Alegeți o limbă
Mii de măsuri de precauţie sunt luate pentru a se feri de inspectori. În Germania, conducătorii întreprinderilor constructoare de maşini de pompieri îşi cumpăraseră telefoane cu cartele preplătite, fără abonament nominal, pentru a comunica discret între ei. Exact ca şi traficanţii de droguri din suburbiile oraşului Baltimore, din serialul “The Wire”!
În cazul transportului aerian – sector care Bruxelles a dat anul trecut amenzi grele în valoare de 169 de milioane de euro - manageri din marile grupuri (UPS, Panalpina, Kühne & Nagel, Deutsche Post, Deutsche Bahn, etc.) şi-au creat adrese de e-mail specifice pe Yahoo, ca să nu folosească adresele de întreprindere.
Persoana însărcinată cu gestionarea cartelului era un pasionat de grădinărit. Deci, el a creat un “club de grădinărit” cu colegii săi, pentru a discuta despre “sparangheli” sau “dovlecei”. Fiecare legumă desemna, de fapt, un mecanism de suprataxare specific.
Momentul scadenţei
Adeseori, această sofisticare explică faptul că respectivele carteluri reuşesc să dăinuie mulţi ani. Dar, în cele din urmă, şi acesta a picat, ca multe altele. Vine întotdeauna un moment în care unul dintre membrii clubului îşi denunţă tovarăşii. Uneori, avertizorii de integritate dintr-o companie implicată sunt cei care vând pontul, şi nu neapărat din motivele care credem.
Un funcţionar european îşi aminteşte de un manager care a dat buzna în biroul său, cu subsuoara plină de documente compromiţătoare pentru întreprinderea sa. Un cavaler alb? De fapt, persoana care organiza cartelul avea o aventură cu soţia sus-numitului “whistleblower”, care găsise astfel o modalitate de a se răzbuna...
De cele mai multe ori, întreprinderile ele-însele denunţă cartelurile la care au participat. Uneori, acestea carteluri funcţionează atât de bine, încât membrii lor sunt din ce în ce mai numeroşi, cu un nivel de loialitate care este deci în scădere. Se mai întâmplă şi ca agitaţia executivului de la Bruxelles asupra unui sector învecinat să sperie.
Astfel, “clubul grădinarilor” împărţea aceleaşi hangare cu transportatorii aerieni de marfă (Air France-KLM, British Airways, Air Canada...), toţi aspru pedepsiţi în 2010 de către Comisie pentru o altă înţelegere. “Probabil că amenda le-a dat de gândit, ceea ce explică, în parte, de ce Deutsche Post şi-a denunţat colegii grădinari”, este de părere un expert.
O primă de denunţare
Dar motivul cel mai răspândit este mult mai simplu: de multe ori, şpilul este prins atunci când este răscumpărată una dintre întreprinderile din cartel. Noul proprietar îşi dă seama şi, ca să să nu fie implicat, preferă să denunţe.
Şi când cineva vrea să “denunţe” un cartel, trebuie să o facă repede. Adesea, ceilalţi membri se gândesc la acelaşi lucru în acelaşi timp. Deşi au lucrat împreună de ani de zile, este rar să aibă deplină încredere unii în ceilalţi. Şi numai primul care vine la Comisie are imunitate totală.
Miza este atât de mare încât uneori întreprinderile contestă în faţa Curţii de Justiţie a UE “ordinea de sosire”, înregistrată de Comisie la delaţiune. Diferenţa se poate cifra într-adevăr uneori în zeci de milioane de euro de amenzi.
Pentru a stabili locul în clasamentul pocăiţilor, Bruxelles ia desigur în considerare ora de sosire, dar şi valoarea informaţiilor pe care compania le aduce anchetei.
Percheziţii poliţieneşti
Cu un “pocăit”, totul devine mai uşor pentru Comisie. Modul de organizare a cartelului, obiective urmărite, numărul de membri: confesiunile îi conferă o viziune de ansamblu mai clară. Dar, înainte de a pedepsi sever, mai trebuie încă să adune dovezi. Documente incriminatorii, e-mail-uri suspecte.
Genul de documente care nu se pot obţine fără ceea ce se aseamănă prea mult cu o percheziţie poliţienească. Şi inspecţiile surpriză ale funcţionarilor executivului european au acelaşi gust. Ei vin în grup, refuză să ia liftul împreună pentru a evita ca un accident nefericit să nu-i blocheze acolo mai multe ore, şi scotocesc peste tot, dulapuri precum şi computere.
Citesc până şi SMS-urile de pe telefoanele mobile. Şi pun sigilii peste tot. Uneori cad peste acte de divorţ, e-mail-uri de la amante. Dar de cele mai multe ori, găsesc ceea ce căutau, dacă nu le-a fost dejucat planul.
Odată, un manager panicat a aruncat toate documentele compromiţătoare în toaletă. Când avocatul companiei şi-a dat seama, a fost o panică generală. Angajaţii grupului, în cele din urmă, au pescuit documentele cu pricina din canalizarea clădirii. Puţin şifonate, dar încă utilizabile.
Delatori din toate ţările...
Acum, toată Europa ştie la ce să se aştepte. Este mai bine să colaborezi cu Bruxelles pentru a evita o amendă sărată. O privire asupra numelor întreprinderilor care au denunţat un cartel pe lângă Comisie în ultimii zece ani este ca un mare înconjur al lumii: se găsesc de toate... dar niciun francez [în afară de] fosta Rhône-Poulenc, care a denunţat acum aproape cincisprezece ani două carteluri diferite, printre care cel al vitaminelor.
Este puţin. În Germania, grupurile au fost traumatizate de scandalul de corupţie din jurul companiei Siemens, de acum zece ani, şi nu mai ezită să “denunţe”.
Nici grupurile italiene nu se deosebesc prin diligenţa lor în această materie. În 2002, italianul Deltafina a sfidat interdicţia, denunţând un cartel care împărţise frăţeşte piaţa tutunului transalpin. Dar pasămite s-a temut de propria cutezanţă? Fiindcă la următoarea întâlnire cu membrii cartelului, grupul i-a avertizat pe ceilalţi că-i denunţase.
Un comportament strict interzis de Bruxelles. Deci Deltafina şi-a pierdut imunitatea şi a trebuit să plătească o amendă, asemeni celorlalţi. Reflexele culturale mor greu.
