Marea Britanie: Rapoartele UE aduc o veste bună rea

23 iulie 2013 – Financial Times (Londra)

Uniunea Europeană şi afacerile britanice nu sunt legate de o birocraţie inutilă, potrivit primelor rapoarte despre relaţiile dintre Marea Britanie şi UE. O veste bună? Nu şi pentru un prim ministru care încearcă să renegocieze întoarcerea puterii de decizie la Londra, pentru a împăca o naţiune eurosceptică.

În ultima vreme, există feţe triste în Cabinetul premierului David Cameron. Spre umilinţa colegilor eurosceptici, rapoartele mult-aşteptate, referitoare la relaţia Marii Britanii cu UE, au adus răspunsuri greşite. Se pare că instituţiile de la Bruxelles nici nu lasă fără suflare democraţia britanică, nici nu sufocă economia cu reglementări inutile. Cu toate reacţiile inevitabile de iritare, Uniunea Europeană pare a servi, de fapt, interesul naţional britanic.

Guvernul britanic a publicat prima serie a rapoartelor elaborate în cadrul procedurii de revizuire în totalitate a relaţiei de apartenenţă a Marii Britanii la UE. Primele rapoarte includ studii despre “echilibrul competenţelor” în cadrul pieţei unice, despre politicile fiscale, politica externă şi cea de apărare, securitatea alimentară şi protejarea animalelor, sănătate şi dezvoltare. Ţinând cont de sensibilităţile politice din cadrul coaliţiei guvernamentale britanice – liberal-democraţii vicepremierului Nick Clegg nu împărtăşesc răspândita ostilitate a conservatorilor faţă de aproape orice are legătură cu UE – de elaborarea rapoartelor s-au ocupat în mare parte funcţionari civili independenţi.

Spectacolul evitat cu orice preţ

Au rezultat o serie de rapoarte care prezintă situaţia aşa cum este, independent de ideologii şi de aprecieri politice. De aceea, premierul Cameron a amânat publicarea documentelor până când parlamentarii conservatori eurosceptici au plecat din Westminster, intrând în vacanţă. Nick Clegg dorea ca rapoartele să fie prezentate într-o conferinţă de presă guvernamentală. Însă Biroul premierului Cameron a insistat să se evite spectacolul.

Pro-europenii, care sperau că rapoartele vor avea concluzii clare în favoarea apartenenţei la UE, vor fi dezamăgiţi. Chiar dacă rapoartele relevă că piaţa unică a conferit avantaje semnificative economiei britanice, ele recunosc şi dificultatea cuantificării câştigurilor. Şi, în timp ce mediile de afaceri susţin legislaţia de bază necesară funcţionării pieţei unice, există un consens mai redus în privinţa reglementărilor în domeniul mediului şi în privinţa politicilor sociale.

Însă cea mai frapantă este distanţa dintre obiectivul raportului şi concluziile acestuia. Obiectivul iniţial era să fie creată o argumentaţie pentru anularea masivă a prerogativelor acordate UE, aşa cum solicită euroscepticii ca cerinţă minimă pentru continuarea apartenenţei ţării la UE. Iain Duncan Smith, Owen Paterson şi Philip Hammond se numără printre membrii Guvernului care au protestat faţă de abordarea echitabilă în privinţa oficialilor. În timpul uneia dintre discuţiile de la Whitehall, un consilier al lui Hammond a exprimat nemulţumirea că raportul pe tema politicii externe şi de apărare înclina în sensul evidenţelor clare.

Un raport cu trei concluzii majore

Trei concluzii majore reies din aceste rapoarte. Prima este că piaţa unică stimulează integrarea profundă a economiilor moderne. Companiile depind de cele “patru libertăţi” – circulaţia bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalului. Lanţurile transfrontaliere de aprovizionare, standardele comune, mobilitatea forţei de muncă şi diversificarea producţiei sunt caracteristicile afacerilor actuale. Aceste procese sunt dependente de standarde şi reglementări comune.

Japonia a exprimat public ceea ce multe state terţe au spus în cadrul unor reuniuni private. Investiţiile străine din Marea Britanie (şi locurile de muncă asociate acestora) sunt dependente în mod fundamental de accesul pe alte pieţe ale Uniunii Europene. La modul concret, industria britanică de procesare a alimentelor nu ar putea funcţiona dacă sistemul complex transfrontalier de producţie nu ar avea reglementări uniforme. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul altor industrii şi servicii. Implicaţiile sunt că, dacă Marea Britanie ar ieşi din UE, ar fi obligată de realităţile economice să acceadă din nou la setul de reglementări – doar că de data aceasta nu va mai putea influenţa adoptarea reglementărilor.

A doua concluzie este că Europa şi restul lumii sunt pieţe complementare pentru companiile britanice. Dovezile prezentate de Vodafone sunt elocvente. Implementarea reglementărilor UE în materie de telecomunicaţii au oferit companiei şansa de a se transforma dintr-o companie naţională în una europeană; iar după impunerea pe piaţa europeană, îşi poate realiza ambiţiile globale. Privind din celălalt capăt al telescopului, companii străine precum BMW îşi folosesc operaţiunile britanice pentru a comercializa autovehicule pe pieţele emergente – o practică devenită posibilă doar datorită acordurilor pe care UE le-a încheiat cu state terţe.

În al treilea rând, indiferent de discurs, guvernele britanice aleg de cele mai multe ori să acţioneze prin intermediul Uniunii Europene chiar dacă nu au această obligaţie. Astfel, în materie de politică externă şi apărare, unde instituţiile europene sunt relativ slabe, Marea Britanie alege de cele mai multe ori să se coordoneze cu partenerii europeni. La alte capitole, Londra doreşte extinderea competenţelor Uniunii Europene: protecţia animalelor ar ţine foarte uşor de compenenţele la nivel naţional, dar Marea Britanie solicită reglementări europene.

Ca o concluzie generală, rapoartele evocă nenumărate cazuri în care UE necesită reforme sau în care reglementările europene ar trebui anulate în favoarea deciziilor naţionale. Ele relevă cât de dificil şi costisitor ar fi pentru Marea Britanie să renunţe la această interdependenţă. Ideologia euroscepticilor intră în contradicţie cu dovezile clare. Nu este de mirare că David Cameron a aşteptat vacanţa parlamentară pentru a prezenta concluziile.

Factual or translation error? Tell us.