Trăiţi "multilocal"

Să locuieşti la Praga şi să lucrezi la Paris. Să trăieşti la Viena şi să ai o prietenă la Stockholm. Din ce în ce mai mulţi europeni trăiesc astfel două vieţi paralele. Un fenomen care începe să-i intereseze pe sociologi.

Publicat pe 17 decembrie 2010 la 15:46

Piesa tocmai s-a terminat. Andrea Sedlackova este aşezată în cafeneaua unui teatru din Praga, unde discută cu câţiva colegi de muncă. Nu e încă miezul nopţii dar ea pleacă deja, căci mâine dimineaţă la 10 trebuie să fie la birou. Biroul său este la Paris.

Această regizoare cehă a emigrat în 1989. În Franţa, montează filme de calitate, la Praga îşi are părinţii, prietenii, amintirile şi turnează alte filme. "Sunt cele două părţi din viaţa mea. Dacă ar trebui să aleg una nu aş fi decât jumătate din mine". Dar această organizare îi cere să aibă totul în dublu: pat, telefon, portofel, etc.

Să trăieşti în mai multe locuri în acelaşi timp are un cost, atât din punct de vedere al timpului, cât şi al banilor şi a energiei consumate. Astăzi, un număr din ce în ce mai mare de persoane duc totuşi această existenţă, căci în ciuda tuturor constrângerilor pe care le implică, ea are şi multe avantaje. Lumea devenind un sat global din ce în ce mai mic, oamenii aleg din ce în ce mai uşor acest mod de viaţă.

Un fenomen care ia amploare

Sociologul Knut Petzold cunoaşte bine subiectul. Locuieşte la Leipzig şi a studiat la Chemnitz pe când iubita sa locuia şi studia la Stuttgart. Lunar, parcurgea mai multe mii de kilometri. În timp ce făcea aceste mişcări dus-întors, a reuşit să-şi termine studiile de sociologie şi a făcut din "multilocaţie" specialitatea sa. Fenomenul nu este nou. Dar ia amploare de mai mulţi ani. "A existat de fapt dintotdeauna. Iarna, de exemplu, agricultorii mergeau la oraş să caute de lucru. Diferenţa, astăzi, este că există un fel de paralelism al acestor două existenţe".

Newsletter în limba română

Ales Chmelar este originar din Brno. Nu are decât 23 de ani, dar au trecut deja 10 decând experimentează mai mult sau mai puţin "multilocaţia". În timpul adolescenţei sale, tatăl său locuia în Polonia, la Katowice, şi nu venea acasă decât la sfârşit de săptămână. "Nu era rău deloc, de fapt, explică el. În week-end eram ca o familie model iar în restul săptămânii regimul era mai liber. Astfel, nu erau niciodată tensiuni în casă, momentele petrecute împreună erau foarte preţioase."

Raritatea acestor momente şi nerăbdarea de a le regăsi sunt avantajele acestui tip de viaţă familială pe muchie între două locuri foarte îndepărtate, ele sunt cel mai adesea puse în evidenţă. Nici lui Ales Chmelar nu i-a trebuit mult ca să adopte acest tip de viaţă. După liceu, a plecat la Dijon timp de doi ani de zile pentru a studia ştiinţele politice. Revenea în Republica cehă pentru a-şi vedea familia şi iubita. Apoi s-a despărţit de aceasta şi şi-a găsit în Franţa o nouă iubită, care venea din Bulgaria. A plecat ulterior la Viena pentru un an şcolar, în timp ce ea se muta la Stockholm. Anul acesta s-au regăsit. Sunt la Londra.

Situaţii multiple trăite diferit

"Oamenii locuiesc cu adevărat în mai multe locuri în acelaşi timp, căci deplasările au devenit mai uşoare", explică Knut Petzold. Există, în acelaşi timp, din ce în ce mai multe "meserii ale voiajului". Ele îi privesc mai ales pe universitari, pe oamenii de afaceri sau pe angajaţii companiilor multinaţionale care sunt trimişi să lucreze în diverse părţi ale lumii.

Situaţiile sunt multiple şi în funcţie de persoanele în cauză sunt trăite diferit: "Unii le consideră ca modalităţi privilegiate de viaţă, alţii suferă", afirmă Knut Petzold. Sociologul a efectuat o anchetă pe lângă germanii din fosta generaţie, venind din fosta Germanie de Est şi lucrând în Vest. "Aceştia îşi consideră viaţa ca o excepţie faţă de normă, ca o problemă." "Tinerele generaţii sunt mai bine înarmate pentr a face faţă la un astfel de mod de viaţă", consideră Petzold. Lipsesc încă multe informaţii asupra acestui fenomen. Este şi motivul pentru care el culege informaţii via unui chestionar pe Internet.

Se mai pune o întrebare. Care sunt consecinţele acestui fenomen asupra oraşului în care oamenii nu trăiesc decât o parte din timpul lor? Dacă persoana nu are domiciliu fix, ea nu este integrată în calculul bugetar, chiar dacă ea utilizează infrastructurile. Dar există şi o consecinţă fără îndoială şi mai importantă, aşa cum explică Petzold: "Dacă individiul nu se identifică cu locul, nu se va investi" şi nici nu va fi deci încurajat să se prezinte pe o listă municipală, să participe la manifestaţii sau să contribuie financiar la repararea unei biserici.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect