Alegeți o limbă
Statul portughez se destramă încetul cu încetul. În aprilie 2011, atunci când ţara a primit un împrumut de 78 de miliarde de euro din partea troicii (UE, BCE şi FMI) pentru a evita falimentul, ea s-a angajat să privatizeze. Dar sub conducerea primului ministru Passos Coelho, elevul model al disciplinei fiscale cerute, punerea în vânzare a "bijuteriilor Coroanei" - sau ce a mai rămas din ele - s-a accelerat, în scopul de a reduce drastic deficitul public. La sfârşitul anului 2012, spre satisfacţia troicii, ţara şi-a încheiat socotelile cu un deficit de 5.6% din PIB, faţă de 6.7% cu un an înainte. Scopul este de a ajunge la 3% până la sfârşitul lui 2014.
Ca şi alte proprietăţi ale Portugaliei, cufundate în recesiune şi supuse la reduceri bugetare crunte, şantierele navale din Viana do Castelo (nordul Portugaliei) au fost puse în vânzare. Din 2012, candidaţi norvegieni, chinezi sau brazilieni s-au perindat ca să pună mâna pe numărul unu naţional al sectorului. Dar negocierile cu Empordef, organul de stat proprietar, s-au lungit peste măsură. "Totul este în pauză din cauza acestei incertitudini", bombăne Antonio Costa. La final, se anticipează ca grupul rusesc RSI, al magnatului Andrei Kissilov, fără nicio experienţă navală, să câştige miza înainte de luna martie, pentru 10 milioane de euro. Iar statul va trebui să plătească datoriile grele de 280 de milioane de euro. Tristă soartă pentru aceste şantiere navale emblematice - naţionalizate după Revoluţia Garoafelor din 1974 - care până în anii 1990 aveau o mulţime de comenzi şi până la 2800 de angajaţi.
Anxietate şi nervi
Pe fundal de macarale uriaşe şi imobile, sute de muncitori se îndreaptă în ceată, cu capul jos şi paşi iuţi, către cantina întreprinderii. Este ora 13. Masa de prânz îi aşteaptă. Pentru a fi mai precis, aceştia sunt 526 de angajaţi ai şantierelor navale din Viana do Castelo, întinse între râul Lima şi Oceanul Atlantic. În dimineaţa aceasta, ca în fiecare zi, ei au fost prezenţi de la ora 8 pentru a nu face ulterior nimic, decât să joace cărţi, să discute, să omoare timpul; doar treizeci dintre ei au lucrat vag pentru a repara o navă. Din 2007 încoace, şantierele trec printr-un declin lent iar în ultimele luni activitatea este aproape zero din cauza lipsei de comenzi. Desigur, a fost semnat cu Venezuela un contract de două nave-tancuri specializate în transportul de asfalt - care trebuie să fie livrate în 2014 -, pentru 128 de milioane de euro, dar lucrările au fost oprite, fără ca cineva să ştie cu adevărat de ce.
"Ceea ce trăim aici este terorism psihologic", mărturiseşte la intrare, cu chipul tras şi obosit, Antonio Costa, preşedintele comitetului de întreprindere. "Suntem toţi îngrijoraţi, unii au avut atacuri de anxietate. Să nu facem nimic, să nu ştim nimic, este demoralizant". El a început să lucreze aici la vârsta de 14 ani. Marea majoritate a lucrătorilor de aici a petrecut patru decenii pe aceste cheiuri: o viaţă întreagă. "Mulţi ar vrea să iasă la pensie anticipat la 55 de ani, dar acest lucru este imposibil cu noua lege", se întristează colegul său, José Pereira. Guvernul conservator al lui Passos Coelho aplică sârguincios austeritatea: a înlăturat posibilitatea de pensionare anticipată şi a împins vârsta legală de pensionare la 65 de ani.
Pentru cei 80 000 de locuitori din Viana, ca şi pentru restul ţării, valul puternic de privatizări îngrijorează. "Unele dintre aceste întreprinderi de stat sunt giuvaeruri, altele zdrenţe, dar toate sunt grupuri strategice. Şi le pierdem pentru totdeauna", îşi exprimă temerile Bernardo S. Barbosa, director al săptămânalului local A Aurora do Lima. Primarul socialist, José Maria Costa, împărtăşeşte o preocupare naţională crescândă: sentimentul de pierdere a suveranităţii. Într-un salon municipal imens, acest om de formaţie inginer este foarte pornit împotriva politicii executivului: "Deposedându-ne de grupuri publice atât de importante pentru beneficiul unor societăţi străine, şi deci a unor interese private, punem între paranteze însăşi controlul destinului nostru. Chiar mă tem că aceasta va condiţiona în timp însăşi libertatea şi democraţia noastră".
Există alternative
În regiune, soarta şantierelor navale (ENVC) este cea care provoacă cele mai multe îngrijorări. După spitalul public, municipalitatea şi întreprinderea germană Enercon (pentru care lucrează 1 200 de persoane în fabricarea de elice eoliene), ENVC este cela mai important furnizor de locuri de muncă în regiunea Minho de Sus. Mai ales, atunci când sunt comenzi, activitatea are un efect multiplicator asupra tuturor întreprinderilor periferice - de la transport până la IMM-urile care fabrică piese, trecând prin negustoriile locale. "De când şantierele sunt oprite, s-a aşezat depresia”, se plânge Lucilia Passos Cruz, patroana unui hotel. "Când lucrurile se mişcă, muncitorii străini umplu restaurantele şi hotelurile. Acum nu ne mai rămâne decât turismul şi locurile noastre de surf".
Mulţi sunt convinşi că există alternative. "În loc de a ne vinde şantierele noastre navale”, spune primarul José Maria Costa, "statul ar putea să păstreze controlul şi să se asocieze cu armatori străini. Ţări precum Brazilia, Mexic sau Chile au mare nevoie de nave. Am putea crea mai mult de 3000 de locuri de muncă". Branco Viana, preşedintele uniunii sindicatelor, este de aceeaşi părere: "Statul ar trebui să păstreze cel puţin 35% din acţiuni. Ruşii [viitorii cumpărători] au promis să nu se atingă de locurile de muncă. Dar, în cinci ani, pot foarte bine să părăsească şantierul, lăsându-i pe cei 526 lucrători în soarta lor. Şi noi, sindicatele, către cine ne vom putea întoarce să protestăm? Statul va putea să se spele pe mâini!"
Din Lisabona
626 000 de locuri de muncă au dispărut în cinci ani
Portugalia pierde peste 100 000 de locuri de muncă pe an, iar în termen de cinci ani (până la sfârşitul acestui an), economia portugheză va fi pierdut mai multe locuri de muncă decât numărul locuitorilor Lisabonei, scrie publicaţia Expresso.
Estimările Băncii Portugaliei privind nivelul ocupării forţei de muncă sunt sumbre. La sfârşitul anului 2013, Portugalia ar urma să aibă cu 626 000 de locuri de muncă mai puţin decât în 2008, primul an al crizei financiare.
Potrivit datelor dezvăluite de Institutul Naţional de Statistică pe 13 februarie, rata şomajului în Portugalia a atins nivelul de 16,9 % în ultimul trimestru al anului 2012.
“A fost o perioadă neagră pentru piaţa muncii din Portugalia”, regretă Expresso, adăugând -
o mare problemă o reprezintă cei peste 500 000 de oameni fără ocupaţie care nu mai primesc indemnizaţii de şomaj. Pentru mulţi dintre ei, consecinţa acestei situaţii este sărăcia.
