Protestatari în spatele unui banner la o manifestaţie împotriva fracturării hidraulice la Bucureşti, 4 aprilie, 2013

De unde vine mirosul?

Polonia şi, ulterior, Europa, vor decide în curând care este viitorul zăcămintelor de gaze de şist. Potrivit oponenţilor acestei tehnologii, este ultimul moment de salvare a continentului de la dezastru – sau de protejare a intereselor economice şi politice.

Publicat pe 30 mai 2013 la 11:57
Protestatari în spatele unui banner la o manifestaţie împotriva fracturării hidraulice la Bucureşti, 4 aprilie, 2013

Dobrich se alătură protestelor. Oraşul situat în nord-estul Bulgariei, având o populaţie de aproximativ 110 000 de locuitori, doreşte oprirea imediată a operaţiunilor de explorare a zăcămintelor de gaze de şist din România vecină. Distanţa de la Dobrich la frontieră este de circa 40 de kilometri, fiind chiar mai mult până în zona în care compania americană Chevron urmează să înceapă cercetările geologice, dar aceste distanţe nu înseamnă nimic pentru protestatari. Ei luptă împotriva companiilor energetice, pe care le acuză că ar distruge regiunea istorică Dobruja, aflată la frontiera dintre Bulgaria şi România.
Principalul subiect de dispută este metoda de extracţie denumită fracturare hidraulică. Activiştii din Dobrich cred că injectarea unor mari cantităţi de apă amestecată cu nisip şi substanţe chimice, inclusiv detergenţi, la presiuni mari, în spaţiile dintre roci, pentru extragerea gazului de şist, va contamina întreaga regiune.

La Dobrich, unde au loc proteste în mod constant de un an şi jumătate, oamenii sunt conştienţi de puterea demonstraţiilor de stradă. Un astfel de val de proteste masive, susţinute de o mişcare ecologică bine-organizată, au forţat Parlamentul bulgar să introducă un moratoriu privind fracturarea hidraulică în ianuarie 2012, Bulgaria devenind a doua ţară europeană, după Franţa, care interzice explorarea şi extracţia gazelor de şist.

Foc la robinet

Inspiraţia pentru proteste de genul celor din Dobrich a venit din Statele Unite, unde lupta împotriva extracţiei gazelor de şist a fost cea mai intensă. Mişcarea bulgară împotriva gazelor de şist, la fel ca toate protestele similare din Europa, utilizează aceleaşi argumente şi ascultă de acelaşi “profet”, realizatorul de documentare Josh Fox. Oricine vede documentarul său din anul 2010, Gasland (Teritoriul gazelor), va deveni, foarte probabil, un adversar vehement al gazelor de şist. Fox a mers prin câteva state americane şi a adunat mărturii ale unor oameni care suferă de afecţiuni cronice. Studiul său prezintă dovezi privind creşterea numărului de cazuri de cancer, asociindu-le cu poluarea aerului şi contaminarea surselor de apă. Într-una dintre cele mai captivante scene ale documentarului, un proprietar de terenuri din Comitatul Weld, statul Colorado, aprinde cu o brichetă gazul care iese pe un robinet de apă în propria casă. Documentarul Gasland a declanşat o isterie la nivel global şi i-a adus autorului un Premiu Emmy şi o nominalizare la Oscar.

În acelaşi timp, trei jurnalişti, doi din Irlanda şi unul din Polonia, au iniţiat o campanie pentru a aborda ceea ce ei cred că este o dezinformare în legătură cu metoda fracturării hidraulice pentru extracţia gazelor de şist. Documentarul lor, FrackNation (Naţiunea fracturată), a fost finanţat de public prin intermediul site-ului Kickstarter, suma necesară - 150 000 de dolari (116 018 euro) – fiind colectată în doar trei săptămâni, nivelul mediu al donaţiei fiind de 60 de dolari (45 de euro). Realizatorii documentarului FrackNation au anunţat încă de la început că obiectivul lor este să demonstreze că gazul de şist constituie o sursă sigură şi viabilă de energie. În primul rând, au încercat să verifice acuzaţiile împotriva fracturării hidraulice făcute în documentarul Gasland. Au descoperit numeroase incompatibilităţi şi chiar unele aspecte total neadevărate.

Newsletter în limba română

Cu toate acestea, documentarul FrackNation nu a fost apreciat la fel de mult ca Gasland. Acest lucru evidenţiază o dificultate fundamentală de a avea o discuţie raţională pe tema tehnologiei utilizată în cazul gazului de şist: oamenii obişnuiţi încă nu ştiu dacă fracturarea hidraulică este sau nu o metodă sigură.

Scepticism de rutină

Înainte de moratoriul impus de Parlamentul bulgar asupra fracturării hidraulice, Guvernul de la Sofia nu vedea nimic rău în utilizarea acestei metode tehnologice, iar câteva companii, în principal din Statele Unite, se arătau interesate de zăcămintele de gaze de şist din Bulgaria, estimate la peste 500 de miliarde de metri cubi. Dacă ar exploata gazul de şist, Bulgaria probabil ar reduce dependenţa de importurile de energie din Rusia, o dependenţă care se va amplifica anii următori prin inaugurarea gazoductului South Stream, ce va tranzita teritoriul bulgar.

Opoziţia faţă de gazul de şist este alimentată şi de temerea că popularizarea acestei resurse va afecta semnificativ peisajul energetic european. Industria energiei nucleare din Republica Cehă şi Ungaria consideră gazul de şist o ameninţare, dat fiind că aceste ţări dezvoltă centrale atomo-electrice în speranţa găsirii de noi cumpărători pentru energia produsă.

În Germania, introducerea tehnologiei de exploatare a gazului de şist riscă să submineze întregul proiect al energiei ecologice, care nu se referă doar la producerea de energie electrică, ci şi la vânzarea de tehnologii care să permită obţinerea de energie din apă, vânt, raze solare şi biomase. Dacă o alternativă ieftină ar deveni disponibilă în Europa, inclusiv în Polonia, companiile germane ar fi nevoite să se adreseze altor pieţe din lume.

Consideraţii similare, inclusiv preocupări privind efectele asupra sectorului foarte dezvoltat al energiei nucleare, au motivat Franţa, cel mai vehement adversar european al gazului de şist. În acelaşi timp, preşedintele François Hollande crede că fracturarea hidraulică generează rezultate nedorite şi se opune cu fermitate utilizării acestei metode tehnologice.

Gazul de şist ameninţă economia Rusiei

O altă ţară care a introdus un moratoriu privind explorarea zăcămintelor gazelor de şist – în principal din raţiuni ecologice – este Lituania. Această ţară se bazează exclusiv pe importurile din Rusia, pentru care plăteşte cu 40% mai mult decât Germania, de aceea Vilnius este preocupat de independenţa energetică. Zăcămintele de gaze de şist din Lituania ar satisface necesităţile energetice ale ţării timp de zece ani şi nu este nicio coincidenţă că Günther Oettinger, comisarul UE pentru Energie, a ales Vilnius pentru a transmite un mesaj important, nu demult, în 10 martie : mesajul că tehnologia gazului de şist ar fi o carte importantă în negocierile UE cu Gazprom. Compania de stat, care deţine monopolul în Rusia, este cel mai mare producător de gaze naturale din lume şi se bucură de o poziţie apropiată de monopol în mai multe state europene, de aceea Moscova a tot încercat să tempereze în toate modurile entuziasmul în legătură cu tehnologia gazelor de şist. Deşi la nivel oficial Gazprom nu consideră gazele de şist o ameninţare, amploarea campaniei ruse împotriva acestor resurse sugerează că tehnologia fracturării hidraulice ar putea fi cea mai mare ameninţare cu care compania s-a confruntat până acum.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect