Minori refugiaţi în Europa: De două ori victime

28 octombrie 2015 – VoxEurop

Minorii reprezintă până la un sfert din totalul imigranţilor ajunşi în Europa în ultimele luni. Iar gestionarea acestei situaţii se prezintă plină de dificultăţi potrivit ONG-urilor şi asociaţiilor de ajutorare.

Tabăra de refugiaţi de la Opatonac. — Plângând fără oprire, un copil de nu mai mult de şase ani strigă şi se agită până când îi vine rău. Astăzi, când scriu acest reportaj, în tabăra de refugiaţi din localitatea croată Opatovac, la frontiera cu Serbia, cineva a avut ideea de a îi separa de mamele lor în timpul procesului de identificare, dar, dezorientaţi, mulţi copii nu vor să asculte. Îşi văd mamele în spatele gardurilor şi sunt disperaţi. Voluntarii se joacă cu ei şi încearcă să-i calmeze. Dar nu este o sarcină uşoară.

Potrivit [estimărilor Unicef], al cărui personal se găseşte la faţa locului, copiii reprezintă 25% din cei aproape 200 000 de refugiaţi a cărei intrare a fost înregistrată în Croaţia din 16 septembrie (când, după închiderea frontierei între Serbia şi Ungaria, imigranţii au început să treacă prin Croaţia). Sunt de toate vârstele şi aproape toţi sunt traumatizaţi. Şi nu doar atât. “În afară de problemele psihologice provocate de situaţia lor, au răni la picioare pentru că au mers atât de mult, boli digestive din cauza lipsei condiţiilor igienice şi infecţii pulmonare pentru că au dormit în intemperii”, explică Valentina Otmatic, director al Unicef Croaţia.

Este atât de dramatică situaţia acestor copii încât unii par deja adulţi fără să fie. Este cazul lui Bahir, un adolescent sirian de 14 ani, care, atunci când intrăm, discuta cu fratele său despre cum să depăşească obstacolele pentru a ajunge în Germania. Puţin după, totuşi, îi cade masca şi, în braţele unui tânăr kurd pe care l-a cunoscut pe drum şi care e puţin mai mare decât el se întreabă “Unde ne vor duce?”.

Nu răspunde nimeni. În jur, roiesc oamenii, sunt corturi militare şi agenţi masivi de la Unitatea de Intervenţie Poliţienească. Tot aici, o familie de afgani, cu o fetiţă ce are nişte pete roşii suspecte pe faţă, şi Afrah, o femeie din Siria care îşi tot atinge burta de parcă ar purta toată durerea din lume în pântece. De fapt, s-a căsătorit înainte de a începe călătoria şi acum este însărcinată în cinci luni. Ca multe alte femei însărcinate care se află printre refugiaţi, vrea să-şi urmeze drumul în ciuda stării sale.

Condiţii extreme, da. Astfel călătoresc copiii mii de kilometri pentru a ajunge în Europa. Singuri, da. “Rapiditatea cu care se produce această migraţie dă loc unor fenomene puţin frecvente, precum cel al minorilor care călătoresc singuri”, spune Otmatic, susţinând că este urgentă crearea unui sistem mondial pentru a-i urmări şi pentru a evita să cadă pradă reţelelor criminale.

Lydia Gall, responsabil regional Human Right Watch (HRW), crede şi ea că împărţirea familiilor pentru a le identifica, în mijlocul atâtor persoane, duce la pierderea minorilor de familiile lor. “Oamenii se pierd în mijlocul interpretărilor greşite, al frontierelor închise, funcţionarilor şi lucrătorilor sociali suprasolicitaţi”, spune Gall. Astfel că în staţia de trenuri de la Viena a apărut un panou unde pun disperaţi anunţuri migranţii care şi-au pierdut rude în timpul călătoriei.

Aceste fenomene nu îi afectează doar pe minorii care trec prin rutele balcanice. Este o situaţie ce se regăseşte şi la frontiera între Spania şi Maroc sau în insulele siciliene ale Italiei, unde aceşti copii ajung în bărcile ponosite după o călătorie periculoasă pe mare. De altfel, departamentul italian al Unicef amintea că doar în primele şase luni ale acestui an autorităţile europene au înregistrat 106 000 cereri de azil ale copiilor migranţi.

Cifre înspăimântătoare

Iar Save The Children, care lucrează de asemenea în locurile unde sosesc aceşti minori, are cifre şi mai înspăimântătoare. “În primele 9 luni ale acestui an, 411 567 persoane au traversat Mediterana, din care 11.257 copii şi 8 560 au venit fără familiile lor”, arată organizaţia.

Aveam 7 ani şi jumătate când am fugit din Eritreea. Am făcut-o pentru că voiau să mă oblige să fac serviciul militar şi asta ar fi pus capăt oricărei speranţe de a găsi un viitor mai bun”, declara recent la un ziar italian Tesfai, un minor care a avut nevoie de 8 ani pentru a ajunge în Italia. “De asta am plecat”, spune adolescentul, care în prezent este în siguranţă şi a găsit un cămin în nordul acestei ţări europene.

O altă mărturie este cea a asociaţiei El Puente Solidario, care a fost fondată în septembrie anul trecut pentru a face faţă copiilor din Africa sub-sahariană, care sunt în Tanger şi au dificultăți în a trece în Europa, din cauza gardului spaniol. Imigrantul liberian Toubarry Aissatou, care a creat organizația, a explicat că mulți dintre acești copii au povești teribile. Cum ar fi, de exemplu, să fie copii ai adversarilor politici în țările în care acest lucru este un pericol de moarte, sau să provină din familii poligame şi să fie respinşi de către părinții lor. Iar în Maroc autoritățile nu le dau un tratament special.

Toate acestea, desigur, reprezintă şi o provocare pentru organizații și autorități pentru a detecta prezența copiilor care ajung singuri pe teritoriul european. “Când ne dăm seama că un migrant este minor, evaluăm multe lucruri: dacă în grupul cu care este are cine să-l îngrijească, vârsta şi sănătatea. De asemenea, dacă este posibil, încercăm să contactăm familiile lor în țara de origine. Apoi decidem dacă îi repatriem, îi punem în mâinile serviciilor sociale ale țării în care a venit sau îi permitem să-și continue călătoria” a declarat o reprezentantă a organizaţiei. “Dar, bine, realitatea este că aceasta este o situație foarte complexă, este imposibil să știm sigur ce e cel mai bine.

Factual or translation error? Tell us.