Alegeți o limbă
Este ca pe mare: dacă nu profiţi de cea mai mică urmă de vânt, nu avansezi. Lansat în urmă cu 13 ani, proiectul unui muzeu despre civilizaţiile Europei şi din jurul Mediteranei s-a oprit brusc din cauza neînţelegerilor dintre Paris şi Marsilia: unde ar putea el oare vedea lumina zilei?
Raţiunile practice care ar fi justificat crearea unui asemenea muzeu aveau deja un aspect artificial. Muzeul Naţional al Artelor şi Tradiţiilor populare, prăfuitul muzeu inaugurat la Paris în 1936, trebuia într-adevăr să închidă şi să-şi lase moştenire colecţiile, considerabile, oraşului de lângă Mediterana. Situl, în port, la poalele vechiului Fort Saint-Jean, a fost ales foarte repede iar meridionalul Rudy Ricciotti a câştigat concursul de arhitectură.
Marsilia avea alte necazuri
Marsilia avea însă cu totul alte probleme de rezolvat: tensiunile sociale existente între nordul şi sudul oraşului, de exemplu, sau sărăcirea populaţiei sale, din care 15 procente trăiesc sub limita sărăciei. [[Muzeul a fost pus între paranteze până când Marsilia-Provenţa a fost aleasă Capitală europeană a culturii]] în 2013, cu cinci ani în urmă. Această alegere a reprezentat un nou elan pentru proiect şi a însemnat punctul de plecare al unei veritabile frenezii imobiliare.
În faţa Marsiliei traficului de droguri, a mafiei şi a economiei paralele, s-a înălţat o altă Marsilie, cea a proiectelor culturale, a renovării urbane, a îmburghezirii inerente.
O arhitectură inovatoare
Îmbrăcat într-o ţesătură de beton negru, impozantul paralelipiped al lui Rudy Ricciotti este accesibil prin acoperiş, cu ajutorul a două pasarele, sau pe la parter, dinspre chei.
Într-un caz, ca şi în altul, clădirea respiră calitate. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai reuşite muzee de acest gen în Europa. Cu suprafaţa sa de aproape 4000 de metri pătraţi şi continuitatea cu Fortul Saint-Jean şi oraşul vechi, datorită pasarelelor vertiginoase, edificiul este în acelaşi timp muzeu, atracţie turistică dar şi un nou simbol pentru oraş.
Totuşi, lucrările pe care le deţine nu îi uşurează sarcina. Muzeul etnografic este un concept învechit, care datează din secolul al 19-lea. Astfel că MuCEM doreşte să creeze un muzeu al civilizaţiilor total nou. Mai rămâne de văzut cum se vor organiza, prin prisma fondurilor muzeale moştenite - o jumătate de milion de utilaje, obiecte rituale, mobile, costume, afişe şi tot atâtea fotografii - dar şi a imensului perimetru geografic pe care îl acoperă.
[[Un lucru este însă foarte sigur: accentul va fi pus pe legăturile care unesc Mediterana şi Europa]]. Ar fi mai bine să evităm să opunem Europa de Nord celei din Sud, crede Thierry Fabre, responsabil cu programarea expoziţiilor la MuCEM: viziunea unui "imperiu latin", aşa cum a introdus-o în dezbatere filosoful Giorgio Agamben a fost interpretată, de către Nord, mai ales ca o declaraţie de război. Pentru Thierry Fabre, Europa resimte pentru Mediterana o înclinaţie naturală, care s-a sclerozat totuşi după Goethe, după campania lui Napoleon în Egipt şi după apusul modei orientalismului.
Leagăn al ideilor europene?
Thierry Fabre detestă "discursurile pretenţioase asupra Mediteranei, leagăn al civilizaţiilor". Reactivarea acestei înclinaţii naturale nu este dirijată împotriva Nordului - ar fi vorba mai degrabă de afirmarea unei singularităţi prea des dispreţuite. Pentru el, mediteraneanul posedă "o identitate narativă" puternică, ţesută din istorie şi un imaginar comun. Thierry Fabre consideră că niciun alt imaginar similar - exceptând imaginarul din Caraibe - nu îl poate concura pe cel mediteranean, nici cel atlantic, nici cel baltic.
Pentru el, renaşterea democratică care şi-a făcut apariţia în ţările din Africa de Nord, ca şi instabilitatea politică care o însoţeşte sunt confirmarea faptului că vântul suflă de acum înainte dinspre Sud. De la primele visuri despre Mediterana ale pionierilor socialismului înregimentaţi în spatele lui Saint-Simon până la extazierea lui Nietzsche pentru Carmen, neuitând odele adresate soarelui de Picasso, în sudul Europei se desenează un nou orizont cultural, aşa după cum proclamă MuCEM, bazându-se pe alegeri oareşcum arbitrare.
Un orizont cultural ale cărui lacune vor fi de acum înainte acoperite - inclusiv din punct de vedere politic - de Sud. Din acest punct de vedere, contribuţia MuCEM va depinde de capacitatea sa de a depăşi finalitatea sa iniţială, mai degrabă vagă. Dacă surprinzătoarea afluenţă înregistrată de la inaugurare încoace (350 000 de persoane) poate fi considerată ca un semn de succes, ea nu este încă un argument. Situate pe o linie de falie, Marsilia şi muzeul său întrevăd totuşi la orizont un viitor care nu le aparţine în totalitate.
