Alegeți o limbă
Cum spune Thilo Sarrazin, aproape în fiecare an o Germanie se stinge şi alta se naşte. Viaţa merge mai departe, schimbându-se în fiecare zi - spre disperarea unora şi spre bucuria altora. În cartierul meu de adopţie din Berlin, Prenzlauer Berg, am trecut prin tot felul de schimbări în ultimii 20 de ani.
Când m-am mutat aici, această zonă rezidenţială era asediată de aşa-numitele molii ruseşti: de artişti independenţi şi actori care stăteau lipiţi de mesele cârciumilor ca moliile de castani. Iar boemii din Vest înlocuiau treptat visătorii din Est în apartamentele lor încălzite cu sobe şi cu toalete comune.
Apoi au venit proprietarii de baruri bărboşi din nordul Germaniei, urmaţi de întreprinzătorii şvabi şi de tinerii crescuţi în era Internetului. Acum vecinătatea noastră este pestriţă şi greu de identificat. Dar este surprinzător faptul că majoritatea oamenilor de aici nu au locuri de muncă decente: ei sunt uniţi, se ajută unul pe celălalt şi astfel reuşesc să se descurce.
Capacitatea de a se schimba este ceea ce distinge o societate deschisă de una totalitară. Preşedintele german a spus odată că democraţia depinde de înţelegerea regulilor sale de către toţi cetăţenii. De fapt dictatura este cea care depinde de cunoaşterea regulilor sale de către toată lumea. Ceea ce caracterizează o democraţie este că nimeni nu-i înţelege regulile, ca să nu mai vorbim de cunoaşterea lor pe de rost. Nu, de fapt, aceste reguli sunt reinventate fără încetare în procesul democratic.
Marea artă a politicii constă în a lua în considerare diferitele grupuri, nenumăratele minorităţi, şi la a ajunge la un compromis pentru a le satisface pe toate. Un stat decent trebuie să dea dovadă de solidaritate: el îşi justifică existenţa numai dacă toţi cetăţenii săi contează ca egali - indiferent de câţi bani au băgat fiecare în vistieria statului.
Regretabil, Germania practică din ce în ce mai mult o politică cu două viteze. "Dacă vrem să avem o viteză adaptată celor cu rezulate sub medie, trebuie să avem de asemenea o viteză pentru cei cu un nivel ridicat de performanţă", spune cancelarul - ceea ce este o modalitate de divizare a societăţii. În aceeaşi ordine de idei, o anumită persoană cu nivel prea ridicat din consiliul executiv al Băncii Federale a încercat să împartă oamenii în buni şi proşti. Doar cei "productivi" merită respect, este mesajul său.
Dar, "productivitatea" nu este, la bază, o calitate umană, este un termen industrial. Un om înseamnă mai mult decât un factor de producţie: el prosperă atunci când face ceva din pasiune, nu sub presiunea de a produce sau a îndeplini cota de producţie. Dar cei care văd viaţa ca un fel de ecuaţie cost-beneficiu sunt depăşiţi de ideea de "pasiune". Visul lor este o societate care să fi scăpat de oamenii inutili - de toate aceste categorii neproductive, care nu produc nicio valoare adăugată respectabilă, şi care se îmbracă ciudat şi vorbesc o germană aproximativă.
Precum oamenii aduşi odinioară în Germania pentru a face munca pe care germanii nu vroiau să o facă. Ei erau presupuşi să scoată cărbunele din adâncimile minelor şi apoi să dispară, să se evaporeze în aer sau să se transforme în cărbune ei înşişi. Nu ştiu cum germanii se gândeau la plecarea acestor mineri, în orice caz se pare că nimeni nu s-a gândit că vor sta, îşi vor aduce soţiile, şi vor face copii care cântă rap.
Din punctul de vedere al unui contabil, ar fi avantajos de a scăpa de aceste persoane. Apoi, Germania ar fi o ţară de puternici şi inteligenţi: s-ar putea oricând aduce alţi fraieri din străinătate pentru a face munca murdară şi, atunci când soseşte momentul, să fie din nou daţi afară după câteva teste genetice.
Dintotdeauna au fost făcute încercări pentru a-i separa pe cei slabi de cei puternici, cei care au dreptate de cei care greşesc - şi nu numai în Germania. Dar toate aceste încercări au eşuat. Cei puternici sfârşesc întotdeauna prin a fi obligaţi să convieţuiască cu cei slabi. O enigmă.
Aparent, cei puternici şi cei slabi sunt fatal dependenţi unii de ceilalţi. Ei chiar nu se pot descurca unii fără ceilalţi. De îndată ce sunt eliminaţi câţiva slabi, puternicii încep să slăbească şi sfârşesc prin a fi daţi afară la rândul lor. Nimeni de pe planetă nu are dreptul la mica lor salvare privată, nici chiar directorul Băncii Federale. Este toată lumea sau nimeni.
Cei slabi şi cei puternici vor fi înlănţuiţi împreună pentru totdeauna. În zilele bune, vor aprecia valoarea solidarităţii. În zilele rele, agitatorii vor semăna ceartă şi ură între ei. Şi având în vedere că este mult mai uşor de a arunca gunoiul unul la celălalt decât de a se ajuta reciproc, aceşti demagogi şi falşi consilieri sunt adeseori populari. Ceea ce ar trebui să-i plaseze în al optulea cerc al infernului lui Dante, împreună cu toţi ceilalţi rău sfătuitori şi intriganţi. Sau poate al nouălea, cu trădătorii. Se presupune a fi întuneric şi frig acolo jos: ei sunt prinşi în gheaţă, dar niciunul nu caută ajutorul altuia.
