Alegeți o limbă
Comisia Europeană a repetat, luni 10 iunie, că este "preocupată" de Prism, programul american de supraveghere electronică condus de către Agenţia de Securitate Naţională (National Security Agency, NSA), care îi permite să aibă acces la date din străinătate, inclusiv din statele europene.
Neobişnuit de discretă, dna Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, nu a acuzat făţiş Statele Unite ale Americii (SUA), dar, potrivit purtătorului ei de cuvânt, dânsa evocă "sistematic" cu acestea drepturile cetăţenilor europeni. Comisarul se concentrează mai degrabă asupra ţărilor Uniunii Europene (UE), care au blocat, joi 6 iunie, la Luxemburg, proiectul ei de protecţie a datelor personale.
În discuţie de 18 luni şi de-a lungul a 25 de şedinţe, dosarul DPR(Data Protection Regulation, regulamentul privind protecţia datelor) a trecut prin 3000 de amendamente şi divizează Uniunea. Miniştrii de Justiţie din cele Douăzeci şi şapte de state membre s-au întâlnit doar cu câteva ore înainte de dezvăluirile fostului angajat CIA, Edward Snowden, în ziarul britanic The Guardian, care ar fi putut poate contribui la aplanarea divergenţelor dintre punctele lor de vedere. Londra şi Haga au considerat proiectul Reding prea constrângător pentru întreprinderi, Paris dorea mai multă atenţie asupra reţelelor sociale, Berlin a judecat că textele sunt prea imprecise... Confruntate cu dezvăluirile despre Prism, capitalele europene măcar se întrunesc astăzi, pentru a spune la rândul lor că sunt "preocupate".
Transferuri, uneori, voluntare
Acest termen a fost deja folosit de către Comisie în 2000, atunci când au fost descoperite activităţile europene ale Echelon, o reţea anglo-saxonă de supraveghere globală a telecomunicaţiilor. NSA conducea această strategie de interceptare în scopul de a obţine informaţii economice, comerciale, tehnologice şi politice. Legislaţia statelor membre ale Uniunii era violată, precum şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi.
Londra a profitat, la momentul respectiv, de relaţia sa specială cu Washington pentru a-şi spiona rivalii europeni. Cele două capitale au negat; liderii europeni au preferat să uite că responsabilul cu criptarea comunicaţiilor Comisiei declarase că avea "contacte foarte bune cu NSA", care ar fi avut acces liber la informaţiile pretins confidenţiale ale executivului UE. Interesatul şi-a "rectificat" declaraţiile într-o scrisoare adresată superiorului său.
Şi apoi au venit atentatele din 11 septembrie 2001 - pe care Echelon nu le-a putut împiedica - şi, uneori de bunăvoie, adeseori fără voie, europenii au acceptat mari transferuri de date către autorităţile americane, în numele luptei împotriva terorismului. În 2006, ei au descoperit că Washingtonul avea acces în secret, de cinci ani, la informaţiile companiei Swift, cu sediul în Belgia, care securizează fluxurile financiare între băncile din lumea întreagă.
Odată ce a trecut stupoarea, a fost începută o negociere dificilă, care s-a terminat prin semnarea unui acord în 2010. Europenii au obţinut dreptul de a putea evalua pertinenţa cererilor americane, iar un responsabil al celor Douăzeci şi şapte este prezent în capitala SUA pentru a exercita un control, procedurile şi orice incidente sunt evaluate la fiecare şase luni etc.
Cazul datelor personale ale pasagerilor aerieni (PNR, passenger name record) nu a fost mai puţin complicat. Vor fi trebuit nouă ani de discuţii şi patru versiuni ale unui text pentru ca să se ajungă în sfârşit la un consens, în aprilie 2012. Cu grija mai ales de a evita semnarea de acorduri bilaterale cu puţine garanţii, europenii au sfârşit prin a accepta transmiterea de 19 tipuri de date privind toţi călătorii UE care merg în/sau zboară peste SUA. Washington a propus la schimb liberalizarea autorizaţiilor de acces la teritoriul american. Dar, mai ales, datele adunate devin anonime după şase luni, şi sunt stocate timp de cinci ani într-o bază "activă", şi apoi zece ani într-o bază "pasivă".
Spre o conştientizare?
Europenii totuşi nu au reuşit să rezolve o chestiune-cheie: trei dintre cele patru organisme din lume care stochează majoritatea datelor rezervărilor companiilor aeriene sunt situate în SUA şi supuse legilor din această ţară. În caz de probleme, legile europene nu ar avea deci nicio putere asupra lor. Ca şi în cazul Prism, Uniunea este forţată să recunoască nu numai că este în mod constant rămasă în urmă asupra realităţii, ci şi că posibilităţile sale de acţiune sunt limitate.
În acest moment, ea încearcă să negocieze cu SUA posibilitatea, pentru cetăţenii europeni, de a corecta, prin calea judiciară, datele personale, deţinute de companii private americane, care ar fi greşite. Cetăţenii americani care trăiesc în Europa au deja acest drept.
Dacă Sophie in't Veld, euro-deputat liberal, speră că dezvăluirile despre practicile NSA vor "trezi" europenii şi îi vor obliga să dea dovadă de mai multă exigenţă, un înalt funcţionar din Bruxelles ţine alt discurs: "Acest caz confirmă şi mai mult că SUA este liderul în materie de anti-terorism şi multe state membre nu vor îndrăzni să-i pună beţe în roate". Potrivit acestei surse, este de asemenea "foarte puţin îndoielnic" că Marea Britanie şi alte ţări au beneficiat de informaţii obţinute de Prism. Cancelarul german, Angela Merkel, va fi probabil prima care va evoca direct problema cu Barack Obama. Preşedintele american va călători într-adevăr la Berlin pe 18 şi 19 iunie.
Afacerea este cu atât mai delicată, într-o ţară deja foarte ataşată vieţii private, cu cât dezvăluirile din The Guardian au arătat că Germania era una dintre ţările cele mai vizate de colectarea datelor. Ceea ce ar putea indica, potrivit unui expert din Bruxelles, că autorităţile americane se dedau şi spionajului industrial - ceea ce Washington nega deja pe vremea Echelon. Luni, un purtător de cuvânt al Ministerului de Justiţie din Berlin declara că administraţia verifică "posibile ingerinţe în drepturile cetăţenilor germani".
Din Austria
Numeroase ţări colaborează de mult timp cu NSA
Există “o anumită ironie”, comentează Der Standard, în cererea făcută pe 10 iunie de mai mulţi deputaţi europeni în Parlamentul European, pentru a reacţiona la revelaţiile în privinţa supravegherii comunicaţiilor de Agenţia Naţională de Securitate din SUA (NSA).
Cotidianul vienez aminteşte într-adevăr că fenomenul nu datează de ieri: în 2001 deja, Parlamentul constituise o comisie asupra sistemului de spionaj internaţional Echelon:
cu 6 zile înainte de atacurile din 11 septembrie, această comisie nu mai avea nicio îndoială asupra existenţei unui sistem global de interceptări ale comunicaţiilor, pus în practică de Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Canada.
Organizaţiile drepturilor omului şi pentru protecţia datelor personale avertizaseră în privinţa acestui sistem tehnic capabil să supravegheze “comunicaţiile electronice din lumea întreagă” dar UE decisese că dacă sunt serviciile de informaţii cele care le utilizează pentru scopurile lor, atunci nu vorbim despre o violare a dreptului european.
Der Standard aminteşte că unele ţări, precum Germania, colaboraseră pentru punerea în practică a Echelon. Cât despre Austria, chiar fără să facă parte din sistemul Echelon, ea poate să contribuie indirect, graţie unor acorduri făcute cu NSA, în privinţa schimbului de date, notează cotidianul. Contrar altor ţări ale UE, supravegherea datelor ce ţin de comunicaţii este într-adevăr permisă în Austria.
