Alegeți o limbă
Politica externă a UE este împărţită în mâinile “Vechii Europe”, cu doar doi din cei 115 ambasadori provenind din noile state membre. Un studiu al Insitutului Polonez pentru Afaceri Internaţionale (PISM) a arătat că cele mai multe posturi sunt deţinute de oficiali francezi, italieni, belgieni şi germani. Cei doi ambasadori solitari din Europa de Est au fost trimişi în Afganistan şi Norvegia. Mai rău decât atât, la “ministerul de externe al UE” din Bruxelles, nouă din zece proveneau de la vechile 15 state membre.
Niciunul dintre staff-urile de top străine nu provenea din Polonia, unul din cele mai mari state membre, iar raportul sugerează că serviciul diplomatic al Uniunii nu ia ţara în seamă şi îşi conduce doar interesele. Şi mai îngrijorător, s-au găsit informaţii potrivit cărora cunoaşterea limbilor din regiune nu a jucat niciun rol în numirea reprezentanţilor în respectivele locuri.
Catherine Ashton, şefa Serviciului de Acţiune Externă European (EEAS), a spus că este dedicată găsirii unei balanţe geografice şi pentru repartiţia pe sexe în ceea ce priveşte recrutarea personalului pentru agenţie. Până acum, totuşi, nu prea a fost cazul. “Avem de-a face cu o supra-reprezentare a cetăţenilor din 11 state membre...în timp ce reprezentarea a 16 state membre, inclusiv Polonia, este inadecvată”, arată raportul PISM. Europa nu face prea multe nici în privinţa repartiţiei pe sexe. Potrivit unor studii, femeile se află la conducere doar în una din zece “delegaţii” străine ale UE, aşa cum sunt numite de facto ambasadele UE.
Târziu, în această primăvară, ministerul de externe polonez a încercat să convingă de faptul că fiecare stat membru ar trebui să aibă o reprezentare în EEAS proporţională cu mărimea sa. Din cele 3000 de slujbe plănuite, Polonia ar primi cam 240, incluzând cele 10 posturi de ambasadori estimate. Celelalte ţări din Europa Centrală, totuşi, nu au sprijinit ideea, nevăzând sensul unei lupte pentru slujbe în diplomaţia UE.
Serviciul diplomatic al UE, cu un buget anual de 9.5 miliarde de euro, trebuia să devină operativ în primăvara lui 2010, conform Tratatului de la Lisabona. După cum a admis doamna Ashton, este puţin probabil ca asta să se întâmple înainte de finalul anului. Serviciul este format potrivit principiului “joburi de top pentru oficialii care au servit cel mai mult” – ceea ce înseamnă o continuare a dominaţiei “vechii” Europe.
In Est, o regiune crucială din punctul de vedere al Varşoviei, posturile în diplomaţie sunt deţinute de state care nu sunt implicate în politica de est a UE. “În Africa şi America de Sud, şeful delegaţiei UE este deseori un cetăţean dintr-o fostă putere colonială sau o ţară cu o limbă şi o cultură relaţionate. În fosta Uniune Sovietică, sunt oameni fără nicio legătură cu regiunea”, susţine PISM, care lucrează pentru Ministerul de Externe Polonez. Un spaniol reprezintă UE în Rusia, un portughez în Ucraina, un italian în Armenia şi un belgian în Azerbaijan. În afară de Rusia, toate aceste ţări fac parte din proiectul de Parteneriat estic, patronat de Polonia.
Dar întregul sistem munceşte invers când interesele statelor “vechiului” bloc UE sunt la mijloc, mai spune raportul. În ţări importante în mod special pentru ele (fostele lor colonii sau ţări participând în proiecte promovate de ele, cum ar fi Uniunea Mediteraneană), au proprii lor oameni. Spaniolii conduc delegaţiile UE în Chile şi Columbia, şeful delegaţiei braziliene este portughez şi un olandez conduce postul din Africa de Sud. Şapte din cei 15 ambasadori ai UE la ţări ale Uniunii Mediteraneene vin chiar de la Mediterana. “O practică exercitată în America de Sud sau Africa nu a fost aplicată în Europa de Est”, conchide PISM, care lucrează pentru ministerul de externe polonez.
Jean-Luc Dehaene, fostul prim-ministru al Belgiei, o ţară supra-reprezentată în diplomaţia UE, spune că sistemul are nevoie să fie revăzut, dar doar la cinci ani după ce doamna Ashton şi-a îndeplinit misiunea.
Dacă tendinţele descrise în raportul polonez continuă, serviciul diplomatic al UE ar trebui să fie într-adevăr revăzut – dar doar de cele 15 state ale “vechii” UE. Pentru moment, EEAS rămâne clubul lor exclusiv.
Vedere din Polonia
Belgienii: noua rasă aleasă
Serviciul diplomatic al UE se presupune a fi eficient şi competent, dar multe din nominalizările de până acum sugerează că totul ţine de politică mai degrabă decât de eficienţă, scrie Marek Magierowski în ziarul conservator Rzeczpospolita. “Cu greu veţi găsi vreun polonez printre oficialii EEAS, dar grămezi de belgieni. Puţini s-au gândit poate că Belgia este aşa o putere diplomatică. Şi ce să mai vorbim de limbi? Să fim serioşi, doar există Google Translator, nu e aşa? Şi astfel ambasadorul UE la Beijing, care nu vorbeşte chineză, va concura pentru influenţă cu omologul său american, Jon Huntsman, care este fluent nu numai în chineză ci şi în dialectul taiwanez Hokkien. Acelaşi lucru şi la Ankara : delegatul UE nu vorbeşte turca, în timp ce recent desemnatul ambasador american, Frank Riccardione, este fluent în turcă, arabă, franceză şi italiană. Raportul Instiutului Polonez pentru Afaceri Externe este un document trist pentru că, pentru a o mia oară, arată foarte clar cât de puţin au de-a face cu realitatea sloganele UE despre marile proiecte şi ţintele pe termen lung, şi cum sunt cei mai mulţi europeni păcăliţi de ele.”
