“Oriunde în Europa este mai bine decât în Franţa”

Refugiaţii sirieni din Calais au rămas fără adăpost. În 5 septembrie au fost expulzaţi din locul pe care îl ocupau, din motive de securitate şi insalubritate, explică prefectura. De atunci, ei bântuie pe străzi în grupuri mici. Presiunea poliţiei pentru a-i împiedica să se instaleze într-o altă clădire abandonată este constantă. Le este deci imposibil să se odihnească, să-şi pună jos catrafusele. "Ei se află cu adevărat într-o spirală care-i transformă în cerşetori", se îngrijorează Cécile Bossy, coordonatoarea misiunii migranţi a Médicins du Monde. ONG-ul, alături de alte cinci organizaţii, a lansat un apel pentru o primire mai bună a refugiaţilor sirieni în Franţa.

Întâlnit în ajunul expulzării, Iusef, un student la limba engleză de 25 ani, şi-a exprimat năduful. "Ne descurcăm aici fără ajutorul nimănui. Nu avem nici apă, nici veceuri, clădirea este dărăpănată, dar avem un acoperiş. De ce vor să ne dea afară?"
Vasele erau spălate deasupra unei guri de canalizare, rufele erau uscate pe gardul împrejmuitor. Situaţia era precară, dar cât de cât organizată în acest fost magazin de vânzare angro, poreclit "Beer House", în apropierea portului din Calais. Mai multe tone de cutii de bere fuseseră abandonate acolo, perimate din 2007, dar tot cartierul venea să se servească din acest stoc providenţial.

Prefabricat putrezit

Acum, intrările marelui hangar unde locuiau peste o sută de sudanezi au fost zidite. Cele două duzini de sirieni prezenţi au preferat să stea deoparte, într-o baracă din prefabricate, cu mult mucegai pe alături. Pe peretele acesteia, ei desenaseră steagul englezesc, ca pentru a nu uita niciodată ţelul călătoriei lor. Înăuntru, saltele de camping şi pături împrăştiate pe podeaua celor trei camere. Dar regulile ospitalităţii erau respectate, printre care împărtăşirea unei mase improvizate cu cei câţiva vizitatori, jurnalişti, militanţi ai mişcării No Border, voluntari ai asociaţiei La Marmite aux Idées, membri ai Médicins du Monde. Măsline, brânză, conserve de ton în ulei.

Lovituri punitive împotriva guvernului sirian ? Ei au ridicat din umeri, nu credeau că vor avea loc şi au avut dreptate. "De mult timp europenii nu fac nimic. Nu mai avem speranţe". Fatalism. Vocea lui Iusef nu s-a înmuiat decât atunci când l-am întrebat despre părinţii, fraţii şi surorile lui, încă în Siria: nu are nicio veste de la ei. Fugiseră într-un sat îndepărtat, un loc mai sigur, povesteşte acesta. Cât despre el, este pe drumuri de şase luni încoace.

[[La Calais, între 30 şi 50 de refugiaţi sirieni încearcă în permanenţă să traverseze Canalul Mânecii]]. "Au venit iarna aceasta", spune Philippe Wannesson, din cadrul La Marmite aux Idées. Un flux continuu în provenienţă din Damasc, Homs, Deraa, aproape de graniţa cu Israel. "Aceştia sunt oameni care au un minim de bani pentru a face călătoria până aici". Iusef a plătit 7500 de dolari (aproximativ 5500 de euro), pentru a ajunge în Franţa. Trecerea spre Anglia? Între 1000 şi 2000 de euro. Hasan se alătură discuţiei, el are 30 de ani, este zugrav. Atunci când casa lui a fost distrusă de o rachetă, a decis să plece în lume. Bărbatului de o talie impunătoare îi place să-şi arate tâmplele gri: "părul alb i-l datorez lui Bashar", fulgeră el în arabă, tovarăşii lui însărcinându-se cu traducerea într-o engleză stricată. El se află aici de şaptezeci de zile, îşi încearcă norocul în fiecare seară, şi nici nu mai socoteşte de câte ori a fost arestat de poliţia de frontieră - cel puţin de 20 de ori, îşi dă acesta cu părerea.

Condiţii precare

De fiecare dată, i se dă drumul: imposibil să-l reexpedieze înapoi în ţara lui, în plin război. Să ceară azil în Franţa? El dă din cap. Are în faţa ochilor exemplul sudanezilor. Mulţi dintre aceştia au depus o cerere de azil, care în mod normal le dă dreptul la un loc în centrul de primire a solicitanţilor de azil (Cada). Dar nu sunt destule paturi: ei trăiesc în acelaşi condiţii precare ca şi ceilalţi.

"Doi ani de proceduri, ei spun 'nu, mulţumesc'. Au în general o familie de adus", remarcă Philippe Wannesson. "Cei care ajung până la Calais, care văd cum merge treaba, nu rămân în Franţa". În Anglia, refugiaţilor li se dă imediat un acoperiş. În Suedia, este chiar şi mai bine: "Aceasta a decis să acorde statutul de refugiat tuturor sirienilor care s-au prezentat, un act pe trei ani", precizează Philippe Wannesson, cu posibilitate de reîntregire familială. Ceea ce îndreptăţeşte patima lui Iusef atunci când exclamă: "Oriunde în Europa este mai bine decât în Franţa".

[prenumele au fost schimbate]