Bănci: Bonusuri prea mari pentru a fi acceptate

8 martie 2013 – The Guardian (Londra)

După ce monstruosul plan de salvare acordat băncilor europene a eşuat în privinţa relansării creşterii, o nouă tendinţă agită continentul. Atenţia s-a îndreptat asupra exceselor corporative. Poporul vrea razbunare, iar bancherii trebuie să-şi asume vina, scrie un editorialist britanic.

Ţăranii se revoltă în întreaga Europă. Ei doresc sângele bancherilor şi au intenţia să-l obţină. Până în prezent, răspunsul publicului la criza creditelor a fost o nedumerire generală şi un oftat zgomotos. Băncile au convins lumea că totul a fost o lovitură a sorţii. În contextul respectiv, ele erau prea mari pentru a face faliment, iar liderii lor prea sfinţi pentru a ispăşi din cauza asta. Timp de patru ani, băncile britanice au fost irigate din abundenţă cu aproape 500 de miliarde de euro din banii publici şi cei tipăriţi. Ele s-au restabilit în mod corespunzător şi au rămas bogate, în timp ce toţi ceilalţi au sărăcit.

Vântul s-a întors împotriva lor furtună. Nici băncile, şi nici guvernul, nu au reuşit să găsească un remediu. Oamenii doresc răzbunare, şi au găsit-o – din toate locurile câte există – în Parlamentul European. Acesta a declarat că bancherii europeni nu pot obţine bonusuri mai mari decât salariile lor, sau de două ori mai mari, dacă obţin aprobarea acţionarilor. Acest lucru se aplică oriunde ar lucra un bancher european, precum şi oricărui bancher străin care lucrează în UE.

Cauza britanică pierdută dinainte

Între timp, un referendum elveţian impune acum directorilor generali să obţină în mod explicit acordul acţionarilor pentru remuneraţia lor, interzicând primele aurite de bun-venit sau de la revedere. Olanda discută la ora actuală de o reducere şi mai drastică a bonusurilor, la 20%. Chiar şi în liberala Mare Britanie, Asociaţia Naţională a Fondurilor de Pensii cere consiliilor de administraţie să menţină creşterile salariilor directorilor executivi indexate la nivelul inflaţiei.

Lobby-ul bancar european, odată atotputernic, a fost castrat de amploarea scandalului. Guvernul german a cedat în faţa Parlamentului European sub presiunea venită din partea opoziţiei social-democrate. Aceasta s-a petrecut după ce, în urma scandalului Libor, a fost dezvăluit că Deutsche Bank a redus bonusul unui trader cu peste 39 de milioane de euro, ceea ce implică o sumă originală ameţitoare. Campania elveţiană a fost stârnită de practicile firmei de medicamente Novartis, care i-a oferit preşedintelui său peste 58 de milioane de euro drept cadou de bun-rămas. Aproape 68% dintre elveţieni au votat pentru noile restricţii.

Numai în Marea Britanie miniştrii încă mai dansează după cum le cântă bancherii. Luna trecută, directorii de la The Royal Bank of Scotland, fără să ţină cont de faptul că statul este acţionar, şi-au oferit aproximativ 694 de milioane de euro sub formă de bonusuri, dupa ce au anunţat o pierdere de 5,78 de miliarde de euro. O altă bancă ce lucrează în pierdere, Lloyds, a băgat mâna adânc în sertarul de la casă şi a acordat membrilor conducerii un plus de 422 de milioane de euro. Spălătorii de bani de la HSBC au anunţat că 78 de directori de la Londra ar putea să încaseze peste 1,16 milioane de euro fiecare. Cu toţii declară că bonusurile nu au nicio legătură cu amenzile sau pierderile, dar asta spun mereu. George Osborne s-a umilit la Bruxelles, marţi, încercând să le pledeze cauza pierdută.

Bonusurile astronomice constituie un furt?

Anul trecut, mult-anunţata “primăvară a acţionarilor” de la The City, (cartierul financiar) al Londrei, n-a condus la niciun rezultat. Revoltele împotriva salariilor directorilor executivi de la WPP, Barclays, Trinity Mirror şi din alte părţi nu au avut un mare impact vizibil. În timp ce salariile în general au stagnat, cele ale managerilor principali au crescut cu 12%. Sondajele de opinie au arătat că majoritatea covârşitoare a populaţiei este ostilă remuneraţiilor celor mai ridicate. Numai guvernul şi primarul din Londra mai reprezintă o stavilă între cei foarte bogaţi şi un popor furios. Revolta ţăranilor înseamnă că nici chiar miniştrii britanici nu pot sfida opinia publică la nesfârşit.

Într-adevăr, comunitatea bancară a permis acumularea acestei dorinţe de răzbunare timp de peste patru ani, fără să-i pese, pur şi simplu. Încă din anii 1980 şi după dereglementarea financiară, profesioniştii din acest domeniu au încasat sume de bani nemaîntâlnite în niciun alt sector al economiei.

Aceste remuneraţii nu au avut nimic de-a face cu pieţele libere, cu excepţia celor care fac parte dintr-un grup restrâns de traderi de nivel înalt. Bancherii moderni îşi trag o “rentă economică” din exploatarea cartelurilor de oligopol din serviciile financiare, ţinând, în acelaşi timp, acţionarii la distanţă. Bonusurile astronomice ale traderilor sunt randamente asimetrice care revin, de fapt, deţinătorilor de economii şi acţionarilor care suportă riscul pe banii lor. În orice altă afacere, astfel de bonusuri ar fi considerate ca fiind un furt de la firmă.

Fără remuşcări

Niciun sindicat nu-şi apără mai acerb interesele decât cele ale meseriilor bogate. Aşa cum am văzut în această săptămână cu avocaţii, dacă le sunt atacate interesele, ameninţă să se răzbune pe săraci, pe economie, pe guvern, pe toată lumea.

Băncile urlă că plafonarea bonusurilor va atrage după sine delocalizarea lăcomiei lor “în străinătate”. Acest lucru pare exagerat. Dar restricţiile impuse de UE ar putea, eventual, conduce la mutarea traderilor de nivel înalt din mult prea reglementata Europă spre Americi şi Asia.

Acest lucru nu ar fi chiar o veste bună pentru Marea Britanie: finanţele au reprezentat boom-ul industriei în ultimul sfert de secol. Dar cel mai probabil este faptul că activităţile toxice vor fi deplasate, iar asta nu reprezintă nicio pagubă.

Oricum ar fi, băncile nu pot decât să-şi asume vina. Ele au zburat cu aripile lor de aur prea aproape de soare, şi le-a topit furia. Nu au decât un singur argument de partea lor. Cultura lăcomiei de la The City nu reprezintă nimic faţă de cultura stupidităţii de la Banca Angliei şi de la Ministerul de Finanţe. Ei au pompat banii. Niciodată în istoria economică britanică nu s-au irosit atât de mulţi bani pentru o cauză atât de zadarnică. Şi încă nu se vede nicio urmă de remuşcări.

Factual or translation error? Tell us.