Balcani: Cuvântul cetăţenilor

În timpul unei manifestaţii împotriva guvernului, la Sofia (Bulgaria), în 11 iulie 2013.
În timpul unei manifestaţii împotriva guvernului, la Sofia (Bulgaria), în 11 iulie 2013.
26 august 2013 – Trouw (Amsterdam)

Balcanii sunt zguduiţi de un val de contestaţii. Din Slovenia în Bulgaria, populaţia iese în stradă pentru a denunţa abuzuri. Cetăţenii iau cuvântul pentru a cere o nouă formă de politică. excerpts.

La început, erau doar şapte. "Un prieten mi-a cerut să-mi iau maşina şi să mă reped la Parlament. Vroiam ca de data aceasta să ni se audă vocea", îşi aminteşte Zlatko Abaspahić. Ei aveau toţi aceeaşi problemă, nu puteau să-şi înregistreze nou-născuţii în registre, Parlamentul fiind incapabil să adopte o lege în acest sens. Acesta a fost începutul revoluţiei bebeluşilor din vara aceasta, în Bosnia.

Înarmaţi cu cărucioare, tobe şi fluiere, aceştia şi-au pus la punct politicienii. În privinţa înregistrării nou-născuţilor, dar de asemenea în privinţa altor subiecte, precum lipsa de mijloace financiare alocate universităţilor sau salariile exorbitante ale deputaţilor. "Este pentru prima oară în douăzeci de ani când oamenii îşi exprimă temerile şi nemulţumirile", este de părere Aldin Arnautović, un alt manifestant de prima oră.

Mişcările de proteste de acest gen sunt la modă. În Croaţia, România sau Macedonia, au avut loc demonstraţii spontane similare. În Slovenia, în iarnă au fost nevoiţi să demisioneze un prim-ministru, un lider din opoziţie şi un primar.

În Bulgaria, guvernul şi un primar au aruncat prosopul în primăvară, dar de atunci noi mişcări de protest au izbucnit în ţară, de o amploare nemaiîntâlnită până acum în Balcani (de după1989). De aproape două luni încoace, mii de oameni blochează în fiecare zi străzile din jurul Parlamentului din Sofia, pentru a cere noi alegeri.

Ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic, deputaţii sunt în concediu, dar manifestaţiile continuă

Ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic, deputaţii sunt în concediu, dar manifestaţiile continuă. În căldura apusului de soare, atmosfera din jurul Parlamentului deşert este saturată cu sudoare şi cu stropii de salivă împroşcaţi de mii de fluiere. "Vacanţe plăcute!", se poate citi pe o banderolă, sau "Luna august nu vă va salva".

"Abia acum ne dăm seama de cât de greu este să provoci căderea comuniştilor", constată Hristo Vodenov, referindu-se la clasa politică dominantă care – opoziţia cât şi guvernul – este adânc înrădăcinată în trecutul comunist, şi de care manifestanţii vor să se descotorosească odată pentru totdeauna.

Încredere erodată

Motivele pentru care oamenii ies în stradă sunt întotdeauna locale. Cauzele iniţiale pot fi scandaluri sau oameni politici, dar foarte rapid mişcarea de contestare se întinde. Revolta se dezlănţuie şi cetăţenii se aşteaptă la mai mult.

Totuşi, deşi aceste mişcări de protest sunt locale, ele au multe puncte comune. Srdja Popović, devenit cunoscut în timpul revoltei populare din Serbia care l-a împins la demisie pe Slobodan Milosević, îşi propune acum consultanţa altor mişcări comparabile. El vorbeşte despre "puterea poporului" (people's power): "Mişcările de aici, ca şi cele din Turcia sau Brazilia, sunt o dovadă vie; curentele politice dominante şi-au pierdut legitimitatea, oamenii obişnuiţi, creativi, pot deveni actori importanţi".

Această legitimitate a clasei politice stabilite este pusă astăzi sub semnul întrebării pretutindeni în Balcani. Scandalurile de corupţie şi cinismul politic subminează încrederea alegătorilor. Promisiunile electorale sunt nişte glume notorii. Şi fiecare ţară îşi are politicienii ei care, chiar şi foarte întinaţi de diverse cazuri, se agaţă încă de putere.

Ei aşteaptă mai multă transparenţă şi un comportament responsabil din partea politicienilor

Dar ce caută oare să obţină manifestanţii? Este evident. Ei aşteaptă mai multă transparenţă şi un comportament responsabil din partea politicienilor. Şi cer rezultate concrete în schimbul impozitelor pe care le plătesc, şi mai ales respect. Politicienii sunt în serviciul cetăţenilor, şi nu invers.

Dar rareori există vreun program concret. Manifestanţii sunt uniţi prin respingerea lor faţă de practicile politice dominante. Şi adună uneori persoanele cele mai diferite. "Chiar nu-mi place de aceşti oameni", spune un manifestant liberal din Croaţia, pe un ton plin de subînţeles, arătând spre un grup naţionalist, de asemenea prezent la manifestaţie. "Dar guvernul mă dezgustă şi mai mult..."

Atâta timp cât manifestaţiile sunt împotriva întregii nomenclaturi politice, există deci o unitate. Partidele politice care încearcă să se alăture manifestanţilor sunt alungate cu huiduituri. "Noi nu suntem aici pentru a înlocui actualul guvern cu altul" este un slogan răspândit.

Niciun lider nu a fost scos la suprafaţă de toate aceste mişcări de protest. Toţi cei care au încercat au căzut de pe piedestalul lor. Personalităţile cât de cât implicate în organizarea evenimentelor încearcă să scape cât mai repede cu putinţă de eticheta de purtător de cuvânt, pentru a nu fi respinse imediat de ceilalţi manifestanţi. Strategiile sunt adeseori dezbătute în şedinţe plenare. Fiecare manifestant poate face un pas înainte pentru a-şi expune propria viziune.

Această lipsă de lideri şi de program este totodată puterea şi slăbiciunea acestor mişcări de contestare. Întrucât le permite să adune laolaltă mari grupuri eterogene, dar pe de altă parte înseamnă că nimeni nu înaintează pentru a pune în aplicare adevărate reforme. Opoziţia oficială este tot atât de suspectă cât guvernul. Se formează o multitudine de mici partide care nu reuşesc să construiască un capital de încredere. Alegerile riscă astfel să-şi piardă funcţia de motor al schimbării.

Negare sau populism

Aversiunea şi neîncrederea sunt atât de adânc înrădăcinate încât politica este văzută ca o problemă, şi nu ca o soluţie

În Bulgaria, potrivit unor sondaje, aproape jumătate din populaţie susţine manifestanţii. Am fi tentaţi să tragem concluzia că este vorba despre aceeaşi jumătate care de obicei nu merge la vot. Aversiunea şi neîncrederea sunt atât de adânc înrădăcinate încât politica este văzută ca o problemă, şi nu ca o soluţie.

Guvernele încearcă prin urmare să treacă de furtună întregi. În Slovenia, primul ministru, Janez Janša, s-a menţinut la putere mai mult de o lună în timp ce toată lumea era de acord asupra faptului că era momentul să-şi termine cariera. În Bosnia, Parlamentul a decis să stabilească o perioadă de concediu în speranţa că manifestaţiile se vor opri în cele din urmă. În Bulgaria, primul ministru Plamen Oreşarski nu vrea să audă de noi alegeri. Folosind când tăgăduirea, când măsurile populiste precum creşterea pensiilor şi a alocaţiilor familiale, el încearcă din răsputeri să calmeze tensiunile.

Fără obiective concrete, este greu de ştiut dacă valul de contestare populară a fost un succes. Dar poate că a produs deja rezultate. "Cel puţin am alungat apatia şi am dovedit că puteam realiza ceva împreună", a declarat Arnautović în Sarajevo. "Chiar dacă mişcarea se năruie acum, ar putea da naştere unor noi grupuri"

CANVAS, centru din Belgrad pentru acţiune şi strategie aplicate nonviolente, se specializează în teoria puterii populare. CANVAS publică diverse cărţi, organizează conferinţe şi oferă consultanţă pentru mişcările de proteste. Fondatorul său, Srdja Popovic, consideră că actualul val de proteste care a cuprins Balcanii este strâns legat de ceea ce se întâmplă în Brazilia şi Turcia: "Cetăţenii învaţă să reamintească politicienilor sarcinile lor".

Interacţiunea cu aceşti politicieni este indispensabilă. Manifestanţii au ei oare o viziune clară şi pot ei să impună o disciplină? La rândul lor, politicienii pot ei să se înţeleagă cu manifestanţii în privinţa unor valori comune, sau îi consideră doar trădători şi terorişti, precum prim-ministrul turc, Recep Tayyip Erdoğan?

În această privinţă, revolta slovenă pare pentru moment cea mai reuşită: politicienii compromişi au dispărut de pe scenă, iar noul guvern este conştient de a fi sub supravegherea populaţiei. Lunile următoare vor dovedi dacă şi mişcările de proteste din alte ţări pot ajunge la un rezultat asemănător.

Factual or translation error? Tell us.