Să ne implicăm cu adevărat în Europa!

Danezii celebrează cea de-a patruzecea aniversare a intrării lor în Uniune cântărind avantajele şi inconvenientele. Pentru a nu compromite viitorul, toate forţele politice ale ţării trebuie să se asocieze şi să prezinte proiecte îndrăzneţe, cere Berlingske.

Publicat pe 4 ianuarie 2013 la 12:42

Măsurând pe orice scară politică şi economică, Danemarca a profitat din plin de aderarea sa. Exemplele sunt nenumărate: libertatea forţei de lucru, a bunurilor şi a capitalului, piaţa internă, politica de mediu, cooperarea pentru cercetare şi inovare, lupta împotriva terorismului şi criminalităţii transgresând frontierele, pentru a menţiona doar câteva.
Or, în aceşti ani de criză în Europa, există un scepticism în creştere faţă de Uniune. Printre observatorii prudenţi, în Danemarca precum în alte ţări europene, ne neliniştim întrebându-ne dacă proiectul este la fel de rezonabil ca înainte.
Dar problemele economice nu sunt cauzate de UE. Caracterul prelungit al crizei este mai ales legat de faptul că unele ţări europene au state ale bunăstării prea importante, prea scumpe şi prea ineficiente, care nu au ştiut să se modernizeze. Mai multe ţări au realizat totuşi reforme, dar schimbările efectuate sunt în general prea puţin numeroase şi prea mici. Pentru a ieşi din criză, trebuie să pregătim Danemarca şi celelalte ţări europene la perioada de după criză. Cu cât vor fi mai bine reformate aceste state europene ale bunăstării, îngheţate, cu atât va fi mai bine.

Cine plăteşte borcanele sparte

În aceşti ani de criză, ţările bogate ale UE sunt cele care plătesc cel mai mult pentru neglijenţa celorlalţi. Iată de ce există nemulţumire într-un grup de ţări reformatoare, printre care Danemarca, care au făcut un efort cu scopul de a-şi reduce bugetele şi reforme pentru a scăpa de dificultăţi.
Nemulţumirea este legată de faptul că ele trebuie să ajute la plata borcanelor sparte. Alternativa pentru reforme este să sfârşească într-un stat grec, şi asta ar pune capăt posibilităţilor Europei de a deveni o putere precum Statele Unite şi China.
După cum a scris ministrul Afacerilor Europene danez, Nicolai Wammen, există motive puternice pentru a reflecta profond la modul în care Danemarca poate profita cel mai bine de cooperarea europeană. Este motivul pentru care ea cere un acord între partide asupra politicii europene. Este o judecată corectă care trebuie să conţină o strategie clară în privinţa modului în care Danemarca contribuie pentru ca UE să devină mai prezentă.

Avem nevoie de idei

Există o nevoie urgentă de acţiune, mai ales că primul ministru [Helle Thorning-Schmidt] intră în scenă cu o iniţiativă îndrăzneaţă. Dar marele partid conservator danez, Venstre (liberalii), trebuie de asemenea să facă efortul de a prezenta idei. Şi asta trebuie să aibă loc recunoscând că marile partide populare, social-democraţii şi liberalii sunt cele care vor trebui să poarte întreaga povară.
De aceea primul ministru (social-democrat) şi oponentul său, fostul premier Lars Løkke Rasmussen (liberal), ar trebui să încheie repede un acord politic pe termen lung asupra politicii europene a Danemarcii pentru anii următori. Apoi, ar putea să implice celelalte partide pro-europene.
2013 va fi un an decisiv pentru Uniunea Europeană, şi trebuie pur şi simplu să fim gata cu un plan care să ia în considerare atât cum să asigurăm susţinerea populară pentru UE, cât şi cum putem să ne plasăm în inima Europei.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect