “esteticii creditelor şi economiei persuasive”.

Ottmar Issing, fost membru al consiliului de administraţie al BCE, sugerează că germanii nu au dubii privind moneda, ci sunt sceptici că banii vor fi cheltuiţi inteligent. Într-un eseu publicat în revista expoziţiei Goethe şi banii, intitulat “Inflaţia – opera diavolului?”, Issing argumentează că “alternativa între binecuvântare şi blestem” oferită de banii tipăriţi “stă în mâinile omenirii”.

Fostul preşedinte al BCE Jean-Claude Trichet este de acord cu această idee. Într-un alt eseu, Trichet critică dezbaterea îndelungată privind caracterul dublu al banilor tipăriţi, care “generează cele mai bune şi cele mai nefaste efecte în sfera economică”.

În opinia profesorului Hans Christoph Binswanger, autorul studiului faustian Banii şi magia, Goethe considera banii tipăriţi drept “o continuare a alchimiei prin alte mijloace”. Pentru a transforma banii tipăriţi în avuţie reală, Goethe avertiza că totul riscă să fie “atras în procesul obscur al producţiei globale”, explică profesorul Binswanger. “Aparenta alchimie modernă magică are un preţ profan – transformă totul în nimic”, adaugă el.

Temerea lui Goethe a reapărut în mentalitatea larg răspândită în Germania că problemele din zona euro sunt efectul distructiv al comportamentului necontrolat şi nepăsător al instituţiilor de creditare, ce refuză să accepte limitele naturale ale fondurilor de care dispun.

Prin urmare, colapsul economic este un element comun al traumei naţionale germane şi al dramaturgiei naţionale.

Faust şi Mephisto au pătruns în criza din zona euro, dând culoare solicitărilor Berlinului în sensul disciplinei fiscale paneuropene şi declanşând o dezbatere în Germania privind limitele creşterii economice.

“Goethe a observat că, atunci când sunt utilizaţi corespunzător, banii oferă oportunităţi favorabile, precum prosperitatea”, explică doctorul Vera Hierholzer, unul dintre organizatorii expoziţiei Goethe şi banii.

Excese și efecte

“În acelaşi timp, la fel ca mulţi din clasa lui socială, Goethe se temea de consecinţele exceselor şi luxului, de efectele forţării limitelor în mod permanent. În Germania, există şi în prezent mentalitatea de a vedea limitele şi a încerca să menţii lucrurile sub control în cadrul acestor limite”.

Dezbaterea privind autocontrolul monetar este relevantă şi în afara Germaniei lui Goethe, în special în ţările afectate de criză care sunt nerăbdătoare să depăşească austeritatea impusă de creditori şi să “revină pe pieţele financiare”.

În mod interesant, unele dintre ultimele licitaţii suverane organizate de Irlanda înaintea crizei datoriei suverane au fost gestionate de Brian Lenihan (politician decedat în 2011), la Hotelul Frankfurter Hof, situat la jumătatea drumului între sediul BCE şi Casa Goethe.

După redobândirea suveranităţii economice, Irlanda va decide singură direcţia în care va merge. Spre Casa Goethe, ţinând cont de limitele mijloacelor financiare, sau înapoi la hotelul de cinci stele Frankfurter Hof, pentru organizarea unor dineuri scumpe în onoarea băncilor fericite să ne ofere mai mulţi bani de la Mephisto.

Factual or translation error? Tell us.