Știri Parteneriat Estic

UE mai are o carte câștigătoare

Uniunea Europeană probabil că a pierdut Ucraina, dar, transformând semnarea acordului de asociere într-un război diplomatic, Rusia a conferit Blocului comunitar un statut moral şi a creat o posibilă bază pentru creşterea influenţei europene în această regiune, scrie un expert în afaceri politice.

Publicat pe 28 noiembrie 2013 la 12:51

Oare a fost recenta decizie a Ucrainei de a nu semna un acord major de asociere cu UE un eşec al politicii externe a Uniunii Europene? În pofida nemulţumirilor de la Bruxelles, care sunt de înţeles, răspunsul trebuie să fie un “nu” răsunător. Deşi este adevărat că summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius nu va mai putea prezenta Ucraina ca fiind giuvaerul de coroană al Politicii europene de vecinătate, europenii au avut multe de câştigat în disputele diplomatice din ultimele şase luni.
În primul rând, ceaţa s-a ridicat acum. Nu mai există iluzii referitoare la caracterul mizei pe care Uniunea Europeană o are în vecinătatea estică. Prin introducerea propriei logici cu miză zero în această ecuaţie, Rusia a reuşit cu succes să transforme Parteneriatul Estic dintr-un proiect de cooperare de tip tehnocrat într-o competiţie geopolitică.
Până în urmă cu doar câteva zile, oficialii UE refuzau să perceapă în acest fel miza privind Ucraina. Insistau că semnarea de către Ucraina a unui acord cu UE nu ar fi o înfrângere pentru Kremlin, argumentând că toate părţile vor avea de câştigat pe termen lung. Oficialii europeni au dreptate, desigur, şi, totuşi, miza este prezentată diferit deocamdată. Uniunea Europeană nu are altă opţiune decât să înţeleagă în sfârşit acest lucru. A fost forţată să joace dur, s-a mobilizat şi a făcut exact acest lucru. Iar acesta este al doilea motiv pentru care rezultatul disputei nu reprezintă o înfrângere pentru Uniunea Europeană.

O provocare acceptată

Pentru prima dată după lansarea Parteneriatului Estic în 2009, UE nu a încercat să evite provocarea, ci a decis să o accepte. A adoptat o poziţie fermă. A admis că Ucraina are dreptul la propria decizie suverană pe fondul şantajului evident exercitat de Rusia asupra liderilor de la Kiev. UE a pierdut disputa în momentul în care preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cedat presiunilor Rusiei, dar a câştigat ceva mult mai important: [[UE nu a făcut compromisuri, a păstrat situaţia sub control]].
Cheia spre poziţia constantă a Uniunii Europene a fost surprinzătorul angajament ferm al Germaniei în favoarea acestei cauze. Ralierea Berlinului la o poziţie principială privind Parteneriatul Estic a transformat iniţiativa dintr-un proiect lipsit de energie al statelor din estul şi nordul Uniunii Europene într-un efort comun al Blocului comunitar.
La final, susţinerea Germaniei nu a fost suficientă pentru atingerea obiectivului dorit. Dar, încă o dată, UE a obţinut ceva mai important: Germania a preluat conducerea în materie de politică externă într-o chestiune foarte incomodă, una care implică păstrarea verticalităţii în faţa Rusiei.

Eforturi subminate

Se spune că Uniunea Europeană a făcut două erori fatale. Prima: nu ar fi trebuit să consolideze logica având miză zero a Rusiei afirmând că Ucraina are de ales între acordul cu UE şi uniunea vamală coordonată de Moscova. Forţând administraţia de la Kiev să ia o decizie dificilă, UE şi-a subminat propriile eforturi. În al doilea rând: UE nu ar fi trebuit să condiţioneze semnarea acordului de eliberarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, inamicul aflat în detenţie al lui Viktor Ianukovici.
Adevăratele motive ale poziţiei Ucrainei sunt înrădăcinate mai adânc în politica internă. Elita politică ucraineană, care a reuşit mulţi ani să menţină o linie echidistantă între Rusia şi Occident, a decis că încă nu a venit momentul să abandoneze acest model. Pentru oligarhii din spatele lui Ianukovici, o apropiere prea mare de Bruxelles sau de Moscova riscă să le pericliteze formula de afaceri, care constă în îmbogăţirea prin exercitarea monopolului de putere într-un mediu politic fragil.
Dacă adăugăm şi şantajul politic brutal exercitat de Moscova, obţinem o situaţie în care menţinerea acestei poziţii părea o opţiune mai atractivă decât riscul unui salt axat pe încredere în braţele Uniunii Europene.

Un test al unităţii

Deocamdată, nimic nu este pierdut pentru UE. Acest episod nu a fost doar un test sănătos de verificare a realităţii, dar Uniunea Europeană a dat şi un uriaş test al unităţii, ieşind din el intactă.
În plus, [[Rusia a arătat clar restului planetei că singurul mod în care poate avea succes în vecinătate nu este prin atracţia ofertelor sale, ci prin şantaj şi constrângere]].
Şi, poate chiar cel mai important, dacă UE păstrează unitatea şi fermitatea, timpul este de partea sa. Pe parcurs, chiar şi oligarhii ruşi îşi vor da seama că obiectivul de a rămâne bogaţi şi a avea o viaţă mai bună este mai uşor de atins dacă sunt aliaţi cu Occidentul în locul Rusiei.
Acum totul depinde de doi factori. Primul: UE trebuie să ţină uşa deschisă şi să nu abandoneze Ucraina. Din acest punct de vedere, reacţiile venite de la Bruxelles şi din alte părţi sunt încurajatoare. În al doilea rând, UE trebuie să îşi îndeplinească sarcinile cu devotament şi să menţină, la nivel economic şi politic, atractivitatea modelului de integrare şi cel al pieţei comunitare. Dacă UE poate îndeplini aceste obiective, este destul de evident cine va câştiga pe termen lung în competiţia geopolitică care are ca miză Europa de Est.
Şi poate – doar poate – va deveni evident şi pentru liderii ruşi că un astfel de rezultat este cea mai bună opţiune inclusiv pentru ei. Jocul de politică externă ce are ca miză Europa de Est nu a fost pierdut. Abia a început.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect