Alegeți o limbă
Atunci când Juan Luis Cebrián, şeful atotputernic al cotidianului El País, a anunţat angajaţilor săi, în octombrie, marile linii ale planului social care îi aştepta, el s-a justificat cu un argument-măciucă: ziarul, primul cotidian din Spania, nu mai poate "continua să o ducă la fel de bine ca înainte". Prea mulţi ziarişti, prea bine plătiţi. Raţionamentul aminteşte de cel al lui Mariano Rajoy, primul ministru (de dreapta), care, la fiecare nou plan de austeritate, explică spaniolilor, cu un chip îndurerat, că ţara nu mai poate continua să "trăiască deasupra mijloacelor sale".
El País, un concentrat al crizei spaniole? Marasmul în care este împotmolită nava amiral a presei hispanofone, proprietate a grupul media Prisa, are multe trăsături în comun cu cel în care este adâncită ţara. Un nivel record de îndatorare, din cauza unor investiţii faraonice, a ţinerii cârmei de către actori ai lumii financiare nepăsători faţă de interesele proprii mediului presei, patroni plătiţi milioane de euro, concedieri pripite care riscă să se dovedească contra-productive... "Este o metaforă a situaţiei în care se află astăzi Spania", comentează Miguel Mora, corespondentul ziarului la Paris.
Mari nume concediate
129 de jurnalişti, dintr-un total de 466 de salariaţi, au fost daţi afară. Aproape o treime din forţa de muncă. Printre ei se numără mari nume ale jurnalului. Patru ediţii locale ale ziarului (printre care cele din Valencia şi din Andaluzia) vor fi probabil închise, în timp ce salariile jurnaliştilor care au scăpat de planul de disponibilizări vor fi reduse cu 15%.
Anunţul "Ere" (acronim spaniol desemnând un plan social) a provocat frământări violente pe plan intern. Timp de trei zile, în noiembrie, aproape toţi salariaţii au intrat în grevă, iar ziarul, care a rămas singurul cotidian de centru-stânga cu tiraj naţional în Spania, s-a mulţumit să publice depeşe de agenţie de presă. Braţul de fier între pe de o parte Cebrián şi de cealaltă comitetul de jurnalişti proaspăt format nu s-a terminat încă.
În Spania, criza nu cruţă reţeaua de ştiri. Aproape 8 000 de jurnalişti au fost concediaţi din noiembrie 2008, potrivit cifrelor unui sindicat al profesiunii (FAPE). În aceeaşi perioadă, 67 de organisme mass-media, inclusiv reviste, au dispărut. Peisajul presei cotidiene este pustiit: Público, ziar lansat în 2008, alternativă de stânga pentru El País, a aruncat prosopul la începutul anului 2012, în timp ce trei din cele patru ziare gratuite cu circulaţie naţională au abandonat la rândul lor. El País menţionează o scădere severă, la nivel de 60%, a veniturilor sale publicitare faţă de 2007.
O excepţie în sectorul presei
Şi totuşi, ceva este în neregulă în această analiză. La o privire mai atentă, El País era mai degrabă o excepţie în sectorul presei. Încă de la înfiinţarea sa, în 1976, ziarul a fost întotdeauna beneficiar. A ajuns la 12 milioane de beneficii în 2011 - peste 800 de milioane de euro în zece ani, până anul trecut. Chiar şi în prima jumătate a anului 2012, deşi una dintre cele mai anevoioase perioade din istoria recentă a Spaniei, ziarul a rămas beneficiar - un mic miracol, având în vedere starea de sănătate a concurenţilor săi.
Direcţia sugerează că El País a început să înregistreze pierderi în august 2012. Dar această alertă justifică ea, singură, concedierea unei treimi din efectivele ziarului?
"Căderea ziarului El País nu este o catastrofă naturală, ci un exemplu perfect de proastă gestionare, care poate ruina chiar şi cea mai puternică instituţie jurnalistică care să fi existat vreodată în Spania. Internetul şi aşa-zisa schimbare de paradigmă sunt factori foarte secundari în această dramă", scrie Pere Rusiñol, fost anchetator-vedetă la El País, plecat în 2008.
Se sparge balonul spaniol
Problemele, pentru Prisa, încep în 2007. În timp ce criza este pe cale să izbucnească, grupul este cuprins de grandomanie. El a lansat o ofertă publică de cumpărare a reţelei de televiziune cu plată, Sogecable (pe care o poseda deja parţial). Datoria întreprinderii explodează, în cel mai prost moment, chiar înainte de spargerea balonului spaniol. Din 2008, în timp ce Spania se împotmoleşte pe zi ce trece, Prisa nu va mai avea decât o idee în cap, fir conductor al unei strategii extrem de rudimentare: să scape de această datorie uriaşă de 4.6 miliarde de euro.
Una dintre acţiunile cheie ale crizei actuale va avea loc în noiembrie 2010. Nume de cod: "Operaţiunea Libertate". În acea toamnă, Prisa a decis să-şi deschidă capitalul unor noi acţionari, pentru a şterge o parte din datorii. Şi atunci dă năvală pe uşa din faţă fondul american de investiţii Liberty Acquisition Holdings, posedat de o mână de investitori, printre care un duo bine cunoscut de financiarii de pe Wall Street: Martin Franklin şi, mai ales, Nicolas Berggruen. Ei aduc 650 milioane de euro de bani proaspeţi.
Familia istorică a El País, Polanco, poseda până atunci 70% din capitalul Prisa. Ea pierde jumătate din el după o ofertă foarte avantajoasă în favoarea fondului Liberty, care preţuieşte acţiunea Prisa la un minim istoric. "În acea zi, Prisa s-a schimbat pentru totdeauna: anterior era întreprinderea familiei Polanco, după, a început să fie mâncată de rechini", scrie jurnalistul Pere Rusiñol, care tocmai a publicat o anchetă redutabilă despre grupul Prisa în revista [satirică] Mongolia.
Doi ani după Operaţiunea Liberty, ce s-a întâmplat? Bilanţul Prisa s-a deteriorat, în parte din cauza crizei. Acţiunea grupului a scăzut cu 89%. Ponderea familiei Polanco a scăzut şi mai mult. Iar datoriile rămân uriaşe - în jur de 3,5 miliarde de euro. În ianuarie 2011, Prisa a anunţat reducerea cu 18% a efectivelor sale în Spania, Portugalia şi America Latină.
Dar Nicolas Berggruen şi Martin Franklin au realizat şi ei o foarte bună operaţiune. În contractul lor ei îşi asiguraseră un câştig de 7,5% din participarea lor în grup în decursul primilor trei ani de la intrarea în capital, indiferent de rezultatele Prisa...
Un sistem cu două viteze
Celălalt mare câştigător al acestei recapitalizări este nimeni altul decât Juan Luis Cebrián, emblematicul "consilier delegat" al grupului Prisa. Academicianul, 68 de ani, şi-a asigurat remunerări mirobolante în toiul crizei. În 2011, Prisa înregistra pierderi de 450 de milioane de euro, iar preşedintele său general, Cebrián, încasa în acelaşi timp un cec între 11 şi 13 milioane de euro.
Extravaganta remunerare a lui Cebrián a devenit simbolul unui "sistem cu două viteze", în sânul cel mai respectat ziar din Spania. Sindicatele jurnaliştilor şi-au dat seama destul de repede de absurditatea situaţiei: suma percepută de patronul lor în 2011 corespunde aproximativ cu economiile de masă salarială pe care El País intenţionează să le facă în decurs de un an, concediind 129 jurnalişti... Comparaţie dezastruoasă.
Dar saga El País nu se opreşte aici. În vară, tot pentru a reduce îndatorarea cruntă, direcţia Prisa iniţiază o nouă manevră. Ea propune unora dintre creditorilor ei, nu bani gheaţă, fiindcă n-are, ci transformarea datoriilor în capital. Concret, marile bănci spaniole, Santander şi CaixaBank (dar şi HSBC), intră în capitalul Prisa.
Dintr-o dată, consiliul de administraţie al marelui ziar spaniol progresist s-a transformat într-o adunare de foşti sau actuali consilieri ai unor bănci de renume.
Unii jurnalişti denunţă apariţia, potrivit lor din ce în ce mai frecventă, a unor articole propovăduind punctele de vedere ale celor doi bancheri emblematici ai Spaniei, Emilio Botin (unul dintre inamicii mişcării indignaţilor, în fruntea băncii Santander) şi Isidro Fainé (un ultra-conservator aflat la cârma CaixaBank), de când au devenit amândoi acţionari Prisa. Primul de exemplu a avut dreptul la o pagină întreagă, în 14 noiembrie, despre unul dintre nenumăratele discursuri privind gestionarea crizei din zona euro...
O poveste spaniolă, şi nimic mai mult? Nu chiar. În apele tulburi ale Prisa navighează mai mulţi francezi, şi se pare că se simt în largul lor. Este cazul lui Emmanuel Roman, omul puternic al hedge fund-ului britanic Man Group. Sau cazul lui Alain Minc, consilier şi apropiat de-al lui Nicolas Sarkozy.
Ca şi alţi consilieri Prisa, Alain Minc a primit, în 22 octombrie, la câteva zile după anunţarea planului de concedieri la El País, un frumos bonus: un pachet de acţiuni Prisa (19 392 titluri) pentru servicii aduse. Păcat pentru el, preţul acţiunilor este foarte jos - circa 0.4 euro în zilele acestea - ceea ce dă acestui "extra" o valoare de abia 7 700 euro. Un flecuşteţ.
Din Spania
Criza afectează dur activităţile presei
Începând din 2008, aproape 200 de instituţii de presă scrisă şi audio-vizuală şi-au închis porţile în Spania, dezvăluie El País. Cotidianul madrilen, el însuşi fragilizat de criza care afectează ţara, prezintă concluziile unui raport publicat pe 13 decembrie de Asociaţia presei de la Madrid (APM).
Cifrele evidenţiază amploarea catastrofei: 6 400 de posturi au fost desfiinţate. 132 de reviste, 22 de ziare cu abonament, 10 ziare gratuite şi numeroase publicaţii locale au fost închise. Un cotidian naţional Público a renunţat la versiunea tipărită din februarie 2012, dar păstrează ediţia online. Cauzele au legătură cu prăbuşirea industriei publicităţii, care a avut o scădere de 39% a cifrei de afaceri în perioada 2007 - 2011.
O altă consecinţă este creşterea cu 22,8% a ratei şomajului în rândul jurnaliştilor. În pofida acestei situaţii, profesia de ziarist continuă să atragă studenţi: înscrierile la cursuri de jurnalism în universităţi au crescut cu 2,5% anul acesta.
