Alegeți o limbă
Aceasta nu este prima criza de legitimitate cu care se confruntă partidele. Respingerea acestui tip de organizare politică s-a întâlnit adeseori în istorie. În 1919, Benito Mussolini îşi numeşte "antipartid" propria mişcare fascistă. Care în cele din urmă tot a devenit un partid, oricât de mult s-a împotrivit Mussolini. În final, partidul rămâne singurul instrument care permite participarea cu adevărat la exercitarea puterii.
De câţiva ani încoace, ne aflăm într-o nouă realitate tehnologică, care face paralelele istorice să devină inutile. Şi anume accesul masiv la Internet al unei mari majorităţii a populaţiei mondiale, şi apariţia reţelelor sociale. S-ar putea menţiona aici concluziile unor experţi politici care au studiat influenţa enormă a Internetului şi a reţelelor sociale asupra primăverii arabe, o întreagă regiune a lumii care şi-a schimbat înfăţişarea în doar câteva luni. Se pot menţiona şi alte exemple, precum mişcarea Occupy Wall Street, din Statele Unite ale Americii, violenţele din Turcia din ultimele două luni, şi multe altele.
Partide politice arhaice
Noii vectori ai discuţiilor politice în cadrul reţelelor sociale sunt diferiţi de cei ai forumurilor convenţionale şi bine cunoscute. Hai să încercăm să ne imaginăm câţi tineri membri ai unei reţele sociale ar prefera să meargă la un eveniment politic în loc să conducă o discuţie informală pe Facebook. Iată de ce imaginea partidelor, ca model de organizare politică, pare acum arhaică.
În ceea ce le priveşte, partidele privesc aceste noi spaţii de discuţii mai degrabă cu frică şi neîncredere decât cu speranţă. [[Dar confruntarea de idei politice nu este moartă, ci în tranziţie]]. Se pare că partidele ele-însele nu se folosesc destul de aceste resurse care permit generarea de idei venite "de jos". Ele sunt cu mult în întârziere în conştientizarea acestei noi realităţi.
Neîncrederea în partidele politice, îndepărtarea lor din ce în ce mai evidentă de nevoile societăţii, precum şi apariţia acestor noi forme de discuţie politică pun într-o situaţie delicată mediatorii tradiţionali dintre guvern şi popor. Nu este o întâmplare faptul că această lipsă de legitimitate dă naştere unor noi modele care permit cetăţenilor să exercite o anumită presiune.
Ei au nume diferite în funcţie de ţară, şi se luptă pentru scopuri diferite: ei sunt indignaţii din Spania, Occupy Wall Street în SUA, sau opoziţia faţă de sistem în Rusia. Dar în schimb au în comun structura lor orizontală, folosirea reţelelor sociale şi poziţia lor faţă de partidele ordinii stabilite, ori dorinţa lor de a schimba sistemul, orice ar însemna acest lucru.
Crearea de noi partide
Vestea bună este că pe subiect Bulgaria nu este în întârziere faţă de lume. Mişcările de contestare care sunt în toi deja de peste un an au dat naştere la acest tip de organizaţie. Comparaţia de domeniu de aplicare şi de amploare totuşi nu este în favoarea noastră, dar este important că am făcut primii paşi în această direcţie. În ultimele luni, pe Facebook au fost create mai multe grupuri, care sunt acum pe cale să se transforme în adevărate forumuri de discuţii politice. Există de asemenea "reţeaua protestatară" a unei activiste.
Cu toate acestea, discuţiile limitate la Internet comportă anumite riscuri majore. Cel mai important este riscul de a se amăgi. Opiniile difuzate pe forumurile on-line sunt departe de a fi reprezentative pentru întreaga societate. În limitele acestui cerc social închis şi acestui mediu pozitiv, este uşor să crezi că toată lumea împărtăşeşte aceleaşi opinii şi valori. Ceea ce nu este cazul. Ci este doar o mică parte a societăţii care a găsit un mijloc de a-şi difuza ideile căutând confirmarea unei comunităţi.
[[Pentru a schimba cu adevărat ceva în ţară şi în exercitarea puterii, este necesar sprijinul majorităţii cetăţenilor]]. Apoi este nevoie de un instrument legislativ pentru a participa la alegeri, unde trebuie dovedit că nu este vorba doar de câteva mii de oameni, pe Internet, ci de o mare parte dintre bulgari. Iar deocamdată, în acest cadru legislativ, nu există decât un mijloc pentru a face acest lucru: crearea unui partid şi participarea la alegeri.
Dacă una dintre aceste mişcări nou create se dezvoltă şi câştigă popularitate, ea va conduce la crearea unui partid pentru a participa la alegerile legislative. Iar dacă partidul respectiv nu reuşeşte să treacă de alegeri, va fi înmormântat în cimitirul politic, ca atâţia alţii înaintea lui. Din acest motiv, liderii acestor noi organizaţii politice ar face bine să nu se grăbească să condamne partidele. Dacă mişcările lor îşi ating obiectivele, atunci vor recurge şi ei la aceste vechi organizaţii atât de cunoscute: partidele politice.
Manifestaţii în Bulgaria
Ca o adiere venită din 1989
După cinci luni de manifestaţii stradale aproape fără întrerupere, societatea bulgară traversează o criză de lipsă de încredere în politicieni, o criză fără precedent, [scrie] jurnalistul Ilia Valkov în cotidianul Sega. Această lipsă de încredere simbolizează o degradare a societăţii şi a statului, căci ea indică o interogare asupra legitimităţii şi autorităţii clasei politice, dar şi a puterii judiciare, a presei, a ONG-urilor sau a bisericii ortodoxe.
La originea acestui sentiment de neîncredere regăsim o erodare a valorilor: alegătorii caută salvarea prin alegeri miraculoase şi promisiuni frumoase din partea liderilor carismatici.Astfel se acordă de fapt încrederea unui "mesia" politic.
Din acest punct de vedere este posibilă stabilirea unei paralele între situaţia de astăzi şi evenimentele din 1989, din timpul căderii Cortinei de Fier:
societatea bulgară s-a transformat într-un butoi cu pulbere. Cetăţenii, sătui, sunt pe cale să realizeze că există, să se organizeze singuri, să-şi facă autocritica.
