Premierul portughez José Sócrates ținând un discurs în timpul congresului al XVII-lea al Partidului Socialist, în apropiere de Porto, în 10 aprilie 2011.

Un an nou auster

Planul de salvare în valoare de 78 de miliarde de euro anunţat pe 3 mai, pentru a ajuta Portugalia să evite falimentul, s-ar putea să nu fie atât de sever precum se tem portughezii. Totuşi, îi aşteaptă vremuri grele dacă vor ca ţara lor să se bucure de un nou început, avertizează Jornal de Negócios.

Publicat pe 4 mai 2011 la 15:26
Premierul portughez José Sócrates ținând un discurs în timpul congresului al XVII-lea al Partidului Socialist, în apropiere de Porto, în 10 aprilie 2011.

Atunci când Pedro Passos Coelho [liderul opoziției conservatoare] a întrebat la Bruxelles acum câteva luni dacă Portugalia ar putea beneficia de un an suplimentar pentru a-şi reduce deficitul, a fost considerat drept imatur, iresponsabil şi ca având o influiență destabilizantă. Ieri, Portugalia a obținut exact ceea ce el a cerut. Slavă Domnului! Ce vom face acum pentru a împiedica transformarea acestui an suplimentar în "încă un an suplimentar"?

De abia astăzi vom afla care este programul de austeritate prevăzut de FMI, BCE şi UE. Va fi mai dur decât PEC IV (al 4-lea Program de stabilitate şi creştere). Dar nu la fel de dur precum "PEC V" pentru care începuseră discuțiile. Asistăm acum la dezbaterea politică despre această victorie: jocul cu "este vina lor" s-a transformat în "este meritul nostru". Jucătorii sunt tot aceiaşi: PS (Partidul Socialist), PSD (Partidul Social-democrat, conservator) şi PP (Partidul Popular). Tot trei la număr sunt şi cei care merită cea mai mare admirație pentru toleranța de care au dat dovadă ieri, față de Portugalia. Dar este vorba de un alt trio: FMI, UE şi BCE. Un pic de recunoştință ar fi mai potrivită decât orgoliul manifestat.

Intervenția străină în Grecia a fost autoritară, amară şi improvizată. Cea din Portugalia a fost doar autoritară. Troica ne-a acordat un an pentru a reduce deficitul bugetar, nu din amabilitate, ci din convingerea că "planul" ei are mai multe şanse de succes în felul acesta.

Satisfacția manifestată ieri de primul ministru José Socrates este, totuşi, de prisos. Măsurile de austeritate acumulate până acum şi cele care ne aşteaptă de acum înainte merită un pic de ruşine. Dar alegerile sunt precum un carnaval, deci nimeni nu trebuie să se simtă jignit: politicienii sunt doar nişte măşti.

Newsletter în limba română

Veştile bune de ieri vor fi detaliate astăzi. Sunt trei tipuri de măsuri: consolidarea fiscală, pentru a reduce deficitul şi datoria publică; politicile economice pentru creşterea potențialului economic; şi cele care vizează dezvoltarea durabilă a sistemului financiar.

Putem repune țara pe picioare?

Pensiile de peste 1 500 de euro vor fi reduse, 1,4 milioane de familii de muncitori şi pensionari aparținând clasei de mijloc vor plăti mai multe impozite (prin intermediul limitelor stabilite pentru ajutoarele de sănătate şi educație). Statul va privatiza tot ce poate la prețuri reduse. Ajutorul de şomaj va fi redus şi concedierile vor fi mai ieftine. Programul Prima Casă va fi oprit. Băncile vor fi obligate să acorde mai puține împrumuturi. Societățile de transport în comun vor fi secătuite. O creştere a TVA-ului, pentru a compensa reducerile făcute societăților pentru contribuțiile sociale, este în curs de evaluare.

Şi la ce folosesc toate acestea? Să repunem țara pe picioare, când este la pământ. Troica nu s-a comportat precum un cămătar care a venit să-şi asigure plata împrumutului. A adus cu ea, după cum vom vedea astăzi, un plan strategic pentru a face economia mai corectă şi mai competitivă.

Portughezii, conservatori din fire, vor detesta acest lucru. Dar liberalii [troica] dețin acum puterea. Ei nu sunt portughezi şi nu au fost aleşi de portughezi, dar sunt la putere. Băncile vor resimți repercusiunile din partea publicului, dar vor fi protejate în caz că vor avea nevoie de lichidități. Aceste lichidități vor fi ulterior injectate în economie, cu anumite condiții. Codul muncii va fi mai flexibil, mobilitatea socială va fi ameliorată, majorările salariale vor fi raportate la productivitate şi nu la inflație, vom învăța să trăim o viață bazată pe o economie nominală, fără pârghii.

Societățile din sectoarele de activitate protejate îşi vor pierde privilegiile, concurența va creşte. Sistemul juridic portughez va fi - să sperăm - reformat.

Avem un an nou pentru a îndeplini această sarcină. Este o veste foarte bună. Nu va fi distracție mare, va fi anost. Ar trebui să ne schimbe viețile. Mai bine viețile noastre decât moneda, suveraneitatea sau țara. An Nou Fericit!

Opinie

Portugalia are iarăşi nevoie de "biciul" european

"Ziua de astăzi este decisivă pentru Portugalia. Şefii de misiune ai Comisiei Europene, BCE şi FMI, care au analizat la microscop economia portugheză acum trei săptămâni, vor dezvălui pachetul de măsuri pe care trebuie să le îndeplinească Portugalia pentru a obține împrumutul de 78 de miliarde de euro, necesar pentru a evita falimentul", scrie Teresa de Sousa în Público.Editorialista consideră că este ultima şansă a Portugaliei de a-şi asigura menținerea în zona euro şi pentru "a evita pauperizarea şi marginalizarea politică".

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect