Alegeți o limbă
Expulzarea romilor de către preşedintele Nicolas Sarkozy a stârnit zgomot atât în afara cât şi în interiorul Franţei. Desigur, imaginile poliţiei franceze demolând taberele de romi sunt şocante şi inadmisibile : aproximativ 40 de tabere au fost golite şi 700 de persoane ameninţate cu expulzarea. Totuşi, această campanie nu este produsul unor complexe rasiste sau agresive din partea preşedintelui francez, ci este rezultatul unor dificultăţi particulare statului francez.
Acesta era cel mai centralizat din Europa; el a transformat birocraţia într-o artă, construind o reţea complexă de instituţii publice care se întindea de la preşedintele în funcţie până la primarul din fiecare oraş sau sat. Acum, statul francez a fost grav slăbit. Există multe regiuni - cunoscute sub numele de "zone sensibile" - în mare parte ocupate de populaţii imigrate, unde statul este puţin sau deloc prezent iar poliţia intră numai puternic înarmată.
În aceste zone există întotdeauna o tensiune latentă, gata să explodeze. Un astfel de incident se află şi la baza expulzării romilor. Pe 16 iulie, un tânăr rom a forţat trecerea printr-un punct de control în Saint Aignan (Loire) lovind şi cărând cu el un poliţist pe capota maşinii. Când a încercat să treacă prin următorul punct de control el a fost împuşcat de poliţie. În ziua următoare, 50 de romi au ieşit cu topoare să se răzbune, distrugând o secţie de poliţie şi alte clădiri guvernamentale. Ca răspuns la acest incident Sarkozy a stigmatizat "un anumit fel de comportament în rândul poporului călător" şi a spus că locuitorii taberelor ilegale vor fi evacuaţi.
Un alt incident a dus la a doua iniţiativă lui Sarkozy: planul său de a retrage naţionalitatea franceză persoanelor "de origine străină" care comit infracţiuni grave. Aceasta a început după ce poliţia a împuşcat un jefuitor armat din Grenoble, ceea ce a dus mai multe nopţi de revoltă în cartierele de muncitori şi imigranţi ale oraşului. "Este ca la Beirut ! Aş jura că este Beirut !", a exclamat o localnică în timp ce maşinile de poliţie treceau cu sirenele vuind şi elicopterele patrulau deasupra oraşului. Astfel de escaladări de violenţă riscă să se producă în orice moment în mai multe zone din Franţa. Chiar şi ceva atât de banal ca poliţia arestând un motociclist poate duce la o escaladare de evenimente ducând la confruntări între oameni şi poliţie.
De două ori mai mulţi romi în Spania decât în Franţa
Aceste evenimente nu sunt produsul dezordinii inerente în rândul populaţiilor imigrante. De fapt, există aproape de două ori mai mulţi romi în Spania decât în Franţa (725 mii, faţă de 400 mii), şi sunt 300 de mii de romi chiar şi în Marea Britanie. Dar numai în Franţa există tensiuni extreme între romi şi stat, şi acestea sunt fără îndoială un produs al statului francez şi relaţiilor sale - sau mai degrabă lipsei de relaţii - cu populaţiile de imigranţi.
Spre deosebire de Marea Britanie, Franţa nu a reuşit să creeze noi forme de instituţii intermediare de stat în jurul preocupării guvernului pentru ordinea socială. În Marea Britanie, statul a dezvoltat un adevărat arsenal de instituţii pentru comportamentul anti-social, inclusiv noi puteri de stat locale (regulamente de comportament anti-social, zone de dezordine, amenzi pe loc) şi noi funcţionari de stat (ofiţeri de sprijin comunitar, gardieni de vecinătate).
Când Sarkozy a încercat să instaureze "contracte locale de securitate", el s-a plâns de succesul jalnic: "22 semnate în 2007, opt în 2008 şi unul în 2009", o măsură care în Marea Britanie ar fi fost primită cu entuziasm de către autorităţile locale. Franţa are o întreagă arhitectură impresionantă de stat centralizat - toate aceste instituţii şi reţele de servicii publice de înaltă clasă - şi totuşi acestea sunt blocate, ca tăiate de societate.
Acolo unde alte tentative de a arunca poduri au eşuat, Franţa a militarizat treptat relaţia sa cu suburbiile sensibile. Acolo unde Marea Britanie are "ofiţeri de sprijin comunitar" - care se plimbă în haine nepotrivite şi dojenesc persoanele care îşi aruncă guma de mestecat pe jos - Franţa are o brigadă "anti-crimă", care este în esenţă o forţă puternic înarmată şi antrenată pentru luptele de stradă.
Dar oamenii în zonele sensibile văd aceste brigăzi armate aproape ca o armată străină invadatoare. Nu este vorba numai de tineri care reacţionează în acest fel. "Duceţi-vă acasă !", a strigat o femeie mai în vârstă la liniile de poliţie care treceau prin Grenoble. Într-un alt incident, o mamă a fost arestată pentru a fi muşcat un ofiţer de poliţie de picior. Aceste confruntări sunt literalmente un "război" între maşinăria grea a statului şi o populaţie deconectată.
Romii, simboluri ale dezordinii
Precum a afirmat sociologul Denis Muzet, romii servesc mai ales de simboluri ale dezordinii împotriva căreia statul declară război. Între timp, legea retragerii naţionalităţii cetăţenilor francezi "de origine străină" demonstrează că este ţintită în mod special ostilitatea faţă de stat. Această măsură ar fi într-adevăr aplicată persoanelor care atacă reprezentanţii statului, nu numai ofiţerii de poliţie, ci de asemenea orice depozitari ai autorităţii statului.
Prin aceste atacuri asupra simbolurilor dezordinii - romi sau delincvenţi - guvernul încearcă să trimită un mesaj majorităţii electorale, de care este de asemenea deconectat. Dar problema este că, aşa cum subliniază Muzet, acesta este doar un "gest prezidenţial, fără efect real asupra vieţii de zi cu zi". Sondajele de opinie au arătat abia o fremătare a opiniei publice în timpul întregii ofensive de vară. Întrucât toate acestea erau doar un spectacol pe care poporul francez l-a vizionat la televizor fără să se simtă implicat. Principalul rezultat al acestor atacuri simbolice va fi de a agrava în continuare relaţiile dintre stat şi minorităţi, precum şi prăpastia dintre forţele de poliţie şi cetăţeni.
