Alegeți o limbă
Pe 1 decembrie, Tratatul de la Lisabona îşi sărbătoreşte prima sa aniversare. Evenimentele atât de importante ale acestor 12 ultime luni nu ar putea decât să umbrească această aniversare. Intrarea în vigoare a noii Constituţii europene a coincis cu apariţia crizei datoriei din Grecia, fapt care s-a îndreptat mai apoi spre un dezastru financiar pentru zona euro. Această criză a arătat că tratatul era învechit înainte de a intra în joc. După un deceniu de succese aparente, descoperim cu teamă că Europa nu este înarmată pentru a-şi apăra moneda. Din fericire, tratatul prevede mecanisme pentru a introduce schimbările necesare, chiar dacă unii sunt scandalizaţi de o modificare aşa de prematură.
Europa a sfârşit prin a asculta numeroşii eurofili, ale căror avertismente erau ascunse de mulţi ani de euforia pieţelor. Astfel, recent, am început să reauzim vocea lui Jacques Delors. Vechiul preşedinte al Comisiei Europene, mare constructor al Uniunii declara recent: “Uniunea economică şi monetară a fost victimă a capitalismului financiar şi a unui eşec provocat de iresponsabilitatea conducătorilor noştri." ” Pentru el, “acest eşec a fost încercarea de a face o uniune monetară fără o uniune economică”.
Delors a ironizat absurditatea lumii în care trăim. “Astăzi pieţele ne avertizează că dacă nu reducem deficitul, ne vor ataca. Dar cum politicile de reducere a deficitelor provoacă o scădere a creşterii, ne spun imediat: ‘Vă vom ataca pentru că nu este suficientă creşterea voastră’. Şi vor adăuga: Vom asista la [o întoarcere la populism].” O renaştere neliniştitoare, căci, dacă l-am crede pe Delors, populismul nu se manifestă numai în alegerile naţionale, dar şi în Consiliul European.
"Situaţia actuală nu poate dura"
Marco Incerti, cercetător la Centrul pentru Studii Europene de Politică (CEPS), ne explică: “Una din problemele Tratatului de la Lisabona, este că, atunci când s-a elaborat Constituţia Europeană (proiect rămas fără urmare, dar reluat în proporţie de 90% în noul tratat), nu am luat în seamă problemele cu care ne-am confruntat până astăzi, dintre care multe nu apăruseră încă”. “Situaţia actuală nu poate dura, estimează Incerti, căci suntem lipsiţi de instrumente pentru a regla anumite chestiuni presante”, mai ales în domeniul financiar. “Este aberant să fie nevoie să aştepţi ca 16 persoane [conducătorii Eurogrupului] să se reunească pentru a lua o decizie”, concluzionează el.
Unul dintre principalele obiective ale tratatului consta în dotarea UE cu o voce unică pentru reprezentarea sa externă. De unde şi crearea titlului de preşedinte permanent al Consiliului Europei şi întărirea puterilor diplomaţiei europene. După un an, este încă prea devreme pentru evaluarea rezultatului. Dar munca minuţioasă realizată de Herman Van Rompuy a fost decisivă în momentele cele mai critice, în timpul cărora Uniunea era “la marginea catastrofei”, cum a spus el însuşi. Decizia lui Van Rompuy de a convoca toţi şefii în februarie şi modul în care a condus echipa de experţi în vederea elaborării unui guvern economic au contribuit la crearea unui climat constructiv în faţa indeciziei liderilor.
Incerti recunoaşte împreună cu alţi analişti că “Van Rompuy a ieşit din asta mai bine decât ne-am fi imaginat”. Cât despre Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe, ar fi nedrept să examinăm bilanţul său acum. Catherine Ashton şi-a consacrat toată energia punerii în practică a serviciului de acţiune externă european, “un instrument cu mare potenţial”, potrivit analistului CEPS.
"Mulţi vorbesc în numele Europei"
“Ceea ce mă preocupă, subliniază totuşi Iñigo Méndez de Vigo, eurodeputat al Partidului Popular (de dreapta) şi unul dintre juriştii care au contribuit cel mai activ la elaborarea Constituţiei, este că mulţi vorbesc în numele Europei, Van Rompuy, Jose Manuel Barroso [preşedintele Comisiei Europene], şefii de stat şi de guvern [preşedinţia semestrială prin rotaţie] şi acum Jean-Claude Trichet [preşedintele Băncii Centrale Europene] se mai adaugă. […] Este o mare cacofonie, o sursă de confuzie.”
Enrique Barón Crespo, vechi preşedinte al parlamentului European, valorizează faptul că “Consiliul European, precizează el, este pe cale să devină puţin câte puţin viitorul guvern economic al UE şi Parlamentul European se vede dotat cu noi puteri”. Un lucru este sigur, la un an de la intrarea tratatului în vigoare: eurodeputaţii şi-au făcut deja vocile auzite, pentru a fixa noi condiţii pentru acordul stabilit anterior de Statele Membre şi SUA asupra transmisiei datelor bancare, sau pentru a cere un rol mai mare Parlamentului în discuţiile despre bugetul UE.
Bilanţ
După un an, Catherine Ashton tot nu şi-a găsit locul
“Un an cu Ashton: totul pentru atât?”, se întreabă fără ocol Le Soir în ziua aniversării intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Pentru cotidianul belgian “multe s-au spus despre fostul premier belgian [Herman Van Rompuy],a cărui eficacitate este recunoscută dar a cărui discreţie pare să fie o problemă. Este dificil, în schimb, să auzim cea mai mică laudă la adresa britanicii ! În cel mai bun caz, sunt unii care spun că mai trebuie să-i dăm timp…” Cotidianul reaminteşte mai ales circumstanţele numirii lui Ashton: “o incredibilă înlănţuire de evenimente puţin glorioase, de natură politicianistă, de la decolarea sa din anturajul lui Tony Blair...” “De un an”, constată pe un ton amar cotidianul, “cu greu putem detecta impactul său pe harta lumii”. “Doar Parlamentul European a ieşit în mod clar câştigător din aplicarea unui nou mod de angajare în Uniune”, observă Le Soir, pentru care “dezbaterea s-a animat şi politizat, şi aleşii noştri s-au mobilizat pentru a arăta noua lor influenţă pe un număr de dosare: respectul pentru viaţa privată (Swift), reglementările financiare, Serviciul european de acţiune externă, şi, mai recent, bugetul pe 2011 şi viitoarea finanţare”.
