Republica Cehă: Václav Havel, un simbol care trebuie doborât

18 decembrie 2012
Respekt Praga

La un an de la moartea fostului preşedinte, concepţia sa politică asupra societăţii civile este contestată de succesorul său, Václav Klaus. Dar, din punctul de vedere al publicaţiei Respekt, aceste atacuri evidenţiază în ce măsură moştenirea politică a lui Havel rămâne combativă.

S-a împlinit un an de când Václav Havel ne-a părăsit. Dispariţia sa bruscă a ridicat o serie de întrebări privind evoluţia societăţii cehe fără el. Este prea devreme să fie oferite răspunsuri la aceste întrebări. Dar, în prezent, autoritatea sa morală face obiectul unor critici intense. Însă, chiar şi acest lucru ne demonstrează cât de mult avem nevoie de Havel.

În ultimele două săptămâni, Václav Klaus a făcut două declaraţii în care l-a atacat pe Václav Havel şi moştenirea acestuia. În cursul unei întrevederi cu omologul său slovac, Ivan Gašparovič, Klaus a afirmat că slovacii au ştiut să beneficieze mai mult de pe urma împărţirii Cehoslovaciei: “În Slovacia, politica nu a fost niciodată distrusă […]. Atacurile de tip politicianist au adus cele mai mari prejudicii Republicii Cehe”, a spus Klaus. Drept consecinţă, în Cehia “am asistat la erodarea respectului care exista pentru autoritate”, a adăugat el.

Ne dăm seama că liderii politici cu atitudini autoritariste nu au o viaţă uşoară în Republica Cehă. Iar pentru acest lucru trebuie să îi mulţumim lui Václav Havel, cel pe care Klaus l-a acuzat mereu de politicianism.

Al doilea atac s-a produs prin reacţia pe care Klaus a avut-o faţă de cartea lui Petr Hájek, care este consilierul său de mult timp. Acest autor prolific a devenit interesat de data aceasta de acţiunile lui Antihrist printre noi. În acest context, el a scris că Václav Havel a fost “un instrument plin de zel al forţelor urii şi minciunii, îndeplinindu-şi misiunea cu succes” [sloganul lui Havel era că “dragostea şi adevărul vor triumfa asupra urii şi minciunii”]. Klaus a declarat că “împărtăşeşte” pe fond “criticile autorului referitoare la rolul istoric jucat de Václav Havel”, sublinind că această lucrare este o contribuţie care “în curând ar trebui să devină o lectură obligatorie”.

Un elgiu funebru

În urmă cu un an, la catafalcul lui Havel, Klaus omagia “o mare personalitate a istoriei noastre moderne”, personalitate căreia îi datorăm “libertatea, prosperitatea materială şi spirituală”. Oare ce se putea schimba într-un an?

Dacă, anul trecut, cineva s-a gândit, auzind elogiile funebre ale lui Klaus, că preşedintele rostea un discurs matur, reconciliant şi de recunoaştere a meritelor lui Havel, s-a înşelat. Nu a fost decât un joc politic. Preşedintele Klaus nu putea spune altceva atunci, pentru că şi-ar fi atras criticile vehemente ale opiniei publice îndoliate. Însă a trecut un an. Iar Klaus a descoperit brusc un cvasi-inamic al democraţiei în persoana primului preşedinte al Republicii Cehe.

Václav Klaus ştie foarte bine că lupta pentru configurarea sistemului politic ceh este una permanentă. Cel care vrea să câştige nu trebuie să înceteze să îşi consolideze poziţia, trebuie să îşi slăbească adversarii şi să îşi atragă susţinători.

Cehoslovacia, înfiinţată în 1918, a fost rezultatul unor evenimente produse într-o conjunctură internaţională. Într-un mod similar, ţara şi-a redobândit independenţa în 1989. Exagerând puţin, putem spune că independenţa ne-a cam picat din cer. Ne lipsesc acei părinţi fondatori la care, spre exemplu, se raportează Statele Unite.

Deschidere şi responsabilitate

Tomáš G. Masaryk, preşedintele primei republici cehoslovace, şi Václav Havel, primul preşedinte de după 1989, se aseamănă cel mai mult, în istoria noastră, cu părinţi fondatori de genul celor din Statele Unite. Concepţiile lor despre libertate, democraţie, despre ce ar trebui să fie o societate deschisă, despre responsabilitatea faţă de cei vulnerabili, despre necesitatea de a miza şi pe susţinători, nu doar pe propria persoană, poziţionarea pe scena internaţională etc... pot fi considerate idealuri nescrise ale unui stat. Iar Masaryk şi Havel şi-au impus idealurile atât în calitatea de lideri ai societăţii civile, cât şi din postura de lideri ai ţării. Aceste elemente le conferă forţă şi putere de convingere.

Iată de ce naziştii şi comuniştii, care au înţeles foarte bine influenţa acestora, au făcut toate eforturile pentru a le compromite imaginea. În privinţa lui Masaryk, texte similare cărţii scrisă de consilierul Hájek despre Havel au fost publicate în anii 1950. S-a scris şi despre Masaryk că a fost un instrument al răului. Motivaţia era evidentă. Reprezentantul unei democraţii pluraliste şi deschise era o ameninţare pentru că le spunea oamenilor: nu mai credeţi în salvatori, aveţi încredere în voi înşivă; implicaţi-vă în politică şi exercitaţi control asupra celor care deţin puterea, pentru că liderii politici nu trebuie să vă ceară supunere, ci trebuie să vă slujească.

O guvernare calmă

Klaus are o concepţie cu mult diferită despre forma pe care ar trebui să o aibă un stat. Chiar dacă acceptă elementele de bază ale unui sistem democratic, el preferă să încredinţeze puterea unui cerc restrâns de persoane care să permită o guvernare calmă. Aceste persoane menţin permanent societatea într-o stare de tensiune şi incertitudine, căutând constant duşmani, declanşând conflicte şi încercând să arate că reprezintă singura certitudine într-o lume plină de turbulenţe.

Klaus greşeşte când constată că atitudinile politicianiste nu au erodat autoritatea în Slovacia. Prin această idee vrea să arate că în timp ce el este luat la întrebări în mod constant de către presă, de intelectuali sau de opinia publică în general, nimeni nu s-a atins de fostul premier slovac Vladimír Mečiar.

Dar se poate observa foarte clar care sunt efectele acestui mod de conducere a ţării: intimidarea liderilor opoziţiei, îngrădirea libertăţii de expresie, răpirile organizate de serviciile secrete şi asasinarea persoanelor care deţin informaţii compromiţătoare – un stat mafiot în toată regula. Faptul că lucruri de acest fel nu au avut loc niciodată în Cehia trebuie considerat cel mai mare succes al evoluţiei post-noiembrie 1989, în niciun caz un eşec.

Nu este de mirare că Václav Klaus şi apropiaţii lui au decis să lanseze acum acest atac frontal împotriva moştenirii lăsate de Václav Havel. Peste doar câteva săptămâni, va avea loc următorul scrutin prezidenţial. În martie, Václav Klaus va părăsi definitiv scena politică şi îşi va pierde influenţa. Iată de ce în acest moment este necesar să îşi pregătească poziţia, să îşi adune toţi apropiaţii şi să găsească o strategie care să îi permită păstrarea unei oarecare influenţe.

Factual or translation error? Tell us.