Aici se odihneşte credibilitatea europeană...

Criza care continuă să se desfăşoare în Cipru ameninţă să declanşeze o panică bancară la nivel internaţional, dar în acelaşi timp scoate în evidenţă năruirea încrederii între membrii UE, precum şi exasperarea ţărilor nordice faţă de vecinul lor meridional, pe care îl consideră iresponsabil, analizează un editorialist britanic.

Publicat pe 21 martie 2013 la 12:14

Guvernanţii europeni sunt cu siguranţă conştienţi de amploarea riscului pe care şi-l asumă în Cipru. Pericolul este evident. Acum că toţi cei care au plasat bani în băncile cipriote plătesc oalele sparte, deponenţii îngrijoraţi din restul Europei şi-ar putea da seama că a fost creat aici un precedent periculos. [În momentul scrierii acestui articol, guvernul cipriot propunea să-i taxeze pe toţi cei care au economii în bănci.]
Mai degrabă decât să-şi asume riscul, câtuşi de mic, să suporte un "haircut" [termen aplicat în caz de reducere a unei creanţe sau credit bancar] pe viitor, clienţii băncilor greceşti, spaniole, portugheze sau italiene vor alege poate să-şi retragă încă de pe acum bănuţii. Iar dacă s-ar întâmpla aşa ceva, criza euro ar contraataca.
Cei care au zămislit planul de salvare cipriot speră ca riscurile de contaminare să fie minime. Potrivit acestora, băncile spaniole sunt pe cale de vindecare iar Grecia nu se mai află pe marginea prăpastiei. Nu există niciun motiv pentru care deponenţii să se sperie de cazul particular al Ciprului, ale cărui bănci sunt pline cu bani ruseşti.

Calculele guvernanţilor europeni, iar greşite

Şi poate aşa este. Dar totuşi nu ar fi prima oară când calculele guvernanţilor europeni s-ar dovedi greşite. Cu ocazia unui summit la Deauville, în septembrie 2010, ei au anunţat că deţinătorii de obligaţiuni suverane din ţările care au beneficiat de planurile de salvare urmau să îşi piardă o parte din bani. După care criza monedei euro s-a înrăutăţit considerabil, fiindcă investitorii au început să ceară rate de dobânzi mult mai mari în ţările aşa-zise "cu risc", precum Italia sau Spania.
Astfel, după toată munca migăloasă care a fost necesară pentru a pune pe picioare moneda euro, de ce liderii europeni fac un pariu atât de riscant în Cipru? Răspunsul este că şi ei sunt sleiţi de puteri: nu mai au nicio credibilitate politică.
Această problemă ia forme diferite în Europa de Sud şi cea de Nord. Pentru guvernanţii unor naţiuni precum Germania, Olanda şi Finlanda, era puţin probabil ca alegătorii şi parlamentele respective să accepte încă un plan de salvare, în orice caz fără ca acesta să fie însoţit de penalităţi grele.

O imagine a neîncrederii dintre Nord şi de Sud

Cipru este o ţară mică, motiv pentru care suma de bani pentru a readuce insula pe linia de plutire este relativ mică - trebuie "doar" 1.7 miliarde de euro. Problema este că Cipru întruchipează de asemenea criza de încredere între europeni de Nord şi de Sud. De la începutul crizei, mass-media germană difuzează fără încetare subiecte despre corupţia din Sud. Alegătorii germani au fost îndemnaţi să creadă că bănuţii lor câştigaţi cu trudă vor fi folosiţi pentru a salva ţări netrebnice.
Cipru este deosebit de problematic deoarece băncile lui au o reputaţie bine înrădăcinată de refugiu pentru banii murdari ai ruşilor. Suma care "trece" prin Cipru - întrucât fondurile circulă între insulă şi Rusia - sugerează că băncile cipriote îşi petrec majoritatea timpului spălând bani. A ataca deponenţii care deţin mai mult de 100 000 de euro ar fi părut a fi un mijloc eficace de a detecta banii ruseşti ilegali. Decizia consternantă şi periculoasă de a taxa şi micii deponenţi arată măsura lipsei de compasiune în Europa, de care nu mai beneficiază nici măcar amărâtul de rând din Sud.
În teorie, Angela Merkel şi ceilalţi lideri europeni ar fi putut spune alegătorilor să lase de la ei şi să ajute Cipru fără a aştepta răsplată, fiindcă soluţia alternativă implică riscul unei panici bancare care ar duce la falimentul băncilor în aceste ţări nordice. Dar alegătorii ar fi dat dovadă de şi mai multă mânie şi neînţelegere faţă de această sugestie.

Nicio simpatie faţă de micul popor

Politicienii ciprioţi nu aveau nici ei prea multă credibilitate politică pe scena europeană. Mulţi guvernanţi europeni au dat dovadă de o reticenţă extremă faţă de ideea de a integra Cipru în UE în 2004, înainte ca un acord de pace să fi reunificat insula. Grecia ameninţa de a opune veto extinderii UE - lăsând în faţa uşii Polonia, Republica Cehă şi altele - dacă Ciprul nu primea undă verde pentru aderare. Fără tragere de inimă, liderii UE au cedat şantajului, dar acest episod a lăsat un gust amar, mai ales atunci când ciprioţii greci au respins planul de pace al lui Kofi Annan. Astfel, atunci când au început problemele Ciprului, puţini oameni mai nutreau ceva simpatie faţă de micul popor.
Însă problema cea mai importantă este lipsa de încredere şi prăpastia care despart culturile politice din nordul şi sudul Europei. Înainte de criză, când totul mergea bine, se considera incorect din punct de vedere politic, sau chiar xenofob, de a da de înţeles că nivelurile de probitate în viaţa publică variau considerabil între un capăt şi celălalt al Europei şi că aceasta reprezenta o problemă pentru o organizaţie menită a fi "o uniune tot mai strânsă".
Astăzi totuşi, se pare că această lipsă de convergenţă în materie de încredere şi de cultură politică este cel puţin tot atât de importantă cât şi lipsa de convergenţă economică. Este de asemenea adevărat că germanii, olandezii şi scandinavii au şi ei probleme de corupţie în viaţa publică, iar a considera întregul sud al Europei drept fiind corupt înseamnă a fi pripit şi grosolan de nedrept.

Newsletter în limba română

Atitudinea faţă de banii publici variază...

Desigur, este adevărat şi că evaziunea fiscală o duce bine în ţări precum Grecia şi Italia, şi acesta este motivul pentru care alegătorii din Nord sunt atât de greu de convins să ajute Sudul.
Este evident că atitudinea faţă de banii publici variază considerabil de la o regiune la alta. Cu câţiva ani în urmă, am fost invitat la o reuniune a tuturor ambasadorilor olandezi în post. Bufetul consta dintr-o movilă de sandvişuri nu prea gustoase şi de chips-uri, consumate în picioare. Mi-am spus că, chiar dacă finanţele publice ale Italiei şi Greciei mergeau mai prost, măcar ambasadorii lor sigur mănâncă mai bine.
Este o anecdotă uşuratică, dar este genul de diferenţă culturală care explică de ce europenii din Nord spun acum "basta" atunci când vine vorba de băncile cipriote.
Dacă Uniunea Europeană nu reuşeşte să creeze o adevărată convergenţă a normelor de viaţă publică, lipsa de încredere riscă să tragă la fund mai întâi moneda unică, şi apoi UE-însăşi.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect