Lupta împotriva cartelurilor: Delatorii de la Bruxelles (1/2)

9 iulie 2013 – Les Echos (Paris)

La sfârşitul lunii iunie, Comisia Europeană a acuzat 13 bănci de înţelegere ilegală pe piaţa produselor derivate. Acest gen de practici este descoperit din ce în ce mai des datorită denunţurilor participanţilor la carteluri. Anchetă.

Uneori, viaţa de zi cu zi a lumii afacerilor seamănă cu filmele de spionaj. Cu acele filme în care eroul fotografiază pe furiş planuri secrete, aruncând din când în când câte o privire, de teamă să nu fie surprins de fioroşii agenţi ai KGB-ului.

Cam aşa a trebuit să se simtă acel manager al grupului chimist Degussa, într-o zi din aprilie 2002, când, într-o frumoasă clădire de birouri din Zürich, cu aparatul foto în mână, încerca cu disperare să colecteze dovezi care să scape întreprinderea sa de mânia Comisiei Europene.

În faţa lui, documentele întinse pe masă rezumau 30 de ani ai unei înţelegeri secrete montate de mai mulţi chimişti – angajatorul său, Degussa, şi filiala sa Peroxid Chemie, dar şi AkzoNobel, Atofina... – pentru a-şi împărţi o piaţă specifică, peroxizii organici. Începând din 1971, aceste grupuri se întâlneau în şedinţe secrete, împărţindu-şi clienţii şi punându-se de acord asupra preţurilor.

Documente fotografiate în grabă

Conspiraţia a durat aproape trei decenii. Până la trădare. În aprilie 2000, conducătorii AkzoNobel au decis să denunţe, pe lângă Comisia Europeană, traficul în care au fost implicaţi. Un brusc acces de remuşcare? Nu chiar: grupul vroia doar să profite de aşa-numita procedură de clemenţă. Primului care denunţă un cartel la care participă i se anulează amenda piperată pe care ar trebui să o plătească.

Dar chiar şi ceilalţi participanţi au interes să colaboreze: celui de-al doilea care mărturiseşte i se poate reduce amenda cu 30-50%, celui de-al treilea cu 20-30%, etc. Protecţia pocăitului, specifică luptei împotriva mafiei, adaptată la lumea afacerilor. După mărturisirile Akzo, panică generală. Repede, a urmat Atofina. Câteva luni mai târziu, a vrut să colaboreze şi Degussa.

Dar liderii ei sunt respinşi de funcţionarii executivului european: “Este bine că aţi venit să ne vedeţi, dar ca să pretindeţi o reducere a pedepsei trebuie să ne aduceţi dovezi pe care nu le avem încă”. Cum să facă? Toate documentele dovedind acordul sunt la Zürich, ascunse în seiful Treuhand, compania elveţiană care coordonează cartelul. O singură soluţie: un director de la Degussa ia avionul spre Zürich sub pretextul unei cereri oarecare pe lângă Treuhand, şi fotografiază pe ascuns documentele compromiţătoare.

Câteva zile mai târziu, funcţionarilor Comisiei li se înmânează toate peliculele. Şi în special cea imortalizând actul fondator, o hârtie roz din 1971 care stabilea cadrul acestui cartel. O lovitură de maestru, care i-a permis executivului de la Bruxelles să-şi încheie ancheta. În 2003, încep să cadă sancţiunile. Degussa are dreptul la o reducere de 25% a amenzii de 34 de milioane pe care ar fi trebuit să o plătească.

Când trebuie denunţată înţelegerea?

Funcţionarii atotputernicei “DG Comp”autoritatea europeană a concurenţei – ar putea povesti zeci de cazuri rocamboleşti de acest tip. De zece ani încoace, aproape 80% din aceste înţelegeri secrete sunt pedepsite la nivel european datorită unui “delator”. “Acesta este cu adevărat programul care poate să facă sistemul să deraieze. Toate întreprinderile încorporate într-un cartel de acest gen se întreabă la un moment dat dacă nu ar fi mai bine să denunţe ele înainte de a fi denunţate”, explică Olivier Guersent.

Actualul şef de cabinet al lui Michel Barnier, comisarul pentru Piaţa internă şi servicii, cunoaşte subiectul pe de rost, întrucât a creat această procedură, şi apoi a schimbat în întregime metodele de investigare ale Comisiei. Iniţial, o astfel de evoluţie – după modelul a ceea ce fusese făcut cu câţiva ani mai devreme în SUA – era departe de a fi unanim acceptată pe coridoarele de la Bruxelles. Mai mulţi funcţionari îşi declarau făţiş dezgustul faţă de această abordare “mani pulite”, care punea cartelurile pe picior de egalitate cu crimele sângeroase...

De fapt, între 1995 şi 1999, Comisia nu a dat “decât” 292 de milioane de euro de amenzi pentru a pedepsi înţelegeri de tip carteluri. Apoi, totul s-a schimbat: s-a trecut la 3,4 miliarde între 2000 şi 2004, şi la 9,4 miliarde între 2005 şi 2009! Între 2010 şi 2012, încă 5,4 miliarde. Fără această delaţiune, Bruxelles şi autorităţile concurenţei ar fi destul de lipsite de mijloace pentru a inspira respectul faţă de lege.

Citiţi partea a doua

Factual or translation error? Tell us.