Regele George al VI-lea se adresează națiunii la radio, pe 4 septembrie 1939, la o zi după ce Marea Britanie a declarat război Germaniei naziste.

"Discursul Regelui" - un basm naţional

Favorit pentru Oscaruri, filmul lansat recent confirmă faptul că cel de-Al Doilea Război Mondial este acum subiectul imaginativ numărul unu pentru britanici - iar Regina este o legătură vie cu acesta.

Publicat pe 21 ianuarie 2011 la 10:49
Regele George al VI-lea se adresează națiunii la radio, pe 4 septembrie 1939, la o zi după ce Marea Britanie a declarat război Germaniei naziste.

În acest sezon de premii de filme, merită să amintim lumii actoriceşti de criteriile de selecţie. Dacă nu aţi jucat pe cineva care se luptă cu un handicap sau cu boli psihice, o istorie de abuz şi/sau un accent străin sau, cel puţin homosexualitate, puneţi-vă deoparte acele vise de Oscar: nu-l veţi avea.

Există totuşi o sub-categorie interesantă pentru actorul britanic: calea către Oscar trece prin Sandringham, Windsor şi luxosul sud al Londrei. Un britanic care tânjeşte după o statuetă trebuie să ţintească linia de succesiune sau cel puţin aristocraţia. Că este vorba despre Helen Mirren care pretinde a fi regina sau Julian Fellowes ilustrând diferenţele de clasă în Gosford Park, se pare că sângele albastru este secretul succesului la premii.

Cele mai recent beneficiar al fenomenului este, desigur, "Discursul Regelui", dat ca favorit pentru noaptea Oscarurilor. Dar de ce le plac oare americanilor chestiile acestea? Psihologii amatori sugerează că ar fi un caz colectiv de proiecţie. Americanii iau un aspect despre ei înşişi care nu le place - în acest caz, ierarhia şi diferenţa de clasă - şi îl aruncă pe spinarea altora, în acest caz pe britanici. Ierarhia rigidă, legată de clasă nu poate apar în America, pentru că uite, există în Marea Britanie. În această concepţie, Marea Britanie este vatra inegalităţii şi imobilităţii sociale, iar Statele Unite sunt tacit flatate de contrast. Nu e de mirare că aplaudă: astfel de povestiri îi pun în valoare arătând cât de înapoiată este naţiunea pe care au lăsat-o în urmă.

O lume care nu aparține doar trecutului

Desigur, faptul că filmul lui Tom Hooper este o încântare de la un capăt la celălalt este un avantaj, dar îşi şi măguleşte publicul, lăudând implicit atitudinile mai avansate ale spectatorilor de astăzi. "Discursul Regelui" descrie o lume de temenele şi de poleială, fiecare scenă învârtindu-se în jurul improbabilităţii şocante ca un moştenitor bâlbâit să aibă nevoie de ajutorul - şi de a construi o prietenie cu - unui logoped din popor. Şi deoarece se întâmplă cu mai mult de 70 de ani în urmă, suntem liniştiţi că, deşi am fi fost aşa odinioară, acum nu mai suntem. Înfumurarea, snobismul - au fost odată, demult.

Newsletter în limba română

Numai că lumea Discursului Regelui nu este în întregime în trecut. De exemplu, actualul prim-ministru, primarul Londrei, ca şi o bună parte dintre cârmuitorii noştri de astăzi au fost educaţi extraordinar de asemănător cu cei care domneau în 1939. În ceea ce priveşte deferenţa faţă de monarhie, nu se poatea nici aici spune că ar fi dispărut cu greu: să ne amintim groaza stârnită de zvonul recent că ar putea fi greve în ziua nunţii prinţului William. Cum au putut oare sindicatele chiar numai să se gândească la o astfel de trădare?

Desigur, există şi mari diferenţe între atunci şi acum. Era o vreme în care autoritatea familiei regale se bizuia pe măreţie şi putere (întruchipată în film de către George V). Apoi, în perioada postbelică, familia regală şi-a schimbat mesajul: prezentându-se drept un tip extraordinar de familie obişnuită, un spectacol de domesticitate care şi-a atins culmea cu documentarul tip "telerealitate" din 1969, Royal Family, retras discret atunci când regina a decis că dezvăluise prea multă magie la lumina zilei.

Un film care definește o națiune

"Discursul Regelui" sugerează că în epoca de astăzi familia regală poate câştiga mai bine dragostea poporului aidoma celebrităţilor - dezvăluind luptele lor împotriva adversităţii. Aşadar ne înduioşăm când aflăm că "Bertie" a avut o copilărie rece, abuzivă - bătut pentru că era stângaci, înfometat de o bonă răuvoitoare. Astfel, filmul extinde "Dianificarea" monarhiei cu două generaţii în urmă, cerându-ne să ne plecăm în faţa lui George al VI-lea nu pentru maiestuozitatea lui, ci pentru vulnerabilitatea lui.

Totuşi, nucleul emoţional al filmului se află în altă parte, în jurul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dacă regele ar fi repetat doar pentru încoronarea lui, cu greu ne-ar fi păsat. Faptul că el se pregăteşte să se adreseze naţiunii în momentul izbucnirii războiului este ceea ce dă poveştii forţa ei morală. Ca atare, "Discursul Regelui" este confirmarea faptului că ultimul război a devenit acum principala naraţiune definitorie a naţiunii noastre, aproape mitul creaţiei sale. Ceea ce 1789 este pentru francezi, ceea ce 1776 este pentru americani, 1940 este pentru britanici - momentul nostru cel mai măreţ, atunci când am ţinut piept singuri împotriva ameninţării naziste. Aceasta este perioada pe care copiii noştri o învaţă la şcoală, toată istoria de dinainte, inclusiv cea a imperiului, este din ce în ce mai înceţoşată. Când trebuie să numim cel mai mare om al nostru, îl alegem pe Winston Churchill.

De fapt, cei din familia Windsor nu sunt purtătorii ideali ai acestui capitol din povestea insulei noastre. Cum arată şi filmul, regele de dinainte, Edward al VIII-lea, era un admirator al lui Hitler. Cum filmul nu arată, slăvitul Bertie trimisese un mesaj ministrului de externe, Lordul Halifax, în primăvara anului 1939, exprimându-şi speranţa că evreii - atunci disperaţi să plece din Germania - vor fi împiedicaţi de a o face. Halifax şi-a ascultat regele, încurajând guvernul nazist "să controleze emigraţia neautorizată" a evreilor.

Regina ca simbol al trecutului

Dar George al VI-lea nu este personajul regal care contează cel mai mult în "Discursul Regelui". Această onoare este atribuită unui personaj care abia rosteşte un cuvânt: tânăra prinţesă Elisabeta. Apariţia ei în film este impresionantă, reamintindu-ne că regina de astăzi a fost prezentă la evenimentele care au devenit nu atât istorice cât mitice. Luaţi în considerare acest fapt: regina s-a întâlnit săptămânal cu 12 prim-miniştri - iar primul dintre aceştia a fost Churchill, o figură la fel de uriaşă şi de îndepărtată pentru majoritatea tinerilor britanici ca Nelson sau Wellington.

Acest lucru este esenţial pentru influenţa pe care Regina continuă să o exercite asupra imaginaţiei noastre colective: ea este legătura vie cu evenimentul care a devenit povestea noastră fondatoare; într-adevăr, ea este ultimul personaj public oriunde în lume care să fi avut o relaţie veritabilă cu cel de-Al Doilea Război Mondial. Acest fapt, alături de o longevitate care o face o constantă rară în amintirile tinerilor şi bătrânilor deopotrivă, este unul dintre motivele pentru care republicanii nu vor găsi niciodată sprijin pentru o mişcare împotriva ei.

"Discursul Regelui" dezvăluie amploarea efortului celor care ar spera ca într-o zi, după ce Regina nu va mai fi, să înlocuiască monarhia cu ceva drept şi democratic. Ei vor trebui să câştige nu numai toate duelurile obişnuite despre politică şi voturi - ci vor trebui să disloce Windsor-ii din rolul lor de receptacole ale memoriei noastre naţionale.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect