Shoah, o istorie în transformare

Sosesc în cutia poştală, fără indicaţie de adresă sau vreun cuvânt însoţitor, sau ies la iveală îngălbenite şi încă şifonate din cartoane uitate în fundul vreunui pod timp de mai multe decenii, se vând pe Internet... Aproape un milion de documente despre soarta evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt strânse anual la Memorialul Shoah-ului, în cartierul Le Marais, la Paris.

Nu toate au dimensiunea istorică şi mediatică a unor pagini dactilografiate şi corectate de mâna dură a unui Pétain [mareşal, şeful statului francez sub ocupaţia nazistă din 11 iulie 1940 în 20 august 1944], recent date publicităţii de către Memorial: proiectul de lege asupra statutului evreilor, autentificat la începutul lui octombrie [care stabileşte rolul determinant al mareşalului Pétain în crearea acestui statut de mareşal ca şi antisemitismul său – rol şi antisemitism mult timp contestate în Franţa]. Dar unul după altul, ele sunt o mărturie clară în amănuntele istoriei a sute de mii de familii, victime ale naziştilor. Una dintre raţiunile majore de a fi ale Memorialului.

Parcursul acestor fotografii sau hârtii, vândute sau oferite, rămâne uneori misterios, şi adeseori sinuos. A fost nevoie uneori de schimbarea unei generaţii pentru ca familiile să aibă curajul să-şi depună trecutul în arhivele publice, trecut făcut din drame sau, uneori, pătat de un sentiment de culpabilitate.

Documente vânate activ de arhivişti

"Astăzi, suntem la o cotitură generaţională, explică Serge Klarsfeld. Celebrul avocat, care a vânat alături de soţia sa criminalii de război, este şi vice-preşedintele Memorialului. Ultimii martori sosesc spre sfârşitul vieţii, când decid să se întoarcă spre trecut". Această perioadă-cheie face să iasă la suprafaţă nenumărate documente, vânate activ de arhivişti. De-a lungul anilor, Serge Klarsfeld a acumulat o sumă de cercetări şi de publicaţii. Multiplele dulapuri ale apartamentului său-muzeu ascund mii de fotografii de copii deportaţi, fruct al unei colecte obsedante şi deşirante peste tot în lume.

Obiecte fabricate în lagăre de concentrare, corespondenţe, fotografii: Memorialul parizian şi cei 80 de membri ai săi colectează tot ceea ce ar putea permite familiilor să retraseze cu precizie parcursul membrilor lor, iar cercetătorilor să scrie Istoria. Numeroşi sunt însă aceştia din urmă care regretă totuşi “privatizarea” pieselor care scapă Arhivelor naţionale. Mult timp, anticarii au fost surse bogate, iar târgurile de particulari care-şi golesc podurile rămân ocazii pentru nenumărate descoperiri.

Dar cercetătorii Memorialului – unul dintre cele mai importante trei centre mondiale de documentare asupra Shoah-ului, cu Yad Vashem şi centrul federal din Washington – lansează în acelaşi timp numeroase campanii pe mesageria Internet sau publică anunţuri în marile ziare internaţionale. Arhiviştii efectuează campanii duse pe principiul din uşă în uşă. “Am făcut o astfel de campanie la Drancy [în apropierea Parisului], povesteşte Karen Taieb, responsabilă a arhivelor de mai mult de 17 ani la Memorial. Observând planul, ne-am dat seama că locuinţele nu erau departe de lagăr. Am căutat mărturii orale sau scrise”.

O singură fotografie a deportării de la Vél' d'Hiv

Istoria a devenit în acelaşi timp o adevărată piaţă, iar Internet-ul musteşte de piese de toate felurile, care se schimbă mai ales via eBay. Colecţionarii de timbre, care adună plicurile, îşi revând conţinutul pe site – corepondenţe, cărţi poştale povestind momente din trecut. Pe această nouă piaţă, afişele sunt la mare preţ: trebuie adeseori să scoţi mai multe mii de euro pentru a le achiziţiona. Memorialul, care cheltuieşte aproximativ 200 000 de euro anual pentru colectarea şi restaurarea documentelor, a adunat numeroase afişe. Însă căutarea seamănă cu o fântână fără fund.

Pe “peretele numelor”, construit la intrarea în Memorial, lista victimelor Shoah-ului este îmbogăţită, corectată sau adăugată în permanenţă. De-a lungul acestor modificări, cercetătorii speră în permanenţă să găsească perla rară, fotografia sau documentul care va lumina conştiinţele. “Nu reuşim să înţelegem nicicum de ce astăzi nu există decât o singură fotografie a deportării de la Vél' d'Hiv [Cea mai mare arestare masivă de evrei din Franţa. În 16 – 17 iulie 1942, 13 152 evrei – dintre care 4051 de copii – au fost arestaţi de autorităţile franceze, şi ulterior deportaţi. Doar 25 de adulţi au supravieţuit.], explică Jacques Fredj, director al Memorialului. Nu este posibil, trebuie să mai existe altele undeva! Căutăm în continuare.”