Știri Marea Britanie în Europa

Euroscepticii englezi, prinşi între două Uniuni

Politicienii eurosceptici din Anglia pledează pentru un referendum pe tema apartenenţei la Uniunea Europeană pentru a apăra integritatea Marii Britanii. Dar intră în contradicţie cu opinia publică, în special din Scoţia, unde o percepţie mai favorabilă asupra UE riscă să alimenteze sentimentele pro-independenţă.

Publicat pe 17 iulie 2013 la 12:02

O victorie a Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP) în scrutinul europarlamentar din 2014 riscă să modifice situaţia în referendumul pentru independenţa Scoţiei, readucând în cursă tabăra favorabilă independenţei, a afirmat academicianul Charlie Jeffrey, cu ocazia unui seminar organizat de Institutul britanic pentru Studii în domeniul Politicilor Publice (Institute for Public Policy Research – IPPR) în momentul lansării unui nou raport privind spiritul englez [pe 8 iulie].

Mulţi scoţieni afirmă că, în contextul în care Marea Britanie pare pregătită să părăsească Uniunea Europeană, ei ar putea să se răzgândească şi să pledeze pentru propria independenţă. Sondajele de opinie sugerează că această situaţie poate modifica avansul curentului favorabil rămânerii în Marea Britanie, cursa pentru referendum devenind una foarte strânsă.

Jeffrey a explicat că o victorie a formaţiunii UKIP în scrutinul europarlamentar din 2014 şi, ca reacţie, creşterea presiunilor pe scena politică şi în mass-media în favoarea organizării unui referendum privind apartenenţa ţării la UE, ar crea senzaţia că apartenenţa Marii Britanii ar fi sub semnul întrebării, cu doar câteva luni înaintea votului pentru independenţă din Scoţia, programat în septembrie.

53% în favoarea rămânerii în UE

Profesorul Jeffrey, şeful catedrei de Ştiinţe politice a Universităţii din Edinburgh, este unul dintre coautorii noului raport al IPPR intitulat Anglia şi cele două Uniuni ale acesteia, care arată că opiniile faţă de UE sunt din ce în ce mai divergente la nord şi la sud de graniţa administrativă, alegătorii din Anglia devenind din ce în ce mai eurosceptici şi luând din ce în ce mai serios în considerare perspectiva ieşirii din UE, în timp ce majoritatea scoţienilor cred că beneficiile apartenenţei la UE depăşesc dezavantajele.

Newsletter în limba română

Studiul intitulat “Viitorul Angliei” şi realizat în 2012 arată că alegătorii englezi s-ar pronunţa în favoarea ieşirii din UE într-un raport de 50% la 33%, în cadrul unui referendum privind apartenenţa ţării la Uniune. În schimb, un sondaj efectuat în februarie 2013 arată că scoţienii ar vota în favoarea rămânerii în UE cu 53% la 34% în referendumul privind apartenenţa Marii Britanii, în timp ce, în cazul unei Scoţii independente, apartenenţa la UE ar fi susţinută cu 61% la 33%.

Raportul IPPR notează că, din cauza perspectivei ieşirii Marii Britanii din UE, mulţi alegători scoţieni ar putea să se răzgândească şi să voteze în favoarea independenţei în referendumul din 2014. Un sondaj realizat în mai 2013 arată că atitudinile în favoarea şi împotriva independenţei sunt la acelaşi nivel, de 44%, “în contextul în care Marea Britanie pare să se îndrepte spre ieşirea din UE”, comparativ cu un avans constant al opiniilor favorabile rămânerii în Regatul Unit al Marii Britanii în cazul menţinerii ţării în UE.

Cele mai multe sondaje de opinie relevă că o treime dintre scoţieni sunt favorabili independenţei, majoritatea fiind împotrivă. “Euroscepticismul din alte regiuni ale Marii Britanii riscă să micşoreze distanţa dintre cele două grupuri dacă scoţienii vor simţi că ar putea fi traşi în afara Uniunii Europene împotriva voinţei lor... [euroscepticismul englezilor ar putea fi pentru Marea Britanie o provocare la fel de mare precum Alex Salmond, primul-ministru al Scoţiei]”, precizează raportul.

O schimbare a datelor ecuaţiei

Politicienii eurosceptici britanici atât din cadrul UKIP, cât şi din Partidul Conservator au încercat să manifeste o atitudine puternică în favoarea uniunii britanice. Nigel Farage a explicat că intenţionează să se extindă în Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord. Săptămâna aceasta, el a declarat pentru The Belfast Telegraph că speră să creeze o filială chiar şi la Dublin.

Raportul IPPR relevă că această perspectivă unionistă nu este împărtăşită de cei mai mulţi alegători anti-europeni. [Un sentiment puternic al identităţii britanice este asociat cu atitudini mai pro-europene], în timp ce identitatea engleză este asociată cu vederi eurosceptice. Cei care se prezintă “englezi, nu britanici” s-ar pronunţa în favoarea ieşirii din Marea Britanie într-un raport de 72% la 17%, iar cei care sunt “mai mult englezi decât britanici”, cu 58% la 28%. Cei care se declară mai mult britanici decât englezi ar vota în favoarea rămânerii în cadrul UE în proporţie de 45% la 37%.

În timp ce formaţiunea UKIP doreşte să iasă dintr-o Uniune pentru a o salva pe cealaltă, există majorităţi engleze care se pronunţă atât pentru uniunea cu Scoţia, cât şi pentru părăsirea Uniunii Europene, dar o astfel de configuraţie nu este prea populară în Scoţia.

Incertitudinea privind Uniunea Europeană fusese o zonă dificilă pentru premierul scoţian Alex Salmond, în contextul ipotezei legale că o Scoţie independentă va fi nevoită să îşi depună candidatura pentru a deveni membră UE. Însă incertitudinea care planează asupra apartenenţei Marii Britanii la UE estompează dificultatea acestei probleme, riscând să schimbe datele ecuaţiei în favoarea independenţei. Problema comportă şi o potenţială dilemă a “dublei uniuni” pentru scoţienii pro-europeni care îl susţin pe deputatul laburist Alistair Darling şi campania acestuia numită “Mai bine împreună”.
În prezent, există grupuri majoritare scoţiene favorabile rămânerii în Marea Britanie şi în Uniunea Europeană. Dar decizia nu aparţine scoţienilor. Doar dacă se va confirma ascensiunea euroscepticismului britanic, scoţienii vor putea alege de unii singuri ambele uniuni.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect