Problemele integrării, modelul suedez

Nazanin Johansson n-a avut niciodată personal probleme. E drept, a atras privirile din cauza părului ei negru, a ochilor căprui şi a aspectului persan şi a fost conştientă că trebuie să facă mai multe eforturi decât alţi oameni. Cu toate acestea, Suedia rămâne pentru ea o ţară în care poţi să-ţi depăşeşti poziţia decalată. Şi unde – cum e cazul ei – poţi să devii un mediator energic la o agenţie pentru ocuparea forţei de muncă dintr-un cartier rău famat.

Nu trebuie decât să vrei. Şi tocmai de asta se îndoieşte Nazanin uneori, când stă de vorbă cu tinerii. “Ei vor un job, dar numai dacă e cool. Nu vor să pornească de jos. Uităm uneori că de vină e şi mentalitatea acestor tineri”. Nazanin lucrează la agenţia pentru plasarea forţei de muncă din Kista, o suburbie a Stockholmului şi totodată centrul tehnologic al capitalei suedeze.
Pe de altă parte, Kista e situat între Rinkeby, Husby şi Tensta, cartiere care au atras atenţia agenţiilor de ştiri în luna mai, când tinerii turbulenţi au ieşit în stradă. [[Timp de o săptămână, au fost incendiate maşini şi au avut loc confruntări cu poliţia]]. Imaginile din Suedia au făcut înconjurul lumii. Furie într-o ţară care-ţi poartă de grijă din leagăn până în mormânt? Rasism şi segregare în cea mai egalitară ţară din lume?

Inegalitatea a depăşit media europeană

Ei bine, da, după cum a ieşit repede la iveală. În timp ce lumea nu era atentă, “modelul suedez” a început să se clatine. După un balon de săpun economic în anii ’90, coaliţia de centru-dreapta condusă de Fredrik Reinfeldt a redus, în 2006, cheltuielile pentru sistemul de asigurări sociale, iar nivelul maxim al impozitelor a scăzut. Suedia continuă să fie o societate egalitară, dar inegalitatea a depăşit media europeană. La fel ca în restul Europei, imigranţii, persoanele cu educaţie modestă şi tinerii – mai ales bărbaţii tineri – sunt cei mai afectaţi de situaţie. Şi la fel ca în restul Europei, huliganii au făcut parte din toate aceste categorii.

Spre deosebire de multe ţări europene, unde cifrele sunt în scădere, Suedia acordă cu fiecare an mai multe permise de şedere. În 2012 s-a atins recordul de 110 000. Printre refugiaţi predomină momentan sirienii, somalezii, irakienii şi romii.
Pentru ei, e mult mai greu să iasă din suburbii decât pentru cei veniţi înaintea lor. Există mai puţine locuri de muncă, societatea e mai complexă, pragurile, mai înalte. “Aş vrea să fiu paznic, dar pentru asta am nevoie de pemis de conducere”, spune, de exemplu, Sameh Sakr, un egiptean în vârstă de douăzeci şi doi de ani din cartierul Hallunda. “Un permis de conducere...” repetă el sarcastic. “Cum mi-aş putea permite eu să plătesc un permis?”

Bogaţii şi săracii trăiesc separat

În Suedia, segregarea s-a accentuat. La Stockholm, cei mai mulţi imigranţi locuiesc în cartierele cu grădini situate de-a lungul liniei albastre de metrou, supranumite “Orient Express”. E vorba de blocuri de beton de trei până la şapte etaje, construite în anii ’60 şi ’70. [[În unele cartiere, 80% dintre locuitori fac parte din prima sau din a doua generaţie de imigranţi]], iar 50% sunt şomeri, faţă de 8% din totalul suedezilor. Unul din patru imigranţi nu termină şcoala. 3% dintre copiii suedezi sunt săraci, faţă de 40% dintre copiii imigranţilor.

E un fapt că în toate oraşele europene bogaţii şi săracii trăiesc separat. Dar Stockholmul e format şi din insule, iar cartierele sunt despărţite de vaste spaţii verzi, motiv pentru care clasele prospere devin automat gated communities [cartiere rezidenţiale în care accesul este controlat şi unde spaţiul public este privatizat]. Cartierul Nockeby e plin de vile perfect întreţinute şi dotate cu sisteme de alarmă. În apropierea staţiei de metrou Rinkeby, în schimb, vezi bărbaţi stând degeaba pe băncile dintre blocuri. Există, ce-i drept, o cafenea turcească şi un bazar somalez, dar nici măcar un singur bancomat.

Cum s-a ajuns la asemenea statistici alarmante şi la asemenea insule de nemulţumire în Suedia egalitară? Nu se poate spune că autorităţile nu acordă atenţie problemei. Dimpotrivă, ministrul Integrării şi al Muncii vrea să creeze locuri de muncă temporare subvenţionate şi să diversifice cursurile de suedeză, astfel încât un inginer irakian să nu mai primească lecţii la acelaşi nivel cu un somalez care abia ştie să scrie şi să citească.

Cei care vorbesc rinkebysvenska n-au şanse să-şi găsească de lucru

Ministrul integrării, Erik Ullenhag, afirmă că nu se pune problema ca Suedia să ducă o politică mai fermă referitoare la refugiaţi, aşa cum cer democraţii suedezi xenofobi. “Noi vedem aici o problemă economică şi o problemă a tinerilor, nu una legată de imigraţie. Dacă o ţară adoptă un ton dur în ceea ce-i priveşte pe imigranţi, îşi violentează propria demnitate. În plus, subminează poziţia celor care sunt deja aici. De altfel, Suedia are nevoie de imigranţi”.

Tobias Hübinette, cercetător în domeniul migraţiei la Centrul Multicultural din suburbia sudică Botkyrka, afirmă că, în practică, imigranţii au nevoie de multă, foarte multă determinare, perseverenţă şi noroc ca să depăşească prăpastia salarială, educativă şi etnică. [[De multe ori, nici măcar nu sunt consideraţi suedezi, cu toate că s-au născut în Suedia]]. Cei care vorbesc, de exemplu, rinkebysvenska – suedeză cu accent – n-au şanse să-şi găsească de lucru.

În urmă în dezbaterea multiculturală

Ullenhag are o soluţie: un nou “noi” pentru Europa. “Nu-mi place că în Europa ‘noi’ descrie mereu o situaţie din trecut. În Statele Unite, oricine trăieşte pe teritoriul american este american. Acolo, ‘noi’ ţine de viitor. Aşa trebuie să se întâmple şi în Europa”.

“Ar conta deja foarte mult”, e de părere scriitorul şi jurnalistul Viggo Cavling, “dacă am începe prin a recunoaşte că nu mai suntem acea ţară omogenă, în care toţi oamenii sunt egali”. Dar tocmai asta le e greu să recunoască suedezilor, crede Hübinette, cercetător în domeniul migraţiei. “Între timp, 19% dintre suedezi au unul sau doi părinţi străini. Dar încă nu realizăm acest lucru. Să nu uităm că Suedia n-a avut niciodată colonii. Suedia este, inclusiv din această cauză, o ţară naţionalistă. Suedezilor nu numai că le place să facă bine: ei se şi cred buni. Prin urmare, îi primim cu plăcere pe refugiaţi, dar ne e greu să recunoaştem acum că am dat naştere unor situaţii inadmisibile. În dezbaterea culturală, suntem cu două decenii în urmă”.