Criza refugiaţilor: Două luni pentru a salva Schengen

27 ianuarie 2016
France Inter Paris

Acesta este termenul impus de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, celor Douzeci şi Opt de state membre pentru a găsi o soluţie durabilă la criza refugiaţilor şi la transferul lor. Altfel, avertizează Bernard Guetta, zona de liberă circulaţie riscă să facă implozie.

Nu mai mult de “două luni”. Este termenul pe care preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, îl dă Uniunii pentru a se ocupa de valul de refugiaţi, altfel, spunea el pe 19 ianuarie, libera circulaţie a bunurilor şi a persoanelor în douăzeci şi două din statele membre şi patru state asociate, spaţiul Schengen, una dintre principalele reuşite ale construcţiei europene, nu va mai fi curând nimic mai mult decât o amintire.

În acest caz, ar trebui restabilite numeroase posturi frontaliere şi ar trebui făcute angajări masive de vameşi şi poliţişti, călătoriile pe calea aerului ar fi mult mai dificile, cozile camioanelor ar provoca ambuteiaje peste tot şi lucrătorii transfrontalieri ar risca să-şi piardă locurile de muncă deoarece trecerea dintr-o ţară în alta ar deveni prea aleatorie.

În acest caz, s-ar da o lovitură grea unităţii europene, dar, de teamă de atentate sau din dorinţa de a stopa refugiaţii, şapte din ţările din spaţiul Schengen [Austria, Franţa, Suedia, Danemarca, Germania, Norvegia şi Malta] au restabilit deja controale frontaliere, teoretic provizorii dar pe care guvernele în chestiune vor ezita acum să le ridice, atât este de puternică cererea de securitate.

Poate că este exagerat să spună două luni, dar, în fond, Donald Tusk are dreptate. O cursă de viteză a început, între, pe de o parte, dezintegrarea Schengen şi, pe de alta, întărirea frontierelor externe ale Uniunii şi menţinerea refugiaţilor sirieni în Turcia. Va conta fiecare zi având în vedere problemele de la frontierele greceşti şi faptul că Turcia nu se grăbeşte deloc, în ciuda promisiunilor de ajutor european, să-şi controleze zona de coastă.

Partida nu este încă pierdută dar riscă să fie, iar restaurarea frontierelor naţionale nu ar rezolva nimic. Ar dura mai mult şi ar fi mai costisitor să le închidem decât să punem lacăt frontierelor externe ale Uniunii. Ele nu ar împiedica refugiaţii să vină pe coastele europene şi de a rămâne apoi în Grecia şi în Italia care ar trebui să se ocupe singure de ei, fără solidaritatea celorlalte state membre. Serviciile de informaţii şi cooperarea poliţienească sunt cele care ar împiedica atentatele şi nu frontierele naţionale.

Frontierele naţionale dau un sentiment de siguranţă dar sunt în van iar restaurarea lor ar frâna schimburile europene, ar da noi lovituri creşterii economice a celor 28 şi ar distruge şi mai mult dinamica unitară deja greu încercată.

Uniunea este în pană. Uniunea nu este iubită de cetăţenii săi. În următoarele luni, Uniunea va trăi în ritmul sondajelor referitoare la referendumul britanic. Uniunea, în ciuda a orice, va rezista, dar ultimul lucru de care ar avea nevoie ar fi sfârşitul spaţiului Schengen, deoarece, apoi, ar fi mult mai greu de revenit.

Factual or translation error? Tell us.