Michel Barnier, în timpul unei conferinţe de presă. Bruxelles, iulie 2011.

Michel Barnier, marele şef al reglementărilor

15 septembrie 2008, falimentul băncii americane Lehman Brothers declanşa o criză fără precedent. La cinci ani după, artizanul reglementării pieţei financiare în Europa, face un bilanţ. În momentul în care îşi încheie mandatul, Michel Barnier are ca obiectiv următor Comisia.

Publicat pe 13 septembrie 2013 la 16:15
Michel Barnier, în timpul unei conferinţe de presă. Bruxelles, iulie 2011.

La Bruxelles, tabelul lui Michel Barnier este aproape la fel de cunoscut ca Michel Barnier el-însuşi. Când comisarul european pentru Piaţa internă şi servicii Financiare pleacă la vreo întâlnire, el are întotdeauna la subsuoară o foaie de hârtie A4, cu acest celebru tabel. Beoţianul nu va vedea decât un tabel Excel, umplut cu un jargon tehnic indescifrabil, cu căsuţe ţipător colorate. Dar înaltul savoiard cu păr argintiu, mereu impecabil, va fi acolo să-l lumineze. Ajunge să se arunce o privire pe tabel: acolo sunt aliniate toate măsurile cerute în 2009 de liderii G20 pentru a îmblânzi o lume a finanţei care a adus lumea pe margine de prăpastie. De fiecare dată când una dintre aceste măsuri a fost lansată la nivel european, Michel Barnier şi-a colorat căsuţa respectivă. Şi de altfel acesta nu ratează ocazia de a sublinia, cu marea seriozitate care îl caracterizează, că nu mai este nicio căsuţă albă.
Jurnalişti, bancheri, avocaţi sau chiar François Hollande, preşedintele Franţei, cu puţin timp în urmă: toţi au avut parte de prezentarea acestui tabel, recent publicat într-o broşură mai arătoasă. Chiar şi Papa Benedict al XVI-lea a avut dreptul la tabel, cu ocazia unei întrevederi în februarie, cu trei zile înainte ca acesta să-şi părăsească funcţia. Fotografia acestui moment ocupă acum un loc de cinste în biroul comisarului...
Fiindcă fostul ministru francez vede în acest document dovada reuşitei sale. "Am acoperit toate domeniile care trebuiau să fie reglementate", explică acesta. Ajuns în acest post după prăbuşirea băncii Lehman Brothers, comisarul avea o foaie de parcurs clară: să stabilească un nou cadru lumii finanţelor, arătată atunci cu degetul de toţi conducătorii mondiali. El s-a înhămat la această sarcină cu dârjenie. În total, au fost prezentate sau adoptate aproape 30 de legi. "Un tsunami de reglementări", deploră un lobbyist de-al City-ului (cartierul financiar al Londrei). Practic niciun actor al sectorului nu scapă: cabinete de audit, agenţii de rating, burse de valori, fonduri speculative, bănci... [[La apogeul crizei, în 2011 şi 2012, aproape o treime din legile prezentate de către Comisie proveneau din rândul serviciilor lui Michel Barnier]].
Această frenezie legislativă este în contrast cu trecutul recent. Înainte de falimentul Lehman, Comisia Europeană era unul dintre cei mai fervenţi apărători ai dereglementării. Unii funcţionari îşi amintesc încă cu groază accesele de mânie ale lui Charlie McCreevy, predecesorul lui Michel Barnier, când i se vorbea de a legifera. "Nu este nevoie de legislaţie în finanţe, duceţi-vă... nu ştiu, să schiaţi, sau acasă, undeva!".
Evident, în 2009, în momentul schimbării Comisiei, este exclus să se mai ţină un astfel de discurs. Omul care soseşte pe mormanul de ruine de după Lehman nu cunoaşte aproape deloc lumea trading-ului şi a produselor financiare derivate. Astfel, el a avut ideea de a concentra programul într-o frază, pe care o repetă aproape săptămânal în multiplele conferinţe pe care le dă pretutindeni în Europa: "Niciun actor financiar, niciun produs financiar nu va scăpa reglementării". Şi nu este o frază aleasă la întâmplare: Michel Barnier a auzit-o cu câteva zile înainte de numirea sa oficială, la sfârşitul anului 2009, de la Angela Merkel. Cine vrea să dureze la Bruxelles calcă pe urmele adevăratului patron...
Simbolic, el a decis de asemenea să-şi facă prima vizită oficială în afara capitalei europene Bruxelles, la începutul anului 2010, la Londra. Este puţin să spui că [[guvernul britanic nu avea niciun chef ca City-ul lor să fie controlat şi reglementat de către un francez, văzut ca un lup în stână]]. "Cel mai periculos om din Europa", titra la vremea respectivă Daily Telegraph, marele cotidian eurosceptic.
Dar Barnier şi-a dat întotdeauna străduinţa ca Londra să nu se găsească încolţită şi în minoritate în negocierile din jurul diferitelor texte legislative. Şi, de fapt, acest lucru nu s-a întâmplat decât o dată în patru ani - în privinţa plafonării primelor bancherilor. "Nu am nicio problemă cu britanicii, şi cred că au înţeles şi ei că nu sunt un ideolog", asigură acesta. Raporturile sale cu George Osborne, ministrul de Finanţe britanic, rămân totuşi sinusoidale, după părerile mai multor diplomaţi. City continuă să se teamă de acest comisar prea francez.
Pentru ceilalţi europeni, este mai degrabă un om de valoare. Ceasul bilanţurilor se apropie, iar al său, cinci ani după Lehman Brothers, este mai degrabă întâmpinat cu bucurie de mediile comunitare. Într-o Comisie cu o sumedenie de slabi de înger şi de săraci cu duhul, Barnier iese în evidenţă prin activismul său. "El a reuşit în general să facă reforme mai degrabă ambiţioase, într-un domeniu în care presiunile sunt puternice", consideră un bun cunoscător al arcanelor comunitare. Regulile prudenţiale Basel III se vor aplica sectorului bancar, şi tranzacţiile cu produse derivate sunt presupuse a fi mai transparente, pentru a lua două exemple importante. Unele dintre noutăţile cele mai spectaculoase nu au venit de la el - precum plafonarea primelor bancherilor - dar a ştiut să tragă foloase din aceste cerinţe ale Parlamentului.

Şi astfel se colorează un tabel întreg. Dar acest succes ar putea de asemenea fi principalul său eşec. "Această foaie de calcul înseamnă a bifa căsuţe. Nu are nimic strategic, şi el a fost incapabil să ofere o viziune în termeni de arhitectură a serviciilor financiare", consideră un responsabil. Principalul şantier al Europei pe această temă, Uniunea bancară, a fost început de Mario Draghi sau de anumiţi lideri naţionali. [Michel Barnier] îşi apără cu încăpăţânare bilanţul, care va fi cel mai bun aliat pentru a încerca să urce ultima treaptă care-i mai rămâne. Întrucât fostul ministru se agaţă de visul său european: ce-ar fi dacă ar lua locul lui José Manuel Barroso la conducerea Comisiei? Numele lui revine în mod regulat în discuţie pentru post, deşi şansele sale sunt limitate, conform prognosticurilor. El refuză deocamdată să abordeze subiectul, considerând fără îndoială că ar putea fi un candidat de compromis în cazul în care alegerile europene ar da naştere unui Parlament divizat. "Sunt gata să merg acolo unde se va considera că sunt util", se mulţumeşte el să răspundă. Va avea tot timpul apoi să se gândească la un nou tabel.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect