Spectacol: Teatru de mare viteză

22 iulie 2009
Die Zeit Hamburg

"Fanfara Kalashnikov" la festivalul Orient-Express  © Oliver Paul - Teatrul Naţional din Stuttgart.
"Fanfara Kalashnikov" la festivalul Orient-Express © Oliver Paul - Teatrul Naţional din Stuttgart.

Timp de 80 de zile, actori turci, români, croaţi, sârbi, sloveni şi germani traversează Europa la bordul unui tren amenajat în teatru. Scopul proiectului iniţiat de către Teatrul Naţional din Stuttgart: a favoriza înţelegerea între popoare. Lucru deloc uşor, a constatat jurnalistul de la Die Zeit, urcat în tren de-a lungul unei etape Istanbul-Bucureşti.

Un bătrân orb este aşezat pe cheiul unei gări din România. Aici Orient Expresul trece în fiecare zi, şi în fiecare zi omul aşteaptă pe marginea peronului. Într-o zi fiicei lui i se face milă şi îi joacă o farsă : îi pune în faţă o poartă şi îi spune că trenul s-a oprit în mod excepţional pentru el şi că trebuie să urce în vagon. Orbul se agaţă de poartă. Fiica lui îi pune un ventilator în faţă iar batrânul, în imaginaţia lui, face o călătorie în Occident.

Această scenă este scoasă dintr-o piesă de teatru românească, scisă de Matei Vişniec. Ea s-a jucat pentru prima dată la Bucureşti – dar nu pe scena unui teatru ci într-o gară. Orient –Express, o călătorie teatrală de-a lungul Europei este o idee a Teatrului Naţional din Stuttgart la care participă trupe turceşti, româneşti, serbe, croate şi slovene.

Trenul – teatru vine din Turcia. El trebuie să traverseze şapte frontiere şi să parcurgă 3900 kilometri. A plecat din Ankara în luna mai şi a făcut haltă la Istanbul, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Novi Sad, Zagreb, Ljubliana, Nova Gorica şi Fribourg. În fiecare ţară, o trupă locală coboară şi joacă piese de teatru scrise special pentru această călătorie. Trenul s-a oprit de curând la Stuttgart.

De ce să traversezi Europa într-un tren plin de actori care abia se înţeleg? Am făcut o mică notă de bord de la Istanbul la Bucureşti. Teatrul Naţional din Stuttgart evocă tot felul de noţiuni pentru a-şi justifica ideea : întâlnirea dintre Orient şi Occident, frica şi bucuriile provocate de deplasare, teama şi promisiunile provocate de lărgirea spre est a Uniunii Europene. Şi funcţionează, cu toate temerile Europei.

Dar remarcăm foarte repede că la bord lipseşte cineva care să vorbească toate limbile, sau o limbă care să poată fi vorbită de către toţi. În caz de conflict, singure carisma şi tutunul se dovedesc utile. Fatih, conducătorul de tren turc, individul care găseşte o soluţie la orice problemă, cunoaşte două cuvinte în germană şi trei în engleză. El găseşte rezolvare la orice fără a-şi face prea multe probleme de dificultăţiile tehnice întâlnite în gările străine, având în ajutor cel puţin cinci limbi străine şi un amestec de gesturi, de esperanto şi multe ţigări.

Irlanda este sobră, Irlanda este rigidă"

Trenul a părăsit Istanbulul şi ne pregătim pentru o călătorie de 28 de ore spre Bucureşti. La ora 11 unul din băieţii din trupa germană întreabă : "Ştie cineva ce am putea face pentru ca popoarele să se înţeleagă?", "Turcii sunt deja în bucătărie", răspunde altul, "Au început deja să facă grătare", adaugă un al treilea.

A trebuit să se lase seara pentru ca înţelegerea dintre popoare să se realizeze între germani şi turci, dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără intervenţia unui scoţian neutru şi a unei sticle de Johnnie Walker. “Irlanda este sobră, Irlanda este rigidă", acest dicton ce aparţine lui James Joyce apropo de ţara sa natală se potriveşte perfect întregii Europe. Dar până la urmă a fost o seară excelentă şi în mod paradoxal utopică iar un actor al Teatrului Naţional Turc chiar a cântat nişte minunate cântece cu oudul său.

Totuşi, am aşteptat opt ore la frontiera turco – bulgară. Au fost câteva divergenţe între candidatul cu multă voinţă de a adera la UE, Turcia, şi ultimul avant-post european, Bulgaria, din cauza trenului nostru. Ne lipsea o declaraţie vamală. Problema s-a ascuţit dar până la urmă "Sofia" şi "Ankara" au terminat prin a rezolva problema "la cel mai înalt nivel".

Ah, Europa! Nu ştim ce ar trebui să ne uimească mai mult : arta organizării de care acest continent a făcut dovadă datorită sistemului de căi de transport unice sau arta birocraţiei celei mai nemiloase. care caracterizează în mod strălucitor acest sistem.

Christian Holtzhauer, dramaturg originar din Stuttgart, mărturiseşte că pe căile ferate italiene a întâlnit birocraţia cea mai nemiloasă. Agenţii căilor ferate italiene au cerut 60 000 euro taxe de staţionare pe zi pentru tren. Este motivul pentru care am decis să evităm Italia.

La Bucureşti vom juca la marginea oraşului. "Pe vremea lui Ceauşescu, toţi românii visau să poată urca în tren şi să plece spre Vest, mărturiseşte regizorul român Alexandru Boureanu, este motivul pentru care această piesă se numeşte Occident Express".

Într-o scenă, un croat, un român, un serb, un bosniac, un ungur, un macedonian şi un albanez sunt aşezaţi unul lângă altul. Toţi privesc în gol, adică spre Vest. La un moment dat, bulgarul zice : "Nu ştiu cum gândesc vecinii mei. Nu ştiu cum un ucrainean, un ungur, un serb ori un bulgar înjură. Dar ştiu cum un american înjură : Fuck." "Sunt multe lucruri care ne unesc", spun albanezul, sârbul, croatul, macedonianul şi românul. După care îşi pun căştile şi ascultă muzică americană.

La aeroportul din Bucureşti, călătorul înţelege că nostalgia românilor s-a transformat de multă vreme de o manieră îngrijorătoare : americanii sunt foarte prezenţi acolo. Clădirea este plină de soldaţi americani. Aceştia poartă ţinută de camuflaj şi privesc cu mândrie rece călătorii civili, trecătorii . Îl întreb pe unul dintre ei de unde vine. "Direct de la noi". Şi unde pleacă? "Afganistan".

Ca vechi pasager al trenului-teatru Orient – Express ce sunt, trăiesc această scenă cu un sentiment de jenă. Îmi trece prin minte destul că nu ar trebui să luam avionul atât de des, că ar trebui să ne deplasăm cu trenul mult mai des.

Factual or translation error? Tell us.