Alegeți o limbă
Nu există niciun dubiu în privinţa folosirii de arme chimice în Ghouta, în estul Damascului, un atac care, spre deosebire de cele precedente, au produs victime în masă. Fie că acestea se numără în sute sau chiar peste o mie - cum pretind rebelii - este oricum unul dintre cele mai importante atacuri cu arme chimice de la cel al lui Saddam Hussein asupra kurzilor în Halabja, acum 25 de ani, şi o provocare clară faţă de declaraţia [preşedintelui SUA] Barack Obama, făcută cu un an în urmă, cum că, dacă se dovedeşte folosirea de arme chimice sau biologice, i s-ar "schimba părerea".
Şi nu există niciun dubiu nici în privinţa celor care au comis această atrocitate. Guvernul sirian a recunoscut că a lansat o ofensivă majoră în zonă şi că este singurul beligerant cu capacitatea de a folosi arme chimice la asemenea amploare. Oamenii serviciilor secrete occidentale au calculat că ar fi nevoie de o forţă de invazie de 60 000 de soldaţi pentru a captura şi securiza cele 12 depozite de arme chimice pe care Bashar al-Assad le are la dispoziţie. A fost necesar mult sarin, dacă într-adevăr aceasta a fost substanţa folosită, pentru a ucide atâtea persoane. Atacul cu gaz sarin din metroul din Tokyo a ucis 13 persoane.
Patru cauze posibile
Mai rămâne întrebarea de ce. Apărând statul sirian (care îi este client...) de acuzaţie, Rusia a numit atacul o provocare pre-planificată, fiindcă s-a petrecut la câţiva kilometri de hotelul în care se aflau inspectorii ONU, aflaţi acolo pentru a ancheta asupra presupuselor incidente precedente. Există patru cauze posibile: un comandant sirian care a acţionat de unul singur, ceea ce este puţin probabil; un ordin de la dl Assad ştiind că dl Obama oricum nu va răspunde la provocare; sau o decizie de a a înteţi puterea de foc împotriva rebelilor care, în ciuda pierderilor din Qusair sau Homs, controlează încă aproape jumătate din ţară. A patra cauză posibilă este că atacul s-a petrecut prost, omorând mai mulţi oameni decât trebuia.
Toate opţiunile posibile de răspuns sunt proaste. [[Franţa şi Turcia fac presiuni pentru o acţiune militară, iar Marea Britanie nu o exclude]] - posibile lovituri aeriene împotriva depozitelor de rachete şi avioane pe care lui al-Assad nu i-ar plăcea să le piardă. Nu există nicio şansă ca el să permită echipei de inspecţie ONU să-şi extindă zona de anchetă la mai mult de cele trei locaţii delimitate. Şi, având protecţia Rusiei şi a Chinei, este puţin probabil să fie obligat de către Consiliul de Securitate să facă acest lucru. Sarcina guvernului sirian este simplă - să tragă de timp, întârziind echipa de inspectori ONU, în timp ce dovezile pe teren se degradează, ceea ce se întâmplă rapid într-o zonă de lupte.
Este puţin probabil ca loviturile aeriene să clameze războiul. Generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major american, a declarat în faţa Congresului că, deşi SUA este pregătită să intervină în război, niciun grup rebel moderat nu este pregătit să umple golul. Ceea ce presupune un război regional scăpat de sub control. Acest atac chimic s-ar putea să nu fie ultimul.
Reacţii
Zgomot de bocanci occidentali în Siria
Ministrul francez al Afacerilor externe, Laurent Fabius, a evocat necesitatea unei "acţiuni în forţă" în cazul în care s-ar dovedi că presupusul atac al guvernului sirian împotriva unui cartier din Damasc, în 21 august, ar fi fost întreprins cu ajutorul armelor chimice, informează Le Figaro. Ministrul exclude totuşi o intervenţie terestră.
Cotidianul conservator dezvăluie, printre altele, că în sudul Siriei este în desfăşurare o "ofensivă anti-Assad":
un prim grup de 300 de persoane, sprijiniţi fără îndoială de comandouri israeliene şi iordaniene, ca şi de membri ai CIA, ar fi trecut frontiera în 17 august. Un al doilea li s-ar fi alăturat în 19. Potrivit unor surse militare, americanii, care nu doresc nici prezenţa soldaţilor pe solul sirian şi nici înarmarea rebelilor din zona controlată de islamiştii radicali, formează de mai multe luni de zile, discret, într-o tabără de antrenament instalată la frontiera iordaniano-siriană, combatanţi ai Armatei libere siriene, aleşi pe sprânceană.
