Criza îmbogăţeşte limbajul

Portughezii au un nou cuvânt – “grandolar”, format în contextul crizei din zona euro şi având sensul de a “supune un membru al guvernului unui protest scandat folosind un imn revoluţionar”. Dar acum, după trei ani de austeritate, chiar şi copiii portughezi folosesc această formă de protest în relaţia cu părinţii dacă nu vor să facă baie.

Italienii, care urmăresc diferenţa de valoare (spread) dintre obligaţiunile de stat germane şi italiene cu o pasiune care până acum era rezervată doar fotbalului, au început să utilizeze cuvinte precum “spreaddite”, explicat în mod ironic de La Repubblica, un ziar cu sediul la Roma, ca fiind “intensificarea suferinţei cauzate de diferenţele mari dintre obligaţiuni”.

În Grecia, expresii apărute pe timp de criză piperează conversaţiile la terase, birouri, în metrou, având prioritate sintagmele sau sloganurile rostite de liderii politici, folosite însă ironic; un exemplu este afirmaţia făcută în 2009 de premierul de atunci, Giorgios Papandreu, că există bani, deşi în mod clar nu existau. “Nu vă faceţi griji, plătesc eu”, le spunea glumind un grec care îşi sărbătorea ziua de naştere la o tavernă din Atena prietenilor care căutau în portofele. “Hei, există bani. Vă amintiţi?”

Înainte şi după criză

Îndelungata criză economică din Europa a generat un şomaj-record şi proteste violente, dar există şi moduri mai subtile de exprimare a efectelor. În numeroase ţări, criza a creat şi un nou limbaj, a adus termeni financiari sofisticaţi în uzul popular şi a generat un jargon ce reflectă umorul negru la care mulţi recurg pentru a face faţă mai uşor problemelor persistente.

[[Jargonul de criză a început să fie utilizat inclusiv de liderii politici]]. În încercarea de temperare a preocupărilor că Spania, la fel ca Grecia, va avea nevoie de un plan internaţional de asistenţă financiară, Cristóbal Montoro, ministrul spaniol al Bugetului, i-a asigurat pe spaniolii nemulţumiţi că “los hombres de negro” sau “men in black” (“oamenii în negru”), aşa cum sunt numiţi reprezentanţii Uniunii Europene, nu vor veni.

Schimbările de tip lexical sunt suficient de numeroase încât, în iunie, Academia Regală Spaniolă, autoritatea oficială în materie lingvistică, a finalizat un dicţionar revizuit care conţine 200 de neologisme sau cuvinte ale căror sensuri s-au modificat. Printre acestea se numără problematicul termen “prima de riesgo” (“prima de risc”), fiind dată ca exemplu o propoziţie foarte utilizată: “Prima de risc a datoriei suverane a crescut cu câteva puncte procentuale”.

Spaniolii, dintre care mulţi nu auziseră niciodată de astfel de termeni înainte de începerea crizei financiare, în 2008, folosesc acum astfel de cuvinte cu o asemenea frecvenţă încât este la fel de probabil să le auzi în conversaţia cu un şofer de taxi ca şi în telejurnalul de seară. În limbaj a intrat şi cuvântul “poukou”, utilizat de greci cu referire la perioada dinaintea crizei.

În mod similar, mulţi termeni utilizaţi frecvent pe fondul crizei se numără printre cele aproximativ 5 000 de cuvinte adăugate în versiunea revizuită a Duden, dicţionarul definitiv al limbii germane, apărut în iulie. Printre acestea sunt cuvinte precum “schuldenbremse”, care în traducere literală înseamnă “frânarea datoriei” şi “eurobond”, o referire la propunerile adresate Uniunii Europene de emitere a unor bonduri pentru acoperirea datoriei statelor din zona euro; germanii se tem că eurobondurile ar reprezenta o povară foarte mare pentru ei. Chiar dacă termenul există, guvernul cancelarului Angela Merkel a făcut tot posibilul ca eurobondurile să nu fie introduse.

Pentru a nu rămâne pe dinafară, un sociolog francez, Denis Muzet, a publicat recent o carte, “Les Mots de la crise” (“Cuvintele crizei” - nu a apărut în limba română), analizând termenii intraţi în uz de la apariţia problemelor economice. Pe lista sa apar sintagme precum: “perte du triple A” (“pierderea [calificativului] triplu A” (utilizat pe scara de evaluare a agenţiilor de rating); “suppressions d’emploi” (“desfiinţarea numărului locurilor de muncă”); “choc de compétitivité” (“şocul concurenţial” - toate reprezentând efecte dure ale crizei. “Modul în care vorbim despre criză contribuie la instaurarea panicii; contribuie la ‘depresionismul’ naţional”, explică Muzet, creând şi el un cuvânt.

“Troica”, cel mai răspândit cuvânt în Europa

Austeritatea se face simţită atât de puternic încât acest cuvânt se aplică în unele cazuri la aproape nimic. Spre exemplu, dacă o femeie portugheză poartă o fustă scurtă, ea poate fi întrebată în glumă de un admirator dacă este într-o perioadă de “austeritate” şi păstrează restul materialului.

[[Criza din Europa durează de atât de mult timp încât este definitorie pentru o generaţie]], numită în Spania “Ni-Nis” (“Nici-Nici”), o referire la grupurile masive de tineri care nici nu studiază, nici nu muncesc. Sau “geração à rasca” (“generaţia în derivă”), aşa cum sunt numiţi în Portugalia.

“Din păcate, sunt foarte familiarizată cu tinerii ‘Nici-Nici’, pentru că am de-a face cu unul acasă”, afirmă Carmen Blanco, o şomeră în vârstă de 43 de ani, referindu-se la fiica ei de 20 de ani, care a renunţat la liceu şi locuieşte cu ea. “În lipsa unei diplome, i-am spus clar că riscă să fie o ‘Nici-Nici’ tot restul vieţii”, adaugă mama.

Numele acordate celor cu probleme nu se rezumă la tineri. În Grecia, unde reducerile salariale şi rata şomajului aflată la nivelul de 27% au forţat o nouă categorie socială largă să revină la lucrurile de bază, oamenii vorbesc de “neoptohi” sau “noii săraci” - un joc de litere cu termenul grec de “îmbogăţiţi peste noapte”.

Denumirile acordate tipurilor de proteste şi protestatarilor sunt numeroase. În Spania, protestatarii se autonumesc “indignados” sau “indignaţii”. Protestatarii în vârstă sunt cunoscuţi sub numele de “yayoflautas” sau “ fluierele învechite”. “Marea blanca” sau “mareea albă” descrie medicii şi asistenţii medicali în uniforme care au protestat faţă de reducerea bugetului pentru sănătate.

Un cuvânt folosit aproape în întreaga Europă este “troica”, referire la cele trei instituţii internaţionale de creditare – Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană – cărora cetăţenii afectaţi de austeritate de la Lisabona până la Atena le atribuie vina pentru toate problemele.