Știri Ucraina / Europa
Kiev, 24 august 2010. In timpul celebrărilor ocazionate de a 19-a aniversare a independenţei Ucrainei.

Nu ne uitaţi!

Ucraina urcă în timp: s-au scurs abia şase luni de la ultimele alegeri prezidenţiale şi nu rămâne aproape nimic din mişcarea democratică care izbucnise în 2004. Scriitorul Iuri Andrukovici descrie “ocupaţia interioară” a ţării sale şi lansează un apel Europei.

Publicat pe 24 august 2010 la 13:55
Kiev, 24 august 2010. In timpul celebrărilor ocazionate de a 19-a aniversare a independenţei Ucrainei.

Ucraina de astăzi este un caz de şcoală pe tema: “Fragilitatea democaţiei sau cum ne împing din nou spre dictatură”. Omul care interiorizase profund “ofensa din 2004” [în timpul alegerilor prezidenţiale, fusese bătut de Viktor Iuşcenko] îşi savurează răzbunarea. Viktor Ianukovici este primul “preşedinte minoritar” al istoriei noastre – în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale [în februarie trecut], a obţinut mai puţin de 49% din voturi. Părea deci că ar fi chiar mai puţin capabil să se impună decât predecesorul său. Dar noi eram singurii care au crezut-o, noi cei naivi care credeam că este intangibilă Constituţia unei ţări.

De la jumătatea lunii martie, noul preşedinte a preluat puterea cu o uşurinţă surprinzătoare. Astăzi dispune de o majoritate parlamentară servilă, capabilă doar să aplice ordinele sale şi să ignore opoziţia. Exemplul cel mai recent este votul nocturn al legii despre principiile politicii externe. Din cele 420 de amendamente ale opoziţiei, niciunul nu a fost reţinut.

Aliaţii puterii trebuie să se îmbogăţească

Guvernul este sub oblăduirea lui Mykola Azarov, un duşman al întreprinderilor mici şi mijlocii. Foarte loial preşedintelui. Activitatea lui preferată : să-i îngenuncheze pe adversarii săi. Astfel, legea fiscală pe care o propune prevede ca unităţile speciale ale Trezoreriei să poată intra în casele oamenilor pentru a le percheziţiona. Obiectivul este evident. Clasa medie va fi constrânsă să asculte, opozanţii vor sângera până la epuizare prin mijloace administrative, pentru ca aliaţii puterii să se poată îmbogăţi.

Nu îmi amintesc ca vreo curte oarecare să fi luat vreodată o decizie favorabilă opoziţiei. Or, este de neconceput ca aceasta din urmă să se înşele mereu! De-abia a acceptat Parlamentul legea asupra adunărilor, că judecătorii estimează că este de datoria lor să interzică acţiunile de protest. Cu această ocazie, poliţia a demonstrat că era capabilă să intervină chiar fără mandat judiciar.

Newsletter în limba română

Unde este Ucraina de altădată?

Era cândva o ţară nu foarte rea, sinonimă cu speranţa şi care lovea la uşile Europei. Ce mai rămâne din ea astăzi? Auzim tot mai des vorbindu-se de “interviuri profilactice” cu jurnalişti şi cu reprezentanţi ai vieţii publice, de tentative de recrutare care duc la stabilirea unor “liste de loialitate”, în timp ce dosarele despre cetăţenii activi sunt adunate în mod deosebit.

Ţara se transformă din nou în stat poliţienesc. “Din nou”, acestea sunt cuvintele cheie. Ne-am întors în trecut. Anii 1970? Alegerile locale prevăzute pentru această toamnă nu pot să se termine decât cu o victorie netă a “Partidului Regiunilor” al lui Ianukovici (obiectivul anunţat este de 70%). “Refomele” au ca scop să dea naştere unui fel de a doua Rusie – o versiune mai slabă şi mai înapoiată. Şi ordinea socială ideal pentru a reuşi asta este un fel de neostalinism de tip feudalo-oligarhic. Nu degeaba vedem cum reapar la noi monumente ale lui Stalin!

Nevoia de Europa

Rămâne totuşi o enigmă: de ce regimul lui Ianukovici are nevoie de Europa? Cu ce rimează tot acest tam-tam despre integrare şi euro-retoricaneschimbată? O fi oare vorba doar de conturi în bănci? Sau de vacanţe la alegere în Sardinia? Niciodată încă nu am avut o putere statală atât de îndepărtată de valorile europene. Câteodată, am dori parcă întoarcerea lui Leonid Kucima [preşedintele constâns să demisioneze în 2005]. În consecinţă, fac apel la comunitatea ţărilor Europei : “Supravegheaţi mai atent ca niciodată ce face acest guvern ucrainian! Doar Dumnezeu ştie de ce, dar îi pasă încă de ceea ce credeţi. Nu vă lăsaţi îmbrobodiţi de linguşeala sa, cum că ar fi ‘la ordin’!

Acum cinci ani, nu mi-aş fi imaginat că viziunea noastră va fi învinsă atât de categoric în 2010. Fără luptă, războiul este pierdut. Şi consecinţa este ocupaţia. Avem deja o expresie pentru asta în Ucraina – “ocupaţia interioară”, prin alegeri prezidenţiale şi maşinaţiuni parlamentare. Dar este pur şi simplu imposibil ca un sistem atât de anacronic, ieşit din moştenirea lui Stalin, să îl poată depăşi din punct de vedere istoric Pe această convingere, sursă de controversă, îmi fondez toate speranţele mele. Sau mai degrabă, tot ceea ce rămâne din ele.

Politică

Spre o “Rusie-bis” ?

Ucraina mai este ea încă o democraţie?”, se întreabă pe site-ul EUobserver şeful People First Foundation, Viktor Tkachuk : “o putere absolută dublată de resurse financiare cu potenţial ilimitat sunt în prezent în mâinile preşedintelui şi apropiaţiilor săi. Ucraina a devenit o oligarhie clasică, cu o opoziţie care se limitează să facă o retorică goală.” “Idealurile revoluţiei portocalii au fost trădate”, afrimă site-ul european de informare, care notează cum “contra-puterile prevăzute de Constituţie de o democraţie care funcţionează, cu un guvern şi o opoziţie, au fost slăbite de noul guvern, iar deputaţii îşi vând voturile celui care oferă mai mult. Ultimele simulacre ale unei politici bazate pe alegeri democratice şi pe partide sunt pe cale să dispară şi să fie înlocuite de ceea ce într-o zi va fi un stat condus de un partid unic, supus nu poporului, ci unei elite autoproclamate care nu se gândeşte decît la bani”. Pe scurt,“Ucraina adoptă pur şi simplu modelul rus”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect