Parlamentul European: Camera puternică

Votul europarlamentarilor pe bugetul 2014-2020 în Parlamentul European, Strasbourg, 13 martie 2013
Votul europarlamentarilor pe bugetul 2014-2020 în Parlamentul European, Strasbourg, 13 martie 2013
13 martie 2013 – Financial Times (Londra)

Decizia Parlamentului European privind limitarea bonusurilor în sistemul bancar arată că instituţia s-a maturizat ca forţă politică.

În interiorul noului centru ultramodern pentru vizitatori al Parlamentului European, Parlamentarium, care a costat un milion de euro, Eva Vanpeteghem şi Elise Mais învaţă despre misterele democraţiei europene. Cei doi elevi belgieni, ambii în vârstă de 15 ani, vizitează o replică a sălii circulare de plen unde eurodeputaţii participă la dezbateri şi votează.

Copiii nu sunt singurii care încep să îşi dea seama de importanţa unei instituţii care mult timp a fost luată în râs, fiind considerată o casă de odihnă pentru politicienii intraţi în desuetudine la nivel naţional. Graţie Tratatului de la Lisabona din 2009, care a extins semnificativ prerogativele sale, şi inteligenţei unora dintre membrii săi cu spirit întreprinzător, Parlamentul European a devenit acum una dintre cele mai influente instituţii ale Uniunii Europene. În ultimul timp, a reuşit să se impună în toate domeniile, începând de la pescuit la reformele financiare şi la bugetul de 1 000 de miliarde de euro al Blocului comunitar.

O lecţie crudă

Este suficient să îi întrebaţi pe agenţii care activează în sistemul financiar din The City (centrul financiar al Londrei), care au primit o lecţie crudă de putere parlamentară [la începutul acestei luni], când o iniţiativă de limitare a bonusurilor primite de angajaţii din sistemul bancar european a făcut un mare pas spre a deveni reglementare legală. Membrii Parlamentului European nu doar că au agreat ideea, dar au reuşit şi să o impună, în pofida opoziţiei vehemente a Marii Britanii, care se teme că restricţiile privind bonusurile ar putea submina poziţia The City de centru financiar global.

Ne place sau nu, decizia de limitare a bonusurilor pare a fi rezultatul unei instituţii din ce în ce mai puternică şi influentă, potrivit unor analişti precum Thomas Klau, directorul Institutului European Council on Foreign Relations (Consiliul European pentru Relaţii Externe), cu sediul la Paris.

Într-adevăr, eurodeputaţii au avut o serie de victorii recente. Au blocat un tratat foarte important privind respectarea drepturilor de autor la nivel internaţional, pe fondul temerilor că ar fi putut conduce la cenzură. Au introdus schimbări în cazul unui acord cu Statele Unite privind schimbul de date menit să dezvăluie sursele de finanţare a terorismului, după o amânare de şase luni care a atras solicitări din partea fostului secretar de Stat american Hillary Clinton şi a vicepreşedintelui SUA Joseph Biden.

Un centru de dezbatere

De asemenea, Parlamentul European şi-a făcut un obicei din a respinge candidaţii desemnaţi de guvernele statelor membre pentru funcţii în Comisia Europeană, Executivul UE, dacă aceştia sunt consideraţi intoleranţi, aşa cum s-a întâmplat cu un candidat al Italiei, sau incompetenţi, cum a fost cazul unui candidat propus de Bulgaria. “Vremurile în care Parlamentul European era luat în râs din cauza lipsei de influenţă au trecut de mult”, explică un diplomat european.

În timpul mandatului lui Martin Schulz, un politician german care este preşedintele PE, instituţia speră să atingă obiective chiar mai mari. Schulz speră să transforme Parlamentul European într-un centru în care liderii europeni pot dezbate public teme comunitare, precum soluţiile pentru criza datoriilor suverane. În noiembrie, cancelarul german Angela Merkel a venit în Parlamentul European pentru a expune viziunea sa asupra unei uniuni monetare în care guvernele statelor naţionale ar ceda prerogative importante către Bruxelles în sectorul fiscal şi în alte domenii politice. Parlamentul European este cea mai deschisă instituţie din Europa”, afirma Schulz luna trecută.

Dar nu toată lumea este impresionată. Chiar dacă forţa sa decizională este acceptată la nivel general, criticii susţin că Parlamentul European încă nu are maturitatea şi responsabilitatea necesare pentru un astfel de rol. Pretenţiile de legitimitate democratică sunt subminate de faptul că prezenţa cetăţenilor la alegerile europarlamentare a scăzut constant de la primul scrutin direct, organizat în 1979.

La cel mai recent scrutin, prezenţa la urne a fost de doar 43% – în pofida unei campanii media de milioane de euro pentru atragerea interesului. Una dintre probleme este, potrivit criticilor, că eurodeputaţii sunt mai puţin preocupaţi de bunăstarea cetăţenilor decât de obţinerea de prerogative de la alte principale instituţii europene – Comisia Europeană, structura executivă care iniţiază propunerile legislative, şi Consiliul European, organismul ce reprezintă guvernele naţionale.

Parlamentul European a fost mereu o pasăre rară. Spre deosebire de parlamentele naţionale, nu este sursa cu legitimitate electorală a guvernului. Prin natura lor, membrii PE tind să fie federalişti care pledează în mod excesiv pentru “mai multă Europă” şi pentru aprofundarea integrării ca soluţii pentru majoritatea problemelor politice.

Dezbaterea privind viitorul Parlamentului European se intensifică în prezent, în contextul în care Uniunea Europeană trece prin una din cele mai ample reforme din existenţa sa de 60 de ani pentru a face faţă crizei din zona euro. Cea mai mare parte a planului pentru depăşirea crizei a implicat acordarea de prerogative unor tehnocraţi de la Bruxelles care nu au fost aleşi prin votul cetăţenilor şi care au sarcina verificării balanţelor financiare ale guvernelor statelor membre şi politicilor economice.

Un rol mai mare

Această situaţie a stârnit preocupări în legătură cu accentuarea “deficitului democratic” dintre UE şi cetăţenii care sunt excluşi din ce în ce mai mult din procesul decizional. Fiind singura instituţie europeană ai cărei membri sunt aleşi în mod direct, Parlamentul European ar părea candidatul ideal pentru acoperirea acestei distanţe prin asumarea unui rol mai mare. Dar, pentru a face acest lucru în mod credibil, PE ar putea fi nevoit să consolideze legăturile cu publicul pe care pretinde că îl reprezintă.

Bruxelles analizează idei în acest sens. Una ar fi să ceară fiecărui partid politic să propună primul candidat de pe lista prezentată la scrutinul europarlamentar pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, pentru a le oferi alegătorilor o perspectivă mai clară despre miza electorală.

Alţii cred că o soluţie ar fi ca parlamentele statelor naţionale să poată influenţa legislaţia UE. Unii oficiali UE anticipează că acesta trebuie să fie un element-cheie al viitoarei revizuiri a tratatelor comunitare – posibil după alegerile europarlamentare din 2014.

Deocamdată, europenii trebuie să se descurce cu Parlamentul pe care îl au. Iar actualele nemulţumiri pot facilita unele realizări valoroase.

În opinia eurodeputatei liberal-democrate daneze Anne Jensen, membrii PE au datoria de a contribui la stabilirea modului în care sunt cheltuite fondurile şi de a monitoriza acordurile negociate de liderii europeni în spatele uşilor închise. “Dacă Parlamentul European nu are o poziţie clară şi prerogative asupra legislaţiei, pentru ce mai suntem aici?”, întreabă ea.

Factual or translation error? Tell us.