Războiul care anunţă moartea Europei apărării

Intervenţia armată a Franţei în Mali este un război purtat solitar în numele întregii Europe. Slabele mijloace de desfăşurare care îi sunt oferite de partenerii săi nu sunt doar eschive: sunt şi clopotele care anunţă moartea Europei apărării.

Publicat pe 16 ianuarie 2013 la 16:13

Dacă în Mali ar fi fost vorba numai despre Mali, probabil că soldaţii francezi n-ar fi ajuns să lupte acum contra miliţiilor islamiste. Nici măcar interesele vechii puteri coloniale pe continentul african nu justifică o asemenea acţiune riscantă. Intervenţia militară a Franţei se explică prin faptul că statul-problemă din zona Sahel ameninţă să devină un pericol pentru întreaga Europă. Iar Franţa a intervenit singură întrucât celelalte state europene s-au eschivat. Ceea ce spune multe despre starea actuală a politicii europene comune de securitate şi de apărare. Şi nimic nu e de bun augur aici.
Dacă Parisul nu primeşte de la partenerii ei europeni decât o bătaie fraternă pe umăr şi câteva avioane de transport, atunci e ceva în neregulă cu Uniunea Europeană. A-i împiedica pe islamişti şi pe terorişti să ocupe Maliul ţine de interesul genuin al Europei. UE cunoaşte pericolul de mai bine de un an. Dacă ar ajunge pe mâna membrilor al-Qaida şi a susţinătorilor lor, Mali ar deveni un Afganistan la porţile Europei: punct de pornire, tabără de antrenament şi loc de odihnă pentru terorismul internaţional.

UE depăşită de situaţie

Nu încape îndoială că statele-membre UE au recunoscut pericolul. Dar ele n-au căzut de acord niciodată asupra unui răspuns substanţial. S-au rezumat la o mică misiune de instruire pentru armata maliană. E tot ce a putut face voinţa europeană comună. N-a existat o planificare în vederea unor situaţii militare de urgenţă, cum este cea la care reacţionează acum Franţa.

E aproape ridicol să se spună că misiunea de instruire trebuie accelerată. Pe de o parte, acest lucru nu schimbă cu nimic faptul că restul europenilor asistă cu mâinile în sân la eforturile întreprinse de francezi pentru apărarea intereselor comune. Pe de altă parte, e puţin probabil ca vreunul dintre soldaţii din Mali să aibă timp de instructorii europeni, câtă vreme sunt implicaţi în lupte cu miliţiile în centrul şi în nordul ţării. Evoluţia conflictului a lăsat în urmă planurile europene.

Astăzi, UE trebuie mai degrabă să se hotărască dacă are de gând să ia cu adevărat în serios Politica Externă şi de Securitate Comună. Asta ar însemna să nu lase Franţa să acţioneze de una singură din punct de vedere militar, aici şi acum. Fostul ministru de Externe francez, Hubert Védrine, a dat de curând un verdict nimicitor privind politica de securitate şi de apărare comună, la care lucrează de două decenii, fără prea mult succes, oficialii UE.

Newsletter în limba română

Războiul este o opţiune

Dacă politicienii din statele-membre ale Uniunii nu vor cădea de acord cât mai repede asupra unor principii solide de cooperare – a spus fostul ministru –, pretenţia Europei de a deveni o putere mondială se va duce pe apa sâmbetei. Probabil că Védrine nu şi-a imaginat că Europa ar putea fi pusă atât de repede la încercare şi că zona Sahel ar putea deveni proba decisivă.

Sunt multe indicii că Europa nu va face faţă acestei probe. Căci interesele statelor-membre UE privind politica externă şi de apărare sunt încă prea divergente. Să luăm exemplul Mali: europenii sunt de acord asupra pericolului, nu şi asupra modului în care poate fi înlăturat. Şi nici asupra faptului că, în asemenea situaţii, trebuie să fii pregătit de orice, inclusiv de război. Politica europeană de securitate suferă de imprecizie, de incapacitate şi de indolenţă, defecte ce nu vor dispărea prea repede.

Cu toate acestea, ceilalţi europeni au datoria să ajute militar Parisul. E o chestiune de solidaritate, dar şi de raţiune pe termen lung: dacă o politică de securitate reală mai înseamnă ceva pentru restul statelor europene, ele nu au voie să lase Parisul să cheme în ajutor NATO în caz că armata franceză se va împotmoli. Căci asta ar fi dovada definitivă că europenii sunt pur şi simplu neputincioşi.

Din Franţa şi Germania

Paris luptă singur în Mali

Atunci când s-a lansat în operaţiunea militară din Mali, preşedintele francez François Hollande se aştepta cu siguranţă să fie urmat, cu rapiditate, de partenerii săi europeni. Aşa cum s-a întâmplat cândva în Libia. Ori, la cinci zile de la începutul războiului, nu s-a întâmplat nimic de acest fel."Oriunde s-ar uita prin Europa, diplomaţia franceză şi statul său major nu dau decât de scuze care se vor valabile", scrie astfel Le Figaro."Germania, singura putere europeană care şi-a crescut bugetul militar, nu poate să promită nici măcar un singur soldat sau o maşină blindată fără un vot în Bundestag, scenariu de care Angela Merkel se teme, mai ales acum, în plină perioadă electorală", vorbind în acelaşi timp de un "sprijin deplin" acordat preşedintelui Hollande.
La Berlin, Der Tagesspiegel critică astfel atitudinea germană:

germanii doresc să convingă francezii, dar şi pe ei înşişi, că sunt alături de cel mai apropiat aliat european pe care-l au. Totuşi, ei exclud orice posibilitate de a interveni cu trupe de asalt şi se mulţumesc cu un sprijin logistic. Dacă Hollande, în loc să se eschiveze, ar lua acest afront în serios, axa franco-germană ar fi în pericol. Dar astăzi toată lumea joacă teatru. Mai puţin grupările jihadiste.
Cât despre ceilalţi parteneri europeni, de la ei nu ai la ce să te aştepţi, continuă Le Figaro:
Italia, în plină campanie electorală, şi Spania, distrusă financiar de criză, nu sunt deloc entuziaste. Mai la Nord, contributori puri ai NATO, Olanda şi Danemarca, nu sunt foarte interesate de Africa. În Est, Polonia aminteşte că este ocupată cu trupele din Afganistan...
Nici dezbaterea lansată marţi în Parlamentul European, nici întâlnirea celor 27 de miniştri de Afaceri Externe ai UE, convovată joi la Bruxelles, nu vor schimba ordinea de pe frontul malian. Şefii diplomaţiilor europene vor putea, cel mult, să-şi amintească de un trist bilanţ al unei "iniţiative pentru Sahel", lansate cu mare tam-tam în martie 2011, întocmai pentru a securiza ţări ca Mali. Dacă Bruxelles a acordat, într-adevăr, credite, domeniul militar nu şi-a îndeplinit obligaţiile.
Absenţa sprijinului din partea UE complică, în orice caz, calculele statului-major, în ceea ce priveşte "faza a doua", după mai multe zile de bombardament care au culminat cu blocarea înaintării jihadiste.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect