O clădire din Vukovar bombardată în 1991. Iunie 2013.

O a doua şansă pentru Vukovar

În 1991, Europa nu a reuşit să ocrotească oamenii din acest oraş-martir de războaiele din fosta Iugoslavie. Va putea ea astăzi să-i ajute să se descotorosească de vechii demoni?

Publicat pe 23 iulie 2013 la 11:30
O clădire din Vukovar bombardată în 1991. Iunie 2013.

Leo a aşteptat 17 ani îndelungaţi înainte de a se întoarce în acest oraş distrus de război. Pentru a se depărta de lupte, el fugise la Split, unde viaţa era mai uşoară. "Aici m-am născut", spune acesta ridicând din umeri. "Recunosc oamenii pe stradă, dar ei s-au schimbat. Am devenit străini unii pentru ceilalţi", spune Leo, povestind cât de mult sperase să se întoarcă după război pe străzile unde vecinii îşi dădeau călduros bineţe de dimineaţă şi discutau de unele şi de altele.
A dat, în schimb, peste un zid de tăcere şi de neîncredere. În timpul războiului din fosta Iugoslavie, Vukovar a suferit timp de mai multe luni un teribil asediu. O experienţă ale cărei efecte mai sunt simţite şi astăzi în străzi. Aici domneşte întotdeauna o anumită tensiune între locuitorii croaţi şi cei sârbi. Şi pentru Leo schimbările din oraş sunt doar estetice. Fiindcă, desigur prietenia este probabil cel mai minunat lucru din lume, dar a o impune cu forţia nu este atât de simplu de făcut.
Atunci când, pe 1 iulie, Uniunea Europeană a primit Croaţia în calitate de nou stat membru, această realitate a ajuns în Vukovar în cea mai mare linişte. [[Nimeni nu era pe străzi fluturând steaguri şi, deja la sfârşitul concertului, petrecerea era terminată]]. Europa şi Vukovar se mai întâlniseră odată. În urmă cu 21 de ani, în timpul războiului, locuitorii acestui oraş de la graniţa cu Serbia au sperat în zadar că europenii le vor sări în ajutor. Dar UE în faşă nu era suficient de puternică pentru a ţine piept demonilor din Balcani. Oraşul a fost aproape nimicit în timpul asediului de către sârbi. Odată cu întoarcerea steagului cu stele galbene pe locul crimei, numărătoarea inversă s-a declanşat pentru o a doua încercare.
La prima vedere, Vukovar este un orăşel foarte obişnuit, cu doar 30 000 de locuitori. Trecutul se înfăţişează doar rareori trecătorilor. Printr-o clădire năruită în mijlocul unei pieţe. Sau prin imaginea, printre noile construcţii, a turnului unui castel de apă devastat de tiruri de grenade, păstrat acum pe post de monument memorial.

Bătălia cifrelor

Foarte mulţi croaţi nu s-au putut întoarce în Vukovar înainte de 1998, fiindcă oraşul fusese până atunci sub administraţie sârbă. Certurile din jurul oraşului, pentru a şti cui îi aparţine, continuă până şi în ziua de astăzi. Ultima bătălie este legată de inscripţiile bilingve. Potrivit legislaţiei croate cu privire la minorităţi, sârbii au dreptul la panouri scrise în chirilică, fiindcă ei reprezintă peste 30% din populaţia oraşului.
O perspectivă care îi revoltă pe veteranii de război. Aceştia susţin că cifrele recensământului sunt false şi că numărul de sârbi din Vukovar reprezintă doar 20% din locuitori. [["Ei încă au pretenţii asupra teritoriului nostru. Doar că şi-au domolit metodele de luptă"]] se indignează astfel Zdravko Komšić, un fost apărător al oraşului.
Mirjana Semenić-Rutko este, de asemenea, de părere că numărul de sârbi din Vukovar este mai puţin important decât consideră cifrele oficiale. Proprietară a unui cabinet ginecologic, ea a lucrat în timpul războiului într-un spital local. Astăzi, este membră a partidului naţionalist Uniunea Democrată Croată (HDZ). "Când pierzi pe cineva în război, durerea nu durează doar câteva zile. Ci devine o parte din sine. Nu noi am împuşcat şi ucis oameni în Vukovar". I se aminteşte că şi croaţii au ucis. Mirjana admite faptul că "nu există război în care ambele tabere să nu fi comis crime". Diferenţa, spune ea, este că croaţii le-au recunoscut pe ale lor. "Sârbii trebuie să facă la fel", afirmă cu vehemenţă doctoriţa.
Dar sârbii au alte revendicări. "Noi cerem doar ceea la ce suntem îndreptăţiţi, în temeiul legii", afirmă Dušan Latas despre conflictul din jurul inscripţiilor. Este reprezentantul sârbilor din satul Borovo, aproape de Vukovar. Dar manifestaţiile violente îl îngrijorează. "Mi-e teamă de acele adunări de protest în uniforme, unde se flutură steaguri militare", explică acesta. "Dar nu oamenii de aici sunt cei care le organizează. Aici avem relaţii bune", încearcă el să ne convingă.

A te confrunta cu trecutul

Grădiniţa din localitate ilustrează buna relaţie care există între sârbii şi croaţii din Vukovar. Instituţia dispune de două intrări, pe străzi diferite. Prin prima intră copiii sârbi. Prin a doua cei croaţi. Înăuntrul clădirii, descendenţii celor două comunităţi au propriile lor clase. Sârbii şi croaţii nu împart decât curtea. Şi faptul că nu există niciun gard între ei nu înseamnă că se poate trece frontiera. ”[[În curtea de recreaţie, jucăriile sunt împărţite între copii sârbi şi copii croaţi.]] Educatoarele se asigură că această orânduială este respectată, pentru că nu le place să se amestece copiii", spune Andreja Magoč, psiholog la şcoala primară.
Şi totuşi, nimeni nu mai vrea să trăiască un nou război. "Suntem oameni normali, şi vrem să trăim ca şi oriunde altundeva", ne încredinţează doctorul Semenić-Rutko. "Dar nu trebuie să uităm ceea ce s-a întâmplat iar copiii noştri trebuie să poată să trăiască în pace".
Încheierea proceselor pentru crime de război ar putea fi, în această privinţă, un bun început. Iar aici UE ar putea fi de mare ajutor. Prin exercitarea unei presiuni asupra Croaţiei înainte de aderare, ea a obligat-o să facă faţă trecutului şi crimelor sale de război. Pentru Vukovar, procesul lui Vojislav Šešelj este chiar şi mai important: el este cel care a înfiinţat unităţile paramilitare care au distrus oraşul şi au asasinat locuitorii.
"Ambele tabere trebuie să se angajeze într-o muncă de reflecţie istorică. Ceea ce s-a întâmplat cu adevărat este adumbrit de o mitologie considerabilă", spune Filip Tesař, un specialist ceh al Balcanilor. Acesta estimează că încheind, cel puţin simbolic, un capitol al trecutului, procesele ar putea deschide uşa pentru un dialog indispensabil. Psihologul Charles David Tauber, a cărui cercetare se concentrează pe traumatismele în urma războiului din Vukovar, împărtăşeşte aceeaşi opinie. Potrivit acestuia, locuitorii îşi plăsmuiesc propria lor versiune a ceea ce s-a întâmplat, pe baza a ceea ce au văzut. "Ei transmit apoi propriile lor traumatisme şi viziunea lor personală a lucrurilor familiilor lor, comunităţilor lor şi generaţiilor următoare. UE va trebui deci să se confrunte cu aceste experienţe de război, din Vukovar şi din alte locuri, care intră acum în Europa în acelaşi timp cu locuitorii Balcanilor”, consideră Tauber. "Prin reconcilierea Croaţiei şi Serbiei, proiectul de unificare europeană ar putea reprezenta pentru Balcani o împlinire cu o semnificaţie simbolică la fel de importantă ca cea, pentru Europa de Vest, a reconcilierii francezilor cu germanii", conchide Tesař. "Dacă reuşeşte, va fi un semnal puternic pentru celelalte ţări din regiune".

Newsletter în limba română
Categorii

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect