Alegeți o limbă
La fiecare atentat terorist comis pe pământ european, scenariul este acelaşi şi este exasperant: în timp ce teroriştii atacă Europa, Europa reacţionează modest. Revendicările atentatelor dar şi declaraţiile şi parcursul jihadiştilor (mai ales jihadişti europeni) arată ura lor viscerală pentru tot ceea ce Europa simbolizează: un spaţiu unic al libertăţii individuale, al valorilor democratice şi al toleranţei religioase.
Oricine face parte din această comunitate europeană, care este o idee dar şi un stil de viaţă, este o ţintă potenţială, chiar dacă este musulman: asta explică faptul că atacatorii din Bataclan în Paris în noiembrie 2015 nu au făcut diferenţe în funcţie de religie sau naţionalitate şi au executat considerând toate cele 1500 de persoane care se aflau acolo ţinte legitime.
În noiembrie, Europa a fost atacată, dar nu a reacţionat în consecinţă. În loc să solicite activarea clauzei de solidaritate prevăzută de articolul 222 al Tratatului UE, care ar fi implicat un răspuns colectiv şi coordonat din partea UE, guvernul francez a preferat să recurgă la articolul 42, care situează răspunsul pe plan interguvernamental şi în afara instituţiilor europene.
În afară de aspectul tehnic şi juridic, mesajul este foarte clar: după cum arată decizia lui Hollande de a bombarda imediat bazele grupării SI în Siria, guvernul francez voia să-şi rezerve libertatea completă de a acţiona pe toate fronturile luptei antiteroriste.
Precum în criza refugiaţilor sau în privinţa politicii din Siria, statele membre preferă să conserve competenţa exclusivă asupra subiectelor sensibile precum securitatea. Şi totuşi, legătura belgiană cu atentatele de la Paris a arătat că a se axa pe suveranitatea naţională era o eroare.
Pentru a ne aminti asta, jihadiştii au atacat acum capitala Uniunii Europene, Bruxelles. Dar faptul că sunt numeroşi cei gata să ucidă europeni ar trebui să ne ofere o idee despre forţa identităţii noastre şi a proiectului nostru.
