Se va dezbate modul în care BCE a cumpărat obligaţiuni de la ţările împovărate de datorii din zona euro. Are Banca Centrală dreptul să achiziţioneze nelimitat (“whatever it takes” [cu orice risc]) obligaţiuni de la ţările îndatorate, aşa cum a anunţat preşedintele BCE, Mario Draghi? Sau e vorba, mai degrabă, nu atât de o politică monetară, cât de finanţarea interzisă a unor state, aşa cum crede preşedintele Băncii Federale a Germaniei, Jens Weidmann?
Acest articol a fost retras la cererea proprietarului de copyright.
Contrapunct
Contencios german, consecinţe europene
Pentru editorialistul de la Die Tageszeitung, procesul împotriva BCE ar trebui să aibă loc în faţa Curţii Europene de Justiţie, la Luxemburg, şi nu la Karlsruhe:
imaginaţi-vă că un francez – să-l numim dl Dupont – are o neînţelegere asupra politicii europene cu un alt francez – să-l numim dl Picon – în faţa unui tribunal francez […] şi că soarta ansamblului zonei euro ar depinde de rezultatul acestui litigiu. Ce am spune ? […] Este un teatru al absurdului, o farsă franceză, probabil. Dar exact această scenă se joacă [în prezent] în faţa Curţii Constituţionale Federale din Karlsruhe. Domnul Dupont este, în viaţa reală şeful Bundesbank, [Martin] Weidmann; dl Picon se numeşte [Jörg] Asmussen şi reprezintă BCE.
Indignat, ziarul german de stânga continuă demersul său ironic, nu fără a se îngrijora asupra consecinţelor deciziei de la Karlsruhe :
dacă Dupont – pardon Weidmann – se impune […], programul de cumpărare de obligaţiuni al BCE ar putea să se oprească. Apoi valul de speculaţie împotriva euro, pe care şeful BCE, Mario Draghi, a ştiut să-l îmblânzească doar ameninţând cu achiziţionarea de obligaţiuni de manieră ilimitată, ar reîncepe. Victimele ar fi mai întâi Italia şi Spania […] dar Franţa, Belgia şi Olanda ar putea de asemenea să fie sub presiune puternică, dacă speculaţia reapare la suprafaţă. Totuşi, în Germania, dezbaterea se derulează de parcă ar fi vorba doar de noi – de Constituţia noastră, de Parlamentul nostru, şi de banii noştri.