Alegeți o limbă
Din ianuarie 2006, danezii s-au dotat cu un canon. Un canon cultural stabilit sub guvernul liberal-conservator pentru a afirma şi a promova moştenirea culturală naţională. Literatură, cinema, muzică, teatru, arhitectură, design, arte plastice şi arte pentru copii: 108 opere au fost selectate de către mai multe comisii create de ministrul Culturii la vremea respectivă, Brian Mikkelsen.
Acestea includ Mica Sirenă, nuvele de Karen Blixen, filmul Idioţii de Lars von Trier, jocul Lego, navele Viking şi chiar şi Donald Duck, care ar fi fost imaginat de un danez. După ce a lansat canonul sub forma unei cărţi care descrie toate aceste opere, Brian Mikkelsen a declarat că această iniţiativă făcea parte dintr-o luptă împotriva tendinţelor anti-democratice în unele cercuri ale imigraţiei musulmane.
Mândru de a fi danez
Cinci ani mai târziu, dezbaterile aprinse care au însoţit această operaţiune s-au liniştit. "Dacă lansarea canonului cultural a fost vreodată importantă", remarcă Berlingske, "nu a fost datorită conţinutului canonului, ci pentru că un guvern ne-socialist a îndrăznit să facă ceea ce, de atâtea decenii, nu era de bună-cuviinţă: a spune tare şi clar faptul că unele lucruri sunt mai bune decât altele. A spune că, deşi suntem o societate modernă într-o lume globalizată, avem multe merite ca naţiune, şi avem dreptul de a fi mândri de ea. Fără riscul de a fi acuzaţi de şovinism şi romantism naţional".
De fapt, constată cotidianul, "nu mai este tabu să gândeşti în termeni de canon". Astăzi, totuşi, "*este posibil ca acest canon să nu mai fie foarte citit sau folosit. În orice caz este greu să-i măsori efectele. Dar era o ofertă, nu o cerinţă. Iar astăzi simbolizează noua epocă în care am îndrăznit din nou să nu ne fie ruşine de noi înşine, şi când este din nou acceptat*ă diferenţierea dintre bun şi mai puţin bun".
"Faptul că populaţia ţării are posibilitatea de a studia operele naţionale cele mai importante nu este nici naţionalism, nici obligaţie de stat. Este bun-simţ", consideră la rândul său Kristeligt Dagblad. Cotidianul protestant adaugă că "în cei cinci ani care s-au scurs de la lansarea canonului, presiunea industriei divertismentului s-a accentuat, şi tendinţele X-Factor [o emisiune în care oameni obişnuiţi pot deveni celebrităţi] s-au înmulţit. Pentru a lupta contra acestora, un canon nu este cea mai rea armă pe care o putem purta".
Creşte impresia de ameninţări şi de duşmani
Afirmarea acestei "danezităţi", în timp ce imigraţia stârneşte tensiuni iar guvernul nu este majoritar în Parlament decât cu sprijinul extremei-drepte, rămâne subiect de controversă. În Politiken, editorialista Rushy Rashid i se adresează direct lui Brian Mikkelsen, astăzi ministru al Economiei şi Muncii: "Lupta culturală şi pentru valori pe care încercaţi să o duceţi cu acest canon cultural doar a adâncit râpa [dintre danezi şi non-danezi] şi a sporit impresia de ameninţări şi de duşmani în sânul societăţii noastre."
"De ce discutăm încă pentru a şti dacă suntem o societate multiculturală?, întreabă jurnalista. De ce nu vedem acest fapt, fie numai în acţiunile noastre?". Pentru Rushy Rashid, Danemarca ar trebui să urmeze exemplul Marii Britanii, Suediei sau Franţei, unde oamenii sunt mândri de romanciera Zadie Smith, născută din mamă jamaicană, de romancierul Jonas Hassen Khemiri, născut din tată tunisian, şi de desenatoarea de origine iraniană Marjane Satrapi.
