Alegeți o limbă
Având în vedere declaraţiile primului ministru, imediat după începutul evenimentelor din Taksim, putem lesne înţelege unde se află problemele democraţiei în ţara noastră. Recep Tayyip Erdoğan critică pe toată lumea: opoziţia, manifestanţii, şi chiar şi poliţia, care ar fi mers prea departe în utilizarea de gaze lacrimogene. El a uitat doar să-şi critice propriile acţiuni precum şi pe cele ale guvernului pe care-l conduce. Până şi guvernatorul Istanbulului este cruţat.
Cu alte cuvinte, vina pentru cele întâmplate nu ar fi decât a unor funcţionari de poliţie subalterni. Dacă ar fi fost doar o chestiune de excese poliţiste, într-un sistem democratic, guvernul ar fi trebuit să dea socoteli. Mai ales că în Turcia nu există nicio lege care să stabilească cu precizie în ce condiţii trebuie folosit gazul cu pricina. Guvernul care a înmânat poliţiei o asemenea putere nici măcar nu s-a sinchisit să legifereze câtuşi de puţin în această privinţă.
Cu toate acestea, criza care a început în parcul Gezi depăşeşte cu mult chestiunea excesului de gaze al poliţiei. Într-adevăr, ca urmare a mobilizării împotriva tăierii unor copaci - acţiune a cărei legitimitate juridică s-a dovedit a fi cam şubredă [Radikal a revelat existenţa unui raport oficial de experţi împotriva proiectului de transformare al Parcului Gezi] - a apărut o adevărată mişcare de nesupunere civilă. Şi asistăm la o reacţie sub forma unui soi de terorism de stat, care neagă dreptul persoanelor de a se întruni şi de a manifesta.
Restricţii severe şi tratament violent
Erdoğan, care s-a închis într-un turn de fildeş în care nicio critică nu-l mai poate ajunge, nu vrea să vadă că proiectele - decise unilateral ca fiind utile pentru comunitate - provoacă de fapt obiecţii serioase în multe straturi ale societăţii. El nu vrea să audă nici că această societate nu mai acceptă ca toate mecanismele de luare a deciziilor să se afle între mâinile unui singur om.
El nu vrea să vadă că acţiuni precum punerea de botniţă organelor de presă, concedierea editorialiştilor de renume, alegerea unui nume pentru al treilea pod peste Bosfor care i-a şocat profund pe aleviţi [Podul Yavuz Sultan Selim, după numele turcesc al sultanului otoman Selim I, 1470-1520, cunoscut pentru lupta împotriva şiismului căruia sunt rataşaţi aleviţii, şiiţi heterodocşi anatolieni], restricţiile severe privind consumul de alcool sub pretextul unor măsuri de sănătate, precum şi tratamentul violent al manifestanţilor din parcul Gezi, au creat sentimentul că totul este impus cu forţa şi că astăzi domneşte tirania.
Primul ministru ar dori ca absenţa de critici, caracteristică a ambianţei din sânul partidului său, să se generalizeze la nivelul întregii societăţi. El nici măcar nu vrea să audă obiecţiile conservatorilor, ale musulmanilor practicanţi şi ale liberalilor, care totuşi l-au sprijinit mult timp. El refuză să vadă nemulţumirea care creşte în straturile diferite ale societăţii, ca urmare a intensificării autoritarismului său, pe când, de fapt, ar fi fost în măsură să creeze singurul regim democratic în lumea musulmană care să stârnească ceva interes pe plan internaţional.
Calitatea de a fi flexibil
El nu a înţeles că a fi mărinimos cu minoritatea, chiar dacă are o majoritate confortabilă, nu este un semn de lipsă de putere, ci cu adevărat o dovadă de virtute, şi a fi flexibil atunci când trebuie nu este un semn de slăbiciune, ci de o mare inteligenţă politică.
Dar în loc să-şi facă auto-critica, el pune gaz pe foc şi pare să spere că mişcarea de protest va fi deturnată de organizaţii radicale, pentru a o discredita mai abitir. Declarând că va demola Centrul Cultural Atatürk [AKM, sală de congrese, concerte şi operă, situat în Piaţa Taksim] şi că va construi o moschee, în speranţa de a atrage musulmanii practicanţi de partea lui, dnul Erdoğan se joacă cu polarizarea societăţii, un joc extrem de riscant.
Presa guvernamentală
“O operaţiune politică”
După un sfârşit de săptămână de manifestaţii, Yeni Şafak a ales să titreze asupra "şantajului asupra publicităţii". Cotidianul pro-guvernamental explică faptul că "agenţiile publicitare internaţionale au oprit publicitatea pentru anumite produse, în anumite media turceşti, pe motiv că evenimentele care au loc în Istanbul le-ar strica imaginea". "Ceea ce ne-ar putea face să credem că în spatele acestei revolte s-ar afla o acţiune politică", asigură ziarul.
Yeni Şafak consacră o parte importantă a ediţiei sale vandalismului de care ar fi dat dovadă manifestanţii din cartierul din jurul pieţei Taksim. Evocând prezenţa, printre aceştia, a unor "organizaţii ilegale", ziarul ilustrează afirmaţiile făcute prin fotografii cu autobuze distruse, cu lampadare smulse. El evocă şi agresiuni care ar fi fost comise de unii manifestanţi împotriva unor femei care purtau voalul islamic.
