Alegeți o limbă
Un înalt diplomat, reputat eurofil totuşi, aruncă o replică:"Serviciul european de acţiune externă este activ? Ah chiar, care acţiune?" La Bruxelles funcţionarii sunt din ce în ce mai caustici, mai batjocoritori sau întristaţi atunci când evocă diplomaţia europeană şi acel "serviciu", SEAE, plasat sub tutela unui Înalt Reprezentant, deşi proiectul constituţional prealabil Tratatului de la Lisabona dorea instaurarea unui "Ministru al Afacerilor Externe al Uniunii". Un simbol. Sau mai degrabă o regresie simbolică obţinută de Marea Britanie, al cărei fost premier, laburistul Gordon Brown, proclama: "Între lume şi state, nu există nimic."
Catherine Ashton, membră a aceleiaşi formaţiuni politice ca şi Gordon Brown, paraşutată din pură întâmplare în postul de Înalt Reprezentant, nu reuşeşte să fie la înălţimea aşteptărilor. "În locul ei, alţii ar fi renunţat deja, insistă unul dintre colaboratorii săi. Dar ea s-a lansat în joc şi are pielea dură". Consilierii ei au îndrăznit chiar să avanseze "bilanţul pozitiv" al ultimelor ei iniţiative pentru o soluţionare a problemei din Gaza sau a apărării creştinilor din Orientul Mijlociu. I se atribuie şi succesul din Balcani, cu reluarea dialogului între conducătorii sârbi şi kosovari. În Iran, ea încearcă să preia ştafeta predecesorului său, Javier Solana, pilotând negocierile asupra neproliferării nucleare. Însă Înalta Reprezentantă nu poate să-şi şteargă din memorie ceea ce a auzit în timpul preluării funcţiei: "Bine ai venit! Află că vei fi făcută bucăţi de îndată ce vei deschide gura!"
Crizele se succed şi se aseamănă
Debuturile baroanei au fost, este adevărat, mai mult decât dificile, marcate de erori şi ezitări vinovate, puse pe seama lipsei sale de experienţă diplomatică. Ea nu reuşeşte să treacă peste criticile despre faptul că nu vorbeşte limbi străine, ca şi asupra sfârşiturilor de săptămână familiale prelungite de la Londra. Foarte rapid, absenţele sale din timpul cutremurului din Haiti, interesul ei redus pentru problemele de securitate şi de apărare, au generat polemici. Împotriva vântului şi a ploii, Lady Ashton a fost capabilă să proclame în luna decembrie 2010 că "un nou început" va fi dat rapid politicii externe şi de securitate. La capătul unei veritabile bătălii între Consiliu, Parlament şi Comisie, cu privire la puterile şi la modalităţile de control ale noului organ creat, acesta s-a instalat oficial începând cu 1 ianuarie.
Cei 3 650 de funcţionari provin mai ales din fosta direcţie generală a relaţiilor externe a Comisiei, dar şi din direcţia generală de afaceri externe a Consiliului şi a delegaţiilor celor Douăzeci şi şapte în lume. Aproximativ 120 de posturi trebuie să fie create, printre altele, iar SEAE va fi îmbogăţit şi cu diplomaţi ai ţărilor membre UE. Dar deschide oare acest dispozitiv calea spre vocea unică europeană?
Realitatea este mai tristă. Căci, după Bielorusia, Coasta de Fildeş şi Tunisia, crizele se succed şi se aseamănă toate pentru Lady Ashton. Cu un timp de întârziere, sistematic, care îngrijorează în permanenţă o parte a sălii de presă care se reuneşte la fiecare prânz într-o sală a Comisiei, şi unde purtătoarea sa de cuvânt ilustrează de minune formula diplomatului francez Maxime Lefebvre: "Declaraţiile comune - ale UE- nu servesc uneori decât să mascheze divergenţele dintre statele membre".
Pentru mulţi, impresia este că la un an de la nominalizarea sa, Înalta Reprezentantă pentru afaceri externe este ca şi cum n-ar fi. Iar această lipsă de vizibilitate începe să exaspereze anumite capitale europene. Un înalt responsabil european este categoric şi feroce: "Toată lumea a întors pagina, Lady Ashton este nulă iar serviciul a cunoscut o punere în funcţiune atât de haotică încât deja nimeni nu mai crede în el". Pentru el, "pasivitatea" lui Lady Ashton descurajează orice punere în comun a eforturilor diplomatice şi compromite schimbul informaţiilor celor mai sensibile.
Unde este viziunea strategică?
Tulburarea s-a amplificat pe măsură ce se preciza organigrama SEAE. Noile ţări membre, dar şi ţările fondatoare, ca Germania sau Italia, se consideră prost reprezentate. Franţa, şi ea, este nemulţumită, deoarece ea a făcut mult timp lobby pentru apariţia unei diplomaţii europene mai serioase. În afara nominalizării lui Pierre Vimont în postul de secretar general executiv, nici un diplomat de la Quai d'Orsay (Ministerul francez de Externe) n-a avut trecere în ochii doamnei Ashton. Administraţia serviciului va fi sub tutela irlandezului David O'Sulivan şi un englez Robert Cooper va exersa rolul destul de tulbure şi el, de consilier special al baroanei. În legătură directă cu resursele umane, infrastructurile şi ambasadele vor fi sub tutela altor compatrioţi ai doamnei Ashton, ceea ce face pe mulţi să scrâşnească din dinţi...
Totuşi, frustrarea unora trece de aceste probleme de recrutare şi generează iniţiative diplomatice aparent în contradicţie cu obiectivul urmărit de anumite capitale. Astfel, în timp ce Lady Ashton pare să fie prea puţin preocupată de o Europă a apărării, sau, în orice caz, prea puţin dornică să contrarieze NATO, Paris privilegiază calea bilaterală cu Marea Britanie pentru a lărgi cooperarea militară. Spre marea supărare a Italiei, Germaniei, şi a altora.
Alegere revelatoare, Franţa s-a sprijinit prea puţin pe Uniunea Europeană pentru a gera criza din Coasta de Fildeş, una din fostele sale colonii africane. Unii, cum ar fi deputatul european Guy Verhofstadt, şeful grupului Liberalilor şi democraţilor în Parlamentul european, crede încă în ea. "Dacă vrem să evităm o pierdere a puterii în interiorul unei lumi multipolare, avem nevoie de o strategie diplomatică globală, pentru apărare, pentru scopurile climatice, monetare sau securitare", pledează el.
Dar oare Lady Ashton va fi capabilă să elaboreze această viziune, ea care se limitează, în cel mai bun caz, la poziţia cea mai acceptabilă pentru state, neglijând atitudinea şi prerogativele pe care i le oferă Tratatul de la Lisabona? Baroana nu pare dornică să fie altceva decât o "mediatoare" între state membre. În faţa deputaţilor europeni socialişti, în 12 ianuarie, ea chiar utiliza termenul de "intermediară" pentru a defini posibila acţiune a UE pe scena mondială.
Deocamdată, Europa se va mulţumi deci să fie "puterea narativă" descrisă de geopolitologul Zaki Laïdi. Capabilă să vorbească despre lume, să enunţe valori dar incapabilă (încă?) să se impună ca o veritabilă putere.
