Alegeți o limbă
Dar ce face oare opoziţia?! Dacă ar fi dorit, Particul republican al poporului [CHP, kemalist] ar fi putut pune cu adevărat beţe-n roate AKP [Partidul justiţiei şi al dezvoltării, al Primului ministru Recep Tayyip Erdogan], consacrându-se mai mult problemei adeziunii Turciei la Uniunea Europeană. Cu cinci ani în urmă, discuţiile destinate să transforme candidatura Turciei la UE într-o adeziune reală au fost lansate într-o anume euroforie. Din cele treizeci şi cinci capitole supuse discuţiei, doar treisprezece au început să devină obiectul negocierilor şi doar unul singur a fost închis. Ca titlu comparativ, Croaţia, care a demarat aceste negocieri în acelaşi moment, a deja închis douăzeci şi două de capitole.
Bineînţeles, responsabilitatea unei asemenea întârzieri revine în mare parte europenilor. Din cauza dezacordurilor asupra Ciprului [din care jumătate este ocupat de armata turcă], opt capitole din negocieri sunt în continuare blocate iar ţările europene opuse adeziunii Turciei au pus un embargo pe altele cinci.
Frica de un sistem democratic european
Europenii nu se comportă deci întotdeuna într-un fel foarte loial, dar acest aspect nu ar trebui să ne împiedice să vedem esenţialul. Intr-adevăr, chiar dacă ne vom integra sau nu în UE, reformele cerute pentru a satisface condiţiilor reluării celor treizeci şi cinci de capitole vor avea repercusiuni pozitive asupra cotidianului tuturor locuitorilor acestei ţări. Imaginându-ne că nu vom putea adera la UE, vom renunţa oare pentru atât la schimbările care merg totuşi în sensul intereselor noastre?
Partidele din opoziţie[CHP şi Partidul acţiunii naţionaliste, MHP, extrema dreaptă] sunt reticente la ideea că Turcia ar putea să se integreze în UE deoarece le e frică de un sistem democratic după moda europeană. Tenorii lor nu încetează să scoată strigăte de teroare împotriva unui regim care ar fi pe cale să se transforme într-o "dictatură". Totuşi, aceste persoane care se tem atât de dictatură se tem la fel de mult de democraţia în stil european. Iată de ce această opoziţie nu pune presiune asupra AKP pentru adeziunea la UE, în timp ce acest dosar este punctul său slab şi se teme să piardă voturi transpunând normele europene în sistemul turc, preferând deci să tragă de timp în acest dosar.
Populaţia turcă nu ştie că este păcălită
Aceste noi norme sunt sinonime cu ameliorarea calităţii vieţii. Disciplina pe care o presupune aplicarea lor riscă deci să nemulţumească un anumit număr de sectoare care s-ar putea întoarce împotriva unui guvern care preferă să nu şi le urce în cap. Dar de ce îi este atât de frică acestui guvern să nu indispună sectoare prea puţin respectuoase cu regulile, şi de ce nu se teme mai degrabă de reacţia unei populaţii care este sistematic înşelată de aceleaşi sectoare? Ei bine, pur şi simplu pentru că această populaţie nu ştie că este pe cale să fie trasă pe sfoară şi pentru că nimeni nu este dispus să îi explice acest lucru.
Hai să nu luăm în considerare decât sănătatea alimentară şi să enumerăm tot ceea ce guvernul nu a făcut în acest domeniu. Dacă Turcia ar face tot ce trebuie în acest domeniu, atunci populaţia ar înceta să mănânce carne avariată, ea nu ar mai fi intoxicată şi femeile însărcinate nu şi-ar mai pierde copiii [Taraf tocmai a dezvăluit neglijenţele guvernului într-un imens scandal cu carne avariată însă comercializată]. Dar în mod evident, populaţia ignoră acest lucru. Nici presa şi nici opoziţia nu îi explică această tristă realitate.
Opoziţia, pentru că se teme de democraţie, şi guvernul, pentru că nu doreşte să piardă voci, închid ochii asupra otrăvirii populaţiei şi nu fac nimic pentru ca normele europene de calitate să poată deveni norme şi în Turcia. Pentru aceasta, ar trebui o media care să infomeze şi o populaţie care să reclame drepturile care i se cuvin. Atâta timp cât nu o va face, clasa politică turcă nu va face nimic pentru a împiedica aceste intoxicări. Iată şi de ce nici negocierile nu avansează deloc.
Adeziunea Turciei
Un referendum european pentru a decide?
Egemen Bağış, negociatorul şef al Turciei cu UE, a propus de curând organizarea unui referendum asupra aderării ţării sale, în Turcia şi în toate ţările membre ale UE, informeazăThe Guardian. "Cuvântul referendum este utilizat pentru a face frică şefilor UE, dar ideea are totuşi merite", crede cotidianul londonez. Căci "odată obstacolele adeziunii reglate, propunerea unui referendum va permite rezolvarea problemei spinoase de a şti dacă finalul trebuie să fie un partenariat sau o uniune politică". Căci "lucrul cel mai important nu este să intrăm în Uniune ci să-i adoptăm regulile", a declarat nu de mult preşedintele turc Abdullah Gül, subliniind faptul că, odată procesul de aderare dus la capăt, Turcia, ar putea, asemeni Norvegiei în 1972, să aleagă pur şi simplu să nu mai intre în UE...
