Alegeți o limbă
Un pian alb, lucios, tronează în anticameră. CD-uri trec din mână-n mână în mijlocul unui interviu cât se poate de oficial cu gazda locului. Scena s-ar putea petrece în orice Operă Naţională, dacă nu ar exista acele detectoare de bombe vârâte pe sub maşini la intrarea palatului prezidenţial din Zagreb. Omul care trăieşte aici este muzician. Dar este de asemenea preşedinte al Republicii Croaţia.
Ţara ocupă un loc modest pe harta lumii, şi nu spun aceasta cu rea-voinţă. Este un petic de Balcani de doar 4.5 milioane de locuitori, între Marea Mediterană şi Europa Centrală. Un actor principal al sfâşierii fostei Iugoslavii, Croaţia va fi onorată în 2013, cu ocazia intrării sale, pe 1 iulie, în Uniunea Europeană. Ceea ce nu este neapărat un motiv de a lua cu asalt chioşcurile de ziare.
Şi totuşi, Croaţia s-ar putea dota cu un slogan de şoc: ţara în care muzica este la putere. Şcoli instrumentale proliferează în toate orăşelele. Iar grupuri folclorice şi coruri auiesc din câmpiile Slavoniei până pe coasta dalmată. Clădirea radioului şi televiziunii naţionale, în Zagreb, adăposteşte patru formaţii permanente: o orchestră simfonică, un cor, o mare orchestră de jazz şi o orchestră tradiţională.
Un profesor de armonie
Dar mai ales, Croaţia este singura ţară din lume în care preşedintele este de asemenea compozitor. Nu un saxofonist amator la moda Bill Clinton, sau un acordeonist de târg la modul Valéry Giscard d'Estaing. Nu, unul adevărat! Întru nemestnicia regilor David şi Frederic cel Mare, sau a marelui Ignac Jan Paderewski, pianist şi compozitor, prim-ministru al Republicii Polone după Primul Război Mondial."Singurul preşedinte capabil să dibuiască o dublură proastă a basului într-o inversare de acord perfect", se spune cu haz la Academia de Muzică din Zagreb, unde Ivo Josipović preda încă armonia în urmă cu doar 3 ani .
Cum a ajuns el unde este acum? Oblu în fotoliul lui, în costum albastru şi cămaşă albă, preşedintele zâmbeşte. "Am făcut întotdeauna mai multe lucruri deodată". Copil fiind, a fost simultan la şcoală şi la conservator, un dublu traseu clasic al nomenclaturii de atunci. În momentul de a intra la universitate, tânărul Ivo visează fizică. Dar nu vroia să oprească muzica. "Tatăl meu era jurist. În bibliotecă, am dat peste o carte de drept roman, care m-a pasionat. Şi care a picat bine: în drept, erau mai puţine ore de curs..."
Tânărul este inteligent, rapid, serios. "Nu un revoluţionar, insistă prietenul lui Berislav Sipus, compozitor şi vice-ministru al culturii. Compoziţiile sale, deşi se inspirau din lumi diferite, erau destul de clasice. Dar întotdeauna reuşite, juste. Dar mai ales, m-am întrebat întotdeauna cum reuşea să facă atâtea lucruri în acelaşi timp".
Talent de moderator
În decursul anilor 1980, în timp ce a scris vreo douăzeci de piese, Ivo Josipović şi-a dat teza de drept, a început să predea şi a prezidat sindicatul compozitorilor. Un post esenţial în 1991, atunci când a izbucnit războiul din fosta Iugoslavie. În Zagreb ca şi în Belgrad, toţi s-au înclinat în faţa talentului său de moderator. "El a recuperat banii drepturilor de autor blocaţi la Belgrad şi a găsit o soluţie legală care i-a satisfăcut pe toţi, a fost o mare realizare", adaugă Berislav Sipus.
Apoi, Ivo Josipović se luptă voiniceşte la Haga în postul de reprezentant croat pe lângă Tribunalul Penal Internaţional, urmându-şi în continuare cariera universitară dublă. În timpul anilor 2000, el vizeează, în plus, direcţia prestigioasei Bienale de muzică contemporană din Zagreb şi intră oficial în politică, în rândurile Partidului Social Democrat.
Ales deputat în 2003, el este desemnat în 2009 în calitate de candidat al partidului la alegerile prezidenţiale. I se reproşează lipsa de carismă. "Oamenii se săturaseră de tocitorii de estrade corupţi, tună Niksa Gligo, un alt compozitor şi prieten de treizeci de ani. El inspira încredere".
Un politician popular
Susţinută de societatea civilă şi de o mulţime de artişti, campania lui anticorupţie şi în favoarea reconcilierii regionale a avut succes. El a fost ales în ianuarie 2010 cu 60% din voturi. Aproape trei ani mai târziu, rămâne cel mai popular om politic din ţară.
Ce a mai rămas din compozitor, în acest om cocoţat sus de tot în palatul său prezidenţial? Poate credinţa că într-adevăr "cultura ne poate ajuta să ieşim din criză" şi că "ea trebuie să fie în centrul proiectului european". Problema este, deci, de a menţine cât mai mult bugetul artelor în perioadă de recesiune. Şi această dorinţă aprigă de a menţine "armonia" ţării.
O armonie care-i lipseşte uneori muzicianului. Pianul lui, îl mai atinge doar duminica, şi "câteodată nici atunci...". El nu a compus nimic de patru ani. Atunci visează la vremurile "de după", la acea operă comandată de Bienală în 2010, pe care acceptase să o scrie şi la care a renunţat patru luni mai târziu. Subiectul îl înfiorează încă: John Lennon "şi mai ales asasinul său, Mark David Chapman". Privirea lui coboară din tavan. El zâmbeşte din nou: "Aceasta este singura mea promisiune în calitate de preşedinte pe care nu o voi ţine. O voi lăsa compozitorului".
